Santa Cruz de Tenerife, Spania

Ideea unui auditoriu pentru insulă circula încă din 1970, dar proiectul a prins contur abia în 1989, când autoritățile canare au angajat arhitectul valencian Santiago Calatrava. Construcția a durat din 1997 până în 2003, iar clădirea a fost inaugurată pe 26 septembrie 2003, în prezența pe atunci a prințului Felipe al Spaniei. Coaja albă și curbată care domină fațada maritimă a orașului — descrisă aproape unanim ca un val înghețat sau o pânză de corabie umflată de vânt — e din beton armat colorat cu dioxid de titan pentru albul acela strălucitor, finisat cu trencadís, tehnica ceramică asociată cu Gaudí. A devenit atât de repede simbolul vizual al Tenerifeului, încât apare pe majoritatea materialelor turistice ale insulei, deși găzduiește în primul rând concerte de operă și muzică clasică ale Orchestrei Simfonice din Tenerife.

Piața a fost ridicată în doar șase luni, în 1942-1943, datorită unei donații de un milion și jumătate de pesete a căpitanului general Ricardo Serrador Santés, cu două condiții: șantierul să dureze maximum șase luni și să fie supravegheat de un reprezentant al autorității economice a Canarelor. Arhitectul José Enrique Marrero Regalado a proiectat clădirea în stil neocolonial, iar numele - Nuestra Señora de África - vine de la sfânta de care era devotată soția generalului. A înlocuit vechea piață de păsări de curte din secolul XIX, aflată de partea cealaltă a Barranco de Santos. Cunoscută local drept La Recova, piața rămâne inima aprovizionării orașului - etaj de sus cu flori, fructe și mirodenii aduse din toată insula, parter cu măcelării și pește proaspăt. A trecut prin decenii de declin după ce comerțul angro s-a mutat la Mercatenerife în 1974, dar a rezistat, și rămâne locul unde tenerifenii chiar fac cumpărături, nu doar vitrina pentru turiști.

Muzeul funcționează într-o clădire de secol XIX, fostul Spital Civil, exemplu solid de arhitectură neoclasică canariană, reconvertit pentru a găzdui colecțiile combinate ale Muzeului Arheologic din Tenerife și ale Institutului Canarian de Bioantropologie. Nucleul colecției sunt mumiile guanche — locuitorii pre-hispanici ai insulelor, cuceriți de castilieni la finalul secolului XV — păstrate printr-o tehnică de mumificare naturală proprie, dezvoltată independent de cea egipteană. E cea mai mare și mai bine conservată colecție de mumii guanche din lume, expusă într-o sală special climatizată alături de obiecte funerare, ceramică și unelte găsite în mormintele regale ale menceyilor (regii tribali guanche). Dincolo de arheologie, muzeul acoperă și istoria naturală a arhipelagului — geologie vulcanică, floră și faună endemică —, ceea ce-l face cel mai complet loc din Canare unde înțelegi dintr-o singură vizită atât insulele geologic, cât și oamenii care au trăit pe ele înainte de cucerirea spaniolă.

Ce vezi azi la Teresitas nu e o plajă „naturală” în sensul strict — e un proiect de inginerie din 1973. Înainte, aici era o fâșie de pietre și nisip vulcanic negru, bătută de constructorii orașului care veneau să care nisip pentru șantiere. Primăria din Santa Cruz a decis în 1953 să facă ceva radical: a adus, cu vaporul Gopegui, aproape 270.000 de tone de nisip auriu direct din Sahara. Lucrarea a durat prima jumătate a lui 1973, iar pe 15 iunie același an plaja s-a deschis publicului. Ce o face specială e exact contrastul ăsta: nisip blond de deșert, importat, într-o insulă vulcanică unde restul plajelor sunt negre. Două diguri laterale țin valurile Atlanticului la distanță, așa că apa e liniștită ca într-un lac, ideală pentru familii — lucru rar pe coasta de nord a Tenerifei, de obicei expusă și cu curenți. În 1998 s-a mai adus un transport de nisip din Sahara ca să completeze ce se erodase, deci întreținerea „artificială” continuă din când în când.