La o privire
Cum te miștiTransfer privat sau jeep de safari
Pentru safari, jeep-urile organizate sunt standardul. Între orașe, transferurile private sau autobuzele turistice sunt mai practice decât condusul propriu, mai ales spre granițe.
Cum ajungi din România
1 zbor cu escalăDe neratat în Zimbabwe
must-see · votează
Aceeași cascadă ca pe partea zambiană, dar privită din unghiul opus — cel pe care coloniștii britanici l-au ales pentru a construi un oraș întreg în jurul ei. Victoria Falls (orașul) a apărut în 1904 odată cu sosirea căii ferate Cape-to-Cairo a lui Cecil Rhodes, iar podul de peste prăpastie, terminat în 1905, a fost gândit chiar de Rhodes ca o legătură simbolică între nord și sud. Partea zimbabweană are aproximativ trei sferturi din frontul cascadei și un traseu cu 16 puncte de belvedere prin pădurea tropicală întreținută de propriul spray al căderii — practic singurul loc din regiune unde plouă non-stop indiferent de vreme. E imaginea "de carte poștală" completă a cascadei, spre deosebire de partea zambiană care oferă mai mult acces direct la apă.
Formațiunile de granit din Matobo s-au șlefuit timp de peste două miliarde de ani și sunt considerate sacre atât de poporul Ndebele, cât și de Shona — locul de reședință al spiritului Mwari. Peste 3.000 de situri cu artă rupestră, unele vechi de 13.000 de ani, pictate de vânători-culegători San, fac din zonă una dintre cele mai dense concentrații de artă rupestră din lume. Cecil Rhodes, magnatul minier britanic și fondatorul Rhodesiei, și-a ales mormântul chiar aici, la "World's View" (Malindidzimu), în 1902, alături de aliatul său Leander Starr Jameson — o alegere controversată, dat fiind că locul era sanctuar spiritual Ndebele cu mult înainte ca Rhodes să pună mâna pe el. Astăzi, dealurile găzduiesc și cea mai mare populație de rinoceri albi din Zimbabwe.
Zona a fost teren de vânătoare regal al regatului Ndebele înainte ca vânătoarea colonială să reducă drastic populațiile de animale de la finalul secolului XIX. În 1928, un tânăr de 22 de ani, Ted Davison, a fost numit prim custode al rezervației nou-create și a petrecut 33 de ani transformând-o în cel mai mare parc național din Zimbabwe — azi peste 14.600 km². Fără râuri permanente, parcul depinde de aproape 60 de puncte de apă pompate artificial, întreținute parțial din donații — fără ele, în sezonul secetos animalele pur și simplu n-ar avea de unde bea. Interdicția de vânătoare a elefanților decretată în 1990 a lăsat populația să crească la aproximativ 45.000-50.000 de exemplare, una dintre cele mai mari din Africa; tot aici, în 2015, leul Cecil a fost ucis de un vânător american, un caz care a stârnit un scandal internațional despre vânătoarea de trofee.
Construit fără mortar, doar din blocuri de granit tăiate și îmbinate perfect, orașul de piatră a fost ridicat de strămoșii poporului Shona între secolele XI și XV, ca centru al unui regat bogat din comerțul cu aur, vite și fildeș — dovadă stau mărgele de sticlă și porțelan chinezesc găsite pe șantier, semn al legăturilor comerciale până în Asia. La apogeu, orașul a găzduit până la 20.000 de oameni, cea mai mare structură de piatră din Africa subsahariană precolonială. Numele țării vine chiar de aici — "Zimbabwe" înseamnă în shona "case de piatră". Regimul colonial rhodesian a refuzat multă vreme să recunoască public că ruinele erau opera africanilor, atribuindu-le fenicienilor sau arabilor, tocmai ca să nege că localnicii ar fi fost capabili de o asemenea civilizație; astăzi păsările sculptate în steatit descoperite aici apar pe steagul și pe bancnotele Zimbabwe.
