La o privire
Bacșiș~18-20% așteptat
Bacșișul e cultural obligatoriu, nu opțional ca în România — 18-20%+ la restaurant, plus câțiva dolari pentru bărbier, hamal, cameristă; un bacșiș prea mic e considerat jignitor.
Cum ajungi din România
1 zbor directDe neratat în SUA
must-see · votează
Ideea a pornit de la istoricul francez Édouard de Laboulaye în 1865, sculptorul Frédéric Auguste Bartholdi a desenat statuia, iar inginerul Gustave Eiffel i-a construit scheletul de fier din interior — un cadou al Franței, dedicat pe 28 octombrie 1886. Ellis Island s-a deschis alături, în 1892, și a procesat aproape 12 milioane de imigranți până în 1954 — cele două locuri spun de fapt două jumătăți ale aceleiași povești: statuia e simbolul primirii, Ellis Island e birocrația reală a intrării efective în țară, cu sălile originale de inspecție păstrate azi ca muzeu.
Clădirea a fost ridicată de antreprenorii Starrett Brothers and Eken, după demolarea hotelului Waldorf-Astoria care stătea pe teren înainte. Construcția a durat din martie 1930 până în aprilie 1931, cu până la 3.400 de muncitori pe zi, asamblând structura de oțel într-un ritm de 4,5 etaje pe săptămână — gata structural în doar 410 zile, înainte de termen și sub buget, în plină Depresiune. În primul ei an a fost poreclită în glumă „Empty State Building” (clădirea goală), pentru că aproape nimeni nu-și permitea chirii de birou în Depresiune — la un an de la deschidere, doar 23% din spațiu era închiriat. Banii de la biletele de acces pe terasa de observație au ținut practic clădirea pe linia de plutire ani buni, până s-au umplut birourile — turiștii au plătit clădirea înainte s-o facă firmele.
Parcul a apărut în 1858, după ce Frederick Law Olmsted și Calvert Vaux au câștigat un concurs de design împotriva altor 32 de propuneri, cu „Greensward Plan”, inspirat parțial din peisajul rural englezesc. Construcția a mutat aproape 5 milioane de metri cubi de piatră, pământ și sol, iar drumurile transversale au fost coborâte sub nivelul parcului tocmai ca traficul dintr-o parte în alta a orașului să nu întrerupă peisajul. Aproape nimic din el nu e „natural” în sensul de teren neatins — a fost construit pe mlaștină și stânci care au trebuit dinamitate și drenate; s-a folosit mai multă pulbere de pușcă pentru asta decât în toată Bătălia de la Gettysburg, potrivit istoricilor parcului. Peisajul domol, pastoral pe care lumea îl crede sălbăticie originală e de fapt unul dintre cele mai inginerite terenuri din tot orașul.
Zona se numea Longacre Square, un cartier al trăsurilor cu cai, până când ziarul New York Times și-a mutat sediul aici în 1904, iar proprietarul Adolph Ochs a convins orașul să-i redenumească zona după ziar. Tot Ochs a pornit tradiția focurilor de artificii de Anul Nou de pe acoperișul clădirii, tradiție care în 1907 s-a transformat în prima coborâre a bilei, o structură din lemn și fier cu o sută de becuri de 25 de wați. Coborârea bilei s-a repetat în fiecare an de atunci, cu exact două excepții — 1942 și 1943, sărite din cauza restricțiilor de camuflaj din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial — deci nici măcar un război mondial n-a oprit-o mai mult de doi ani. Bila a fost redesenată de multe ori și stă azi pe clădirea One Times Square, a cărei principală „afacere” e găzduirea bilei și a ecranelor uriașe, nu chiriașii de birouri.
Ideea a pornit la Paris, în 1866, când un grup de americani conduși de avocatul John Jay a propus o „instituție și galerie națională de artă” acasă. Muzeul a fost înființat oficial pe 13 aprilie 1870, deschis inițial într-o clădire mică de pe Fifth Avenue, cu primul obiect achiziționat — un sarcofag roman — înainte să se mute pe locul actual, lângă Central Park. Statutul de înființare cerea ca și colecția să rămână gratuită și deschisă publicului tot anul, o condiție impusă din start, nu adăugată ulterior. Azi găzduiește una dintre cele mai mari colecții enciclopedice din lume, iar politica actuală de „plătești cât vrei” pentru cei care nu locuiesc în New York e o versiune mai restrânsă a acelui mandat original de intrare gratuită, după o schimbare de lege din 2018.
