La o privire
Cum te miștiTren, tuk-tuk și Uber/Ola
Trenul e coloana vertebrală a călătoriei în India, rezervabil prin IRCTC, ieftin și panoramic pe distanțe lungi. În orașe, Uber și Ola sunt mai sigure și mai ieftine decât negocierea cu un tuk-tuk de pe stradă.
Cum ajungi din România
1 zbor cu escalăDe neratat în India
must-see · votează
Bărcile-casă (kettuvallam) care definesc azi backwaters-urile au început ca barje de marfă — scânduri de lemn de jack legate cu funie de cocos, fără niciun cui, acoperite cu rășină neagră de caju — folosite secole la rând pentru a transporta orez și mirodenii din orezăriile din Kuttanad până la portul din Kochi. Când transportul rutier a făcut inutile barjele de marfă, kettuvallam-urile aproape au dispărut la mijlocul secolului XX; abia la începutul anilor '90, antreprenori din Alleppey au început să le transforme în bărci de turism, și asta e practic toată povestea din spatele industriei de „croazieră pe backwaters" — o flotă de marfă reconvertită, nu o tradiție de agrement veche de secole.
Fortul Amber a fost ridicat din 1592 de Raja Man Singh I, conducător rajput din clanul Kachwaha, și extins în secolul XVIII de Sawai Jai Singh II — a fost reședința regatului Amber înainte ca acesta să se mute în noul oraș Jaipur, de-aici și numele care a rămas neschimbat deși capitala s-a mutat. Hawa Mahal a apărut mult mai târziu, în 1799, construit de Sawai Pratap Singh ca o prelungire cu ferestre ale Palatului Orașului, ca femeile din familia regală să poată privi viața de stradă fără să fie văzute. Amestecul de piatră roz-gălbuie și decorații hindu-musulmane de la Amber vine direct din biografia lui Man Singh, care s-a căsătorit cu o prințesă mogulă, iar fortul îi reflectă exact diplomația matrimonială. Hawa Mahal, în schimb, e practic doar o fațadă — 582 de ferestre mici sculptate în formă de fagure, fără nimic real în spatele multor dintre ele, construită să fie privită, nu locuită.
Shah Jahan l-a comandat în 1638, când și-a mutat capitala mogulă de la Agra la noul oraș Shahjahanabad (azi Delhi Vechi); construcția a durat din 1638 până în 1648, sub același arhitect care lucrase la Taj Mahal, Ustad Ahmad Lahori. A fost reședința împăraților moguli aproape două secole. Greutatea lui simbolică a supraviețuit mogulilor: britanicii l-au folosit ca garnizoană după 1857, procesele INA din 1945-46 s-au ținut înăuntru, iar din 1947 fiecare 15 august premierul Indiei ridică drapelul și ține discurs chiar de pe zidurile fortului — practic asta e azi asociat cu clădirea, mai mult decât perioada mogulă.
Dashashwamedh Ghat își are originea, spune mitologia, în ritualul lui Brahma care ar fi sacrificat zece cai chiar aici pentru a consacra Varanasi drept pământ sacru. Fizic, treptele actuale au fost construite și reconstruite de mai multe ori — inițiate de un raja din Bihar în 1569, refăcute de peshwa maratha Balaji Baji Rao în 1748, apoi din nou de Ahilyabai Holkar, regina din Indore, în 1774. Ce vezi azi e în mare parte piatra ei. Ceremonia de seară pe care o filmează toată lumea — șapte preoți care execută mișcări sincronizate, simbolizând cei șapte înțelepți vedici — există în forma actuală abia din 1991, deci „ritualul milenar" din pozele de Instagram e de fapt o reînviere destul de recentă, așezată peste un loc genuin vechi.
Shah Jahan, al cincilea împărat mogul, a comandat mausoleul în 1631, după ce soția lui, Mumtaz Mahal, a murit născând al 14-lea copil al lor. Construcția a durat din 1632 până în 1648, iar complexul din jur încă cinci ani, sub coordonarea arhitectului șef Ustad Ahmad Lahori — meșteri, sculptori și caligrafi au fost aduși din tot imperiul, dar și din Asia Centrală și Persia. Partea mai puțin știută e finalul lui Shah Jahan: a fost detronat de fiul lui, Aurangzeb, și ținut sub arest la domiciliu la fortul din Agra, de unde putea vedea mausoleul doar de la fereastră, peste râu. Când a murit, Aurangzeb l-a înmormântat totuși lângă Mumtaz — mormântul lui e singurul element care rupe simetria perfectă a întregii clădiri.
Guru Ram Das a achiziționat terenul în secolul XVI, iar succesorul lui, Guru Arjan, a început construcția în 1581 și, în 1604, a instalat înăuntru scriptura care avea să devină Guru Granth Sahib. Deliberat, sanctuarul a fost construit sub nivelul străzii, cu intrări pe toate cele patru laturi — spre deosebire de majoritatea templelor, ridicate deasupra — tocmai pentru ca oricine, indiferent de castă, să coboare pentru a intra. Ideea aia de acces egal pentru toți a rămas principiul de bază și azi: templul administrează cea mai mare bucătărie comunitară gratuită din lume (langar), care hrănește peste 100.000 de oameni pe zi, toți așezați pe jos, unul lângă altul, indiferent de religie. Complexul e deschis non-stop, 24 din 24, iar intrarea e gratuită pentru oricine.
