Córdoba, Spania

Prezența evreiască la Córdoba urcă până în epoca romană, dar comunitatea a fost alungată extra muros sub musulmani și aproape distrusă după atacurile almohazilor din 1148. A revenit abia după cucerirea creștină din 1236, iar în 1272 Alfonso al X-lea cel Înțelept a delimitat oficial cartierul Judería chiar în jurul fostei Mezquite. Sinagoga din inima cartierului a fost construită în 1315, în stil mudéjar — singura din Andaluzia și una din doar trei păstrate în toată Spania, alături de cele două din Toledo. Clădirea a supraviețuit expulzării din 1492 pentru că, între timp, fusese reconvertită și folosită drept școală și apoi spital — abia în secolul XIX, în timpul unor lucrări de renovare, a fost redescoperită ca fosta sinagogă. Astăzi, rețeaua de străduțe albe și înguste ale Juderiei, cuprinsă în centrul istoric declarat Patrimoniu Mondial UNESCO în 1994, duce direct de la Puerta de Almodóvar până la Mezquita-Catedral — un traseu pe care mii de oameni îl fac zilnic fără să știe că mulți dintre pereții pe lângă care trec au stat în picioare de șapte secole.

Orașul-palat a fost ridicat din porunca lui Abd al-Rahman III începând cu anii 936-940, la scurt timp după ce s-a proclamat calif - un proiect politic la fel de mult ca unul arhitectural, menit să arate puterea noului Califat de Córdoba. Ocupa 112 hectare, pe trei terase, cu Alcázarul regal întins pe terasele superioară și mijlocie. Considerat unul dintre vârfurile artei islamice din Al-Andalus, orașul a fost abandonat și jefuit după căderea Califatului Omeiad, iar piatra lui a ajuns material de construcție pentru alte clădiri din regiune - motiv pentru care azi vezi mai mult fundații și reconstrucții parțiale decât clădiri intacte. UNESCO i-a recunoscut valoarea abia în 2018, incluzându-l în patrimoniul mondial.

A construit-o Abderramán I, ultimul supraviețuitor al dinastiei omeiade din Damasc după masacrul abbasid, ajuns la Córdoba și devenit emir independent în 756. Construcția moscheii a început în 785 și s-a terminat în mai puțin de doi ani — rapid, parțial pentru că au refolosit coloane și capiteluri romane și vizigote deja gata făcute. A fost extinsă de urmașii lui: Abderramán II, apoi Abderramán III (care a adăugat minaretul în 952) și Al-Hakam II, responsabil de mihrab-ul somptuos din anii 960. Rezultatul e o pădure de peste 850 de coloane cu arcade în dungi roșu-alb, unică în arhitectura islamică. Dar povestea care rămâne cu tine e alta: în secolul XVI, Carol Quintul a permis construirea unei catedrale renascentiste chiar în mijlocul moscheii — și, când a văzut rezultatul finit, se spune că a regretat, spunând că au distrus ceva unic ca să construiască ceva ce se găsește oriunde. UNESCO a declarat-o Patrimoniu Mondial în 1984.

Clădirea a pornit în secolul XV drept Palacio de las Rejas de Don Gome, numit după primul ei proprietar cunoscut. A trecut prin mâinile mai multor familii nobiliare de-a lungul a cinci secole — marchizii de Villaseca l-au deținut în secolul XIX — până a ajuns, în 1901, în posesia marchizilor de Viana, familie al cărei nume l-a păstrat definitiv. Ce-l face unic e că fiecare proprietar a adăugat câte o curte interioară după moda vremii lui, în loc să le modifice pe cele deja existente — așa a ajuns palatul să aibă 12 patios, cea mai mare concentrație din Córdoba, motiv pentru care i se spune „muzeul curților”. Aprilie-mai, când trandafirii, iasomia și portocalii înfloresc simultan, coincide cu celebrul Festival al Curților din Córdoba, iar palatul devine unul dintre punctele lui centrale. De la conversia în muzeu, în 1981, adună anual peste 190.000 de vizitatori.