Designul memorialului, numit „Reflecting Absence”, a câștigat în 2004 un concurs internațional deschis care a strâns 5.201 propuneri din 63 de țări — unul dintre cele mai mari concursuri de design organizate vreodată — și a fost creat de arhitectul Michael Arad împreună cu peisagistul Peter Walker. Cele două bazine gemene stau exact pe amprenta turnurilor căzute, fiecare de aproape un hectar, cu cele mai mari cascade artificiale din America de Nord căzând în ele. Arad a descris bazinele goale ca „absența făcută vizibilă” — apa curge constant înăuntru, dar golul nu se poate umple niciodată, o idee de design destul de literală care încă lovește puternic văzută pe viu. Numele victimelor sunt așezate pe margini nu alfabetic, ci după apropiere semnificativă — oameni care lucrau împreună, sau care ceruseră dinainte să fie listați lângă un prieten sau membru al familiei, un detaliu pe care muzeul îl explică, dar care nu se vede de la sine privind bronzul.
Orașe
cost · ce veziNew York a pornit ca post comercial olandez - New Amsterdam, întemeiat de Compania Olandeză a Indiilor de Vest în jurul anului 1625, la vârful sudic al Manhattanului, exact acolo unde azi se înghesuie zgârie-norii din Financial District. Rolul lui era strict comercial, un fort pentru controlul comerțului cu blănuri de pe Hudson, nu o colonie de populare. Olandezii au ridicat și un zid de apărare la marginea de nord a orașului - de acolo vine numele Wall Street, mult înainte să însemne bursă. În 1664 englezii au preluat orașul fără nicio luptă și l-au rebotezat New York, după Ducele de York. Sub grila de avenue-uri de azi se ascunde încă traseul olandez vechi de patru secole - Financial District e singura zonă din Manhattan cu străzi strâmbe și înguste, pentru că acolo era orașul original, dinainte ca grila rectangulară să fie impusă abia din 1811 mai spre nord. Un fapt mai puțin cunoscut: în Queens, pe o suprafață de câțiva kilometri pătrați, se vorbesc peste 800 de limbi, cea mai mare densitate lingvistică documentată vreodată într-un singur loc de pe planetă, mai mult decât în orice altă metropolă.
San Francisco era, până în 1848, un port somnoros numit Yerba Buena, cu mai puțin de o mie de locuitori - marinari, pescari, vânători de blănuri. Descoperirea aurului în Sierra Nevada l-a transformat aproape peste noapte într-un oraș de graniță exploziv - populația a urcat de la 200 de locuitori în 1846 la peste 35.000 în 1852, cu peste 27.000 de oameni sosiți doar în 1851. Sute de corăbii abandonate de echipaje plecate să caute aur au fost lăsate să putrezească în port sau reconvertite în clădiri - unele stau și azi îngropate sub Financial District. Febra aurului a lăsat urme neașteptate - Levi Strauss a inventat blugii pentru mineri, iar Domenico Ghirardelli, imigrant italian venit după aur, și-a găsit norocul în ciocolată. Chinatown-ul din San Francisco, cel mai vechi din America de Nord, s-a format tot atunci, din primii imigranți chinezi atrași de febra aurului. Un aspect care surprinde mulți turiști: iulie e statistic luna cu cea mai multă ceață din oraș ("Fogust", cum îi spun localnicii), nu vara caldă la care te-ai aștepta.
Washington nu s-a dezvoltat organic dintr-un sat sau port, ci a fost proiectat de la zero ca simbol politic - Congresul a ales terenul de pe malul Potomacului în 1790, iar planul orașului i-a fost încredințat lui Pierre Charles L'Enfant, un inginer francez care a adus logica bulevardelor și a piețelor circulare din Parisul natal. L'Enfant a așezat clădirea Congresului pe cel mai înalt punct al terenului, Jenkins' Hill, tocmai ca să domine orașul - o alegere simbolică, pentru că în Europa locul acela ar fi fost rezervat palatului conducătorului, nu parlamentului. Planul lui L'Enfant a devenit ulterior model pentru alte capitale proiectate de la zero - Canberra și Brasília îi calchiază logica bulevardelor diagonale suprapuse peste o grilă rectangulară. Un detaliu mai puțin știut: orașul aproape s-a pierdut definitiv în 1814, când trupele britanice l-au incendiat aproape complet în timpul războiului din 1812, inclusiv Casa Albă abia terminată și Capitoliul.
