Regensburg, Germania

Un incendiu din 1273, combinat cu entuziasmul pentru noul stil gotic „la modă", a dus la decizia de a ridica o catedrală complet nouă, începută în 1275-76, în stil gotic francez. Construcția s-a întins pe secole: turnul nordic și fațada vestică au fost gata între 1385 și 1487, iar acoperișul navei abia în 1442 – dar cele două turnuri gemene au rămas fără vârfuri ascuțite timp de aproape 400 de ani. Regele Ludwig I a comandat, între 1828 și 1841, o restaurare amplă care a eliminat adaosurile baroce, iar vârfurile turnurilor și frontonul transeptului au fost adăugate abia între 1859 și 1869, aducând catedrala la forma finală. Corul de băieți al catedralei, Regensburger Domspatzen, cântă neîntrerupt de peste o mie de ani – una dintre cele mai vechi tradiții corale continue din lume.

Podul a fost construit între 1135 și 1146, peste Dunăre, legând orașul vechi de cartierul Stadtamhof – peste 800 de ani a rămas singurul pod al orașului peste fluviu, până în anii '30 ai secolului XX. Cu peste 300 de metri lungime și 16 arce, e cel mai vechi pod păstrat integral din Germania și un exemplu clasic de inginerie medievală. Turnul de pod care găzduiește azi muzeul e singurul rămas din cele trei porți inițiale, construit între mijlocul secolului XIII și mijlocul secolului XIV pentru a controla accesul dinspre Stadtamhof (pe atunci bavarez) spre orașul liber imperial Regensburg. Înăuntru, pe mai multe etaje, machete și panouri reconstituie istoria podului ca obstacol pentru navigație și ca reper al orașului, plus un mecanism de ceas de turn original, alături de succesorul lui modern.

Complexul a pornit ca una dintre cele mai mari mănăstiri benedictine din Germania, fondată în 739 la locul de înmormântare al martirului Sfântul Emmeram. După naționalizarea serviciului poștal Thurn und Taxis de către regatul Bavariei, familia princiară a primit complexul monastic drept compensație, iar o transformare de aproape 100 de ani a creat reședința actuală. Cu peste 500 de camere, e cel mai mare castel locuit privat din lume – actuala prințesă Gloria von Thurn und Taxis locuiește aici efectiv, ceea ce face vizita diferită de un muzeu clasic: sunt spații reale, folosite, nu doar reconstituite pentru turiști. Tururile ghidate includ cloistrul medieval al mănăstirii, capela criptei și camerele de stat ale palatului princiar.

Ideea a pornit în 1807, de la prințul moștenitor Ludwig al Bavariei, într-o perioadă în care statele germane erau fragmentate și umilite de armatele lui Napoleon – un monument menit să susțină, simbolic, momentul unificării germane, încă departe la vremea aceea. Construcția a început în 1826-1830 și s-a încheiat în 1842, după planurile arhitectului Leo von Klenze, inspirate direct de Partenonul din Atena. La inaugurarea din 18 octombrie 1842 existau deja 96 de busturi și 64 de plăci comemorative pentru personalități germane fără portret cunoscut – regi, oameni de știință, artiști considerați exemplari. Colecția a continuat să crească, cu busturi noi adăugate la intervale de cinci-șapte ani din 1962 încoace, ceea ce face din Walhalla un „panteon" încă viu, nu un muzeu închis istoric.