Palma de Mallorca, Spania

Regele Jaume II al Mallorcăi a comandat construcția castelului între 1300 și 1311, ca reședință-fortăreață unde familia regală se putea refugia în siguranță. N-a apucat să-l vadă terminat — a murit chiar în 1311 — dar succesorul lui, Sanxo I, semna deja documente acolo pe la 1314. E unul dintre puținele castele din toată Europa cu plan complet circular — ziduri, curte interioară și cele trei turnuri atașate, toate rotunde — și cel mai vechi de acest tip. Turnul central, Torre de l'Homenatge, are 33 de metri și stă separat de restul castelului, legat printr-un pod. Numele Bellver, „vedere frumoasă” în catalana veche, explică singur de ce a fost ales exact dealul ăsta de 112 metri — de sus vezi tot golful Palmei.

Regele Jaume I a comandat construcția după cucerirea insulei în 1229, chiar pe locul fostei moschei principale. Lucrările gotice s-au întins din secolul XIII până în XVI, cu consacrarea abia în 1601, iar cutremurul din 1851 a deteriorat destule părți încât reconstrucția de după i-a dat catedralei mare parte din fațada pe care o vezi azi. Între 1902 și 1914, episcopul Pere Joan Campins l-a adus pe Antoni Gaudí să reproiecteze interiorul — a mutat corul din mijlocul naosului spre altar, a demontat altarul mare, a deschis ferestre astupate ca să lase lumina naturală să intre și a conceput un baldachin heptagonal uriaș, cu 35 de lămpi suspendate deasupra altarului. A abandonat proiectul în 1914, după neînțelegeri cu capitulul, cu doar 6 din cele 9 vitralii planificate finalizate — dar tot ce a apucat să facă încă definește azi felul în care se simte spațiul interior. Rozasa gotică e una dintre cele mai mari din lume, iar de două ori pe an, în jurul datelor de 2 februarie și 11 noiembrie, lumina soarelui trece prin ea și proiectează un efect vizual de „opt” pe zidul opus.

Bastionul Sant Pere face parte din zidurile renascentiste ridicate în ultimul sfert al secolului XVI de inginerul italian Giacomo Palearo Fratín și a găzduit una dintre cele mai prestigioase școli de artilerie din Europa. A rămas în uz militar peste trei secole, până în 1952. În 1963, noii proprietari ai terenului au încercat să demoleze zidul cu bombe de var, dar reacția locuitorilor a salvat bastionul, declarat monument istoric în 1965. Muzeul de artă modernă și contemporană, deschis abia în 2004, e construit direct pe și în bastion - beton și sticlă alături de piatra veche, astfel încât să se vadă clar unde se termină istoria militară și unde începe arta.

Palatul a fost ridicat între 1939 și 1945 pentru Joan March Ordinas, unul dintre cei mai bogați și mai controversați oameni de afaceri din Spania perioadei — finanțator din umbră al diverselor tabere în anii dinaintea și din timpul Războiului Civil. Arhitectul Luis Gutiérrez Soto a construit reședința chiar lângă Catedrală, pe locul unde strada Conquistador se întâlnește cu treptele care urcă spre ea. Familia a deschis o parte a palatului ca muzeu în 1975, administrat de atunci de Fundació Bartolomé March. Terasa de pe acoperiș, cu vedere directă spre Catedrală, e o grădină de sculptură în aer liber unde te plimbi la câțiva pași de lucrări originale semnate Rodin, Henry Moore și Chillida, mutate aici din turnul familiei de la Cala Rajada. La interior, o iesle napolitană din secolul XVIII, cu peste o mie de figurine pictate și îmbrăcate în miniatură, stă expusă tot anul, nu doar de Crăciun — una dintre cele mai mari colecții de gen din Spania.