Boston e unul dintre cele mai vechi orașe englezești din America de Nord, fondat de puritani în 1630, și a rămas centrul intelectual și politic din care a pornit practic Revoluția Americană - mai multe evenimente care au dus la independență s-au petrecut aici decât în orice alt oraș din SUA. Boston Common, parcul din centru, e cel mai vechi parc public din America, cumpărat de coloniști de la primul locuitor englez al zonei, pastorul anglican William Blackstone, în 1634. Freedom Trail, dunga roșie de pe trotuar care leagă 16 situri istorice pe vreo 4 kilometri, trece prin cartiere complet diferite ca atmosferă - Downtown-ul istoric, North End (italienesc, plin de restaurante mici) și Charlestown, unde e ancorat USS Constitution, cea mai veche navă de război încă în stare de plutire din lume. Un fapt mai puțin știut: Boston Latin School, fondată în 1635, e cea mai veche școală publică din America, mai veche decât orice universitate din țară, inclusiv Harvard.
Las Vegas a apărut în 1905 dintr-o licitație de teren organizată de o companie feroviară - San Pedro, Los Angeles & Salt Lake Railroad a scos la vânzare 1.200 de loturi într-o singură zi, ca oraș de oprire pentru trenurile dintre Los Angeles și Salt Lake City. La început n-avea nimic din imaginea de azi - era o stație de întreținere feroviară cu câteva sute de muncitori, iar cartierul Block 16, unde alcoolul, prostituția și jocurile de noroc erau legale, deservea muncitorii din depou, nu turiștii. Jocurile de noroc au fost de fapt interzise în Nevada în 1910, iar orașul aproape a dispărut - populația s-a prăbușit atât de mult încât în 1920 era pe cale să fie reclasificat drept oraș fantomă. Relegalizarea jocurilor de noroc în 1931, combinată cu construcția barajului Hoover, care a adus zeci de mii de muncitori în zonă, a fost cea care a pornit cu adevărat industria pe care o știm azi - Strip-ul cu cazinouri e o invenție de după 1931, nu o tradiție de secole.
Miami Beach a fost, la început de secol XX, o insulă artificială plantată cu portocali și avocado de fermierul John Collins, care a săpat un canal (Collins Canal) ca să-și ducă recolta la piață. Orașul a devenit stațiune abia după ce omul de afaceri Carl Fisher a organizat, în anii '20, campanii publicitare extravagante - inclusiv o poză cu președintele ales Warren Harding jucând golf de pe spatele unui elefant pe plajă - ca să atragă turiști din nord. Stilul Art Deco care dă azi identitatea vizuală a orașului n-a fost planul inițial - a apărut aproape din întâmplare, după ce uraganul din 1926 a distrus o mare parte din clădirile vechi, iar arhitecți precum Henry Hohauser au reconstruit rapid și ieftin, în stilul modern al vremii, adaptat la clima tropicală cu culori pastel și "sprâncene" de beton peste ferestre pentru umbră. Cartierul rezultat, declarat district istoric în 1979, e prima zonă construită în secolul XX protejată la nivel național în SUA și găzduiește azi peste 800 de clădiri Art Deco - cea mai mare concentrație din lume.
Întrebări & răspunsuri
12 întrebăriSe vorbește doar engleză sau mă descurc și cu altă limbă? Vorbesc engleză ok, dar am citit că în anumite zone spaniola e la fel de prezentă. Ce șoc cultural ar trebui să anticipez ca român la prima vizită?
New York vs alt oraș ca bază — și câte zile îmi trebuie realist? Prima călătorie în SUA, o singură destinație (nu multi-oraș). New York pare varianta evidentă, dar mă întreb dacă nu e prea copleșitor sau prea scump ca primă experiență.
Pot închiria mașină fără probleme cu permisul românesc? Vreau să închiriez o mașină pentru un tur prin parcurile naționale din vest. Permisul românesc e suficient sau am nevoie de ceva în plus?
Vreau New York + San Francisco + Grand Canyon în aceeași vacanță — cum leg orașele? Am 12 zile. Mă gândeam să închiriez o mașină și să merg din oraș în oraș ca în Europa. E realist sau greșesc complet distanțele?