München, Germania

Piatra de temelie a fost pusă pe 5 septembrie 1869, din ordinul regelui Ludwig al II-lea al Bavariei, la un an după ce Bavaria pierduse un război alături de Austria împotriva Prusiei și regele își pierduse practic controlul real asupra propriei armate. Fără putere politică reală, Ludwig s-a refugiat în construcția propriilor castele, inspirat mai ales de o vizită la Wartburg și de Sala Cântăreților de acolo, care a devenit modelul pentru sala mare a noului castel. Ironia e că regele n-a apucat să se bucure de creația lui: a murit în 1886, la doar 172 de zile după ce se mutase efectiv acolo, iar castelul – gândit ca reședință privată, nu ca atracție turistică – a fost deschis publicului la câteva săptămâni după moartea lui, ca să acopere datoriile enorme acumulate din construcție. Turnul cu capelă din planurile inițiale n-a fost niciodată terminat.

Parcul a fost creat începând din 1789, sub supravegherea lui Sir Benjamin Thompson (viitorul conte de Rumford), consilierul militar al electorului Karl Theodor. Ideea inițială n-a fost deloc recreativă: Thompson a propus ca soldații să cultive grădini militare pe timp de pace, ca sursă de hrană și ocupație utilă, iar decretul din februarie 1789 a cerut înființarea unor astfel de grădini în fiecare oraș-garnizoană. Foarte repede, proiectul militar a fost extins într-un parc public – unul dintre primele din lume gândit ca atare, nu ca grădină regală cu acces restricționat. Azi e mai mare decât Central Park-ul din New York și găzduiește un detaliu care surprinde mereu vizitatorii: un val staționar artificial pe râul Eisbach, unde surferi din München fac surf pe loc, non-stop, indiferent de sezon.

Piața e centrul orașului din secolul XII, dar clădirea care domină azi peisajul, Neues Rathaus, e relativ tânără: a fost construită între 1867 și 1905, în stil neogotic, după planurile unui arhitect de doar 25 de ani, Georg von Hauberrisser, pentru că vechea primărie devenise prea mică pentru consiliul orașului. Glockenspiel-ul din turn, adăugat la finalizarea clădirii în 1908, are 43 de clopote și 32 de figuri în mărime naturală care reconstituie de două ori pe zi scene din istoria Münchenului: nunta ducelui Wilhelm V cu Renata de Lorena din 1568, urmată de dansul dogarilor (Schäfflertanz), care sărbătorește sfârșitul unei epidemii de ciumă din 1517. Din 1972, de la Olimpiada de vară, figurile se mișcă și la prânz, nu doar la 11 dimineața.

Palatul își datorează existența nașterii mult-așteptatului moștenitor la tron, Max Emanuel, în 1662, după zece ani de căsătorie fără copii ai electorului Ferdinand Maria și a soției lui, Henriette Adelaide de Savoia. Construcția a început în 1664 după planurile arhitectului italian Agostino Barelli, pe un teren aflat pe atunci în afara orașului, înconjurat de câmpuri. Ce a pornit ca un pavilion italian cubic modest a crescut, de-a lungul a peste un secol, într-un complex baroc întins, cu aripi adăugate treptat de arhitecți și grădinari francezi aduși de electorul Max Emanuel după întoarcerea lui din exil. Rezultatul e una dintre cele mai mari reședințe regale rurale din Europa, cu o grădină formală care rivalizează ca amploare cu multe dintre palatele franceze care au inspirat-o.