Orașe
cost · ce vezi
Delhi nu e un singur oraș, ci straturile suprapuse a cel puțin șapte-opt capitale succesive, de la legendara Indraprastha din Mahabharata până la orașul construit de Shah Jahan, Shahjahanabad — azi Delhi Vechi, ridicat în 1638 când Mughalii au mutat capitala înapoi de la Agra. Aici sunt Fortul Roșu și moscheea Jama Masjid. În 1911, britanicii au mutat capitala Indiei de la Calcutta aici și au construit New Delhi, orașul-grădină proiectat de Edwin Lutyens, terminat abia în 1931. Practic ai două centre lipite unul de altul: Delhi Vechi, aglomerat, cu bazaruri și străduțe înguste construite pe modelul mughal, și New Delhi, cu bulevarde largi și clădiri guvernamentale britanice. Conceptul de „cele opt orașe ale Delhi” nu e doar o etichetă turistică — e felul în care localnicii chiar vorbesc despre oraș, iar ruinele din fiecare epocă apar ca lucruri banale, cu ziduri din secolul XIV care mărginesc cartiere rezidențiale obișnuite sau stații de metrou.
Agra a fost inima Imperiului Mughal sub Babur, Humayun, Akbar, Jahangir și Shah Jahan. Akbar a comandat Fortul Agra în 1565 — opt ani de construcție — ca sediu de guvernare și bază militară. Taj Mahal a venit mai târziu, ridicat între 1632 și 1648 de Shah Jahan: nu un palat, ci un mausoleu pentru soția lui, Mumtaz Mahal, moartă la nașterea celui de-al 14-lea copil. Odată ce Shah Jahan a mutat capitala la Shahjahanabad (Delhi de azi) în 1648, iar fiul lui Aurangzeb a dus tot restul curții acolo în 1658, Agra și-a pierdut brusc rolul politic. Azi orașul trăiește aproape exclusiv din turismul generat de un singur monument ridicat pentru o femeie moartă — contrastul dintre marmura albă, faimoasă în toată lumea, și restul orașului, destul de industrial și dur, e izbitor la fața locului.
Jaipur a fost fondat în 1727 de Maharajahul Sawai Jai Singh II, când Amber nu mai putea susține cu apă o populație în creștere. A comandat planul orașului unui savant bengalez, Vidyadhar Bhattacharya, care a folosit texte de Vastu Shastra alături de Ptolemeu și Euclid ca să deseneze prima așezare complet planificată din India — o grilă de nouă cartiere (chowkri), cu ziduri de apărare și șapte porți. „Orașul roz” nu a fost ideea inițială: tot centrul istoric a fost vopsit în teracotă roz abia în 1876, ca gest de bun venit pentru Prințul de Wales, sub domnia lui Sawai Ram Singh II. Culoarea s-a păstrat și repictat de atunci — practic un gest de marketing regal vechi de 150 de ani a devenit identitatea permanentă a orașului.
Varanasi se numără printre cele mai vechi orașe locuite continuu din lume, cu urme de așezare de cel puțin din anul 1200 î.Hr., într-un loc unde un drum comercial major din nordul Indiei traversa Gangele. Peste 80 de ghaturi (trepte de piatră) coboară spre râu. Hindușii cred că a muri aici și a-ți împrăștia cenușa în Gange aduce moksha — eliberarea din ciclul renașterilor — iar Manikarnika Ghat arde trupuri non-stop, 24 de ore din 24, ca loc de incinerare în aer liber, nu ca decor pentru turiști. Orașul e simultan un crematoriu funcțional, un centru universitar și de studii sanscrite cu secole de istorie și, de câțiva ani, gazda unui ritual turistic uriaș — plimbarea cu barca la răsărit. Dar restul ghaturilor funcționează exact ca acum sute de ani, indiferent cine se uită.
Mumbai a fost inițial un arhipelag de șapte insule separate (Bombay, Parel, Mazagaon, Mahim, Colaba, Worli și Old Woman's Island), cedate Portugaliei în 1534, apoi trecute Angliei în 1661 ca parte a zestrei regale a Caterinei de Braganza. Coroana engleză a arendat insulele Companiei Britanice a Indiilor de Est în 1668, pentru 10 lire pe an. Proiecte succesive de recuperare a terenului din mare le-au unit într-o singură masă continentală până în 1845. Originea asta — pământ smuls mării, bucată cu bucată — încă modelează orașul: e supraaglomerat pentru că fizic nu mai are unde să crească, ceea ce explică de ce e simultan capitala financiară a Indiei, cea mai scumpă piață imobiliară din țară și casa celui mai mare slum din Asia, Dharavi, la câțiva kilometri de zgârie-nori de un miliard de dolari. Trenurile locale cară zilnic milioane de oameni și rămân, în ciuda aglomerației, cel mai rapid mod de a traversa orașul.
Goa a fost colonie portugheză din 1510, peste patru secole de stăpânire care au inclus Inchiziția din Goa — una dintre cele mai dure campanii religioase coloniale ale Portugaliei, care a remodelat forțat religia și societatea locală mult mai brutal decât a făcut-o stăpânirea britanică în restul Indiei. Goa a rămas portugheză 14 ani după independența Indiei, fiind anexată abia în 1961, prin operațiunea militară „Vijay”. Integrarea târzie și forțată a lăsat urme reale de identitate: mulți goanezi, mai ales catolici, încă emigrează în Portugalia în număr semnificativ, iar arhitectura indo-portugheză, mâncarea (feni, vindaloo) și religia diferă atât de mult de restul Indiei încât nu sunt doar marketing turistic, ci un subiect de discuție reală pentru localnici, o linie de falie culturală încă vie.