Salamanca, Spania

Catedrala Veche a Salamancăi a început să se ridice la începutul secolului XII, în stil romanic, cu turnul ei caracteristic — Torre del Gallo. Patru sute de ani mai târziu, orașul universitar crescuse prea mult pentru ea, așa că s-a decis construirea alăturată a unei Catedrale Noi, începută în 1513; lucrările s-au întins pe două secole, trecând prin gotic târziu până la baroc, și s-au încheiat abia în 1733. Cele două catedrale sunt lipite una de alta, aproape contopite, și se vizitează cu bilet combinat. Detaliul care place cel mai mult vizitatorilor e ascuns chiar pe fațada Catedralei Noi, la Puerta de Ramos: în timpul unei restaurări din 1992, pietrarii au strecurat printre sfinți și îngeri tradiționali un astronaut sculptat și un dragon care mănâncă înghețată — semnătura lor discretă, devenită azi un soi de vânătoare de comori pentru turiști.

Numele vine de la don Jerónimo de Perigueux, primul episcop numit când dieceza Salamancăi a fost restaurată, în 1102. Traseul urcă prin turnurile medievale ale Catedralei Vechi, construite acum peste 900 de ani, printre metereze, pinacluri și gargui. Expoziția a pornit ca proiect temporar în 2002, când Salamanca a fost Capitală Culturală Europeană, dar succesul a făcut-o permanentă - de atunci au trecut pe-acolo aproape două milioane de vizitatori. Diferența față de o vizită obișnuită la catedrală: aici urci efectiv pe acoperișuri, prin spații rămase închise publicului sute de ani, și vezi de sus, una lângă alta, atât Catedrala Veche cât și cea Nouă.

Piața a fost construită între 1729 și 1756, după ce corregidorul Rodrigo Caballero a convins orașul că vechea piață, de patru ori mai mare și complet neregulată, avea nevoie de o variantă mai armonioasă. Proiectul e al arhitectului baroc Alberto Churriguera, iar lucrarea a fost terminată de Andrés García de Quiñones după moartea lui, în piatra aurie de Villamayor caracteristică Salamancăi. E considerată cea mai armonioasă piață mare barocă din Spania, tocmai pentru că e complet închisă pe toate cele patru laturi — spre deosebire de modelul ei, Plaza Mayor din Madrid, pe care de fapt o îmbunătățește. Pe sub arcade sunt medalioane cu personalități istorice sculptate în piatră, iar seara, când piatra aurie prinde lumina reflectoarelor, devine practic sufrageria orașului — studenți, terase, plimbare de seară, ca acum trei sute de ani.

Fațada plateresque a Escuelas Mayores a fost sculptată între 1512 și 1516, considerată una dintre capodoperele stilului plateresc spaniol — o explozie de decorații fine în piatră, gândite să pară lucrate în argint, de unde vine numele. Undeva în acest zid de detalii, sculptat pe la 1553, stă o mică broscuță așezată pe un craniu, atât de discretă încât majoritatea vizitatorilor trec pe lângă ea fără s-o observe. Interpretarea general acceptată e că broasca simbolizează pofta trupească, iar poziția ei pe craniu transmite un memento mori pentru studenții care intrau pe poarta uneia dintre cele mai vechi universități din Europa, fondată în 1218. Legenda studențească spusă din generație în generație zice altceva, mai practic: cine găsește broasca singur, fără ajutor, va avea noroc la examene. Tradiția a depășit demult zidurile universității și a devenit un fel de joc obligatoriu pentru orice vizitator din Salamanca.