Orașe
cost · ce veziOrașul Victoria Falls nu exista înainte ca aceasta să devină o curiozitate colonială — a fost construit de prin 1900 special ca să deservească viziunea lui Cecil Rhodes despre o cale ferată Cape Town-Cairo și exploatarea de resurse care venea odată cu ea, crescând chiar lângă marginea pădurii tropicale din jurul cascadei, la mai puțin de un kilometru distanță. Spre deosebire de Livingstone, de partea cealaltă a râului, partea zimbabweană cuprinde circa 75% din fața cascadei propriu-zise, motiv pentru care punctele de observație de aici oferă imaginea mai completă și mai spectaculoasă, deși orașul colonial mai vechi era de fapt cel zambian. Locul ăsta a devenit motorul turismului de aventură din Zimbabwe — săritura cu bungee de pe podul feroviar din 1905 (111 m, cam 4 secunde de cădere) se face exact deasupra liniei de graniță dintre Zimbabwe și Zambia, deci ești, pentru câteva clipe, suspendat între două țări. În oraș există și un baobab estimat la 2.000 de ani, unul dintre cei mai bătrâni documentați din țară, care a trecut prin tot — de la comerțul ndebele și lozi de altădată până la boomul turistic de azi.
Harare a început în 1890 ca Fort Salisbury, o tabără întărită ridicată de coloana Companiei Britanice Sud-Africane a lui Cecil Rhodes în marșul ei spre nord, aleasă pentru poziția pe platou și clima blândă la 1.483 m — condiții mult mai bune pentru o așezare europeană permanentă decât zonele joase, unde malaria și căldura erau probleme reale. Orașul a fost redenumit Harare abia în 1982, la doi ani după independență, după șeful shona Neharawa, al cărui popor trăise pe un deal din apropiere înainte de colonizare — cele două nume ale orașului corespund aproape exact celor două epoci ale lui. În perioada colonială, africanilor le era interzis prin lege să rămână în centrul orașului după lăsarea serii și erau limitați la cartiere segregate numite "locations", precum Mbare — cel mai vechi și, și azi, cel mai important nod al economiei informale din oraș. Împărțirea aceea spațială, între suburbiile nordice, verzi și liniștite (Borrowdale, Mount Pleasant) și zonele mai dense din sud, se vede și azi fizic în structura orașului, nu doar în cărțile de istorie.
Bulawayo a fost fondat în anii 1840 de Mzilikazi, regele ndebele care și-a condus poporul spre nord după conflicte cu zulușii și burii, iar numele orașului — "locul măcelului" în ndebele — se referă direct la cuceririle militare prin care și-a impus regatul în regiune. Fiul lui, Lobengula, l-a reconstruit ca reședință regală în 1870, un oraș planificat de-adevăratelea, care combina influențe ndebele și europene, înainte să cadă în mâinile forțelor coloniale britanice în 1893 și să fie reconstruit din nou, cam pe același loc, ca oraș colonial. Bulawayo își poartă identitatea ndebele mult mai vizibil decât poartă Harare vreo identitate shona precolonială — e numit în continuare capitala culturală a Matabelelandului, cu dialect și bucătărie proprii, diferite de Harare, majoritar shona; rivalitatea Harare-Bulawayo se regăsește constant în politica zimbabweană. Celălalt rol al orașului e cel feroviar — Muzeul Căilor Ferate păstrează material rulant care lega odată orașul direct de Cape Town —, iar azi e mai ales punctul de plecare spre Munții Matobo, la 45 de minute distanță, unde Cecil Rhodes a ales să fie înmormântat printre stâncile granitice și siturile cu artă rupestră san.
Masvingo (numit Fort Victoria până în 1982, cel mai vechi oraș colonial din Zimbabwe, fondat în 1890) există în principal din cauza a ce se află la 30 km distanță: Great Zimbabwe, capitala din piatră ridicată de strămoșii shona începând din jurul anului 1100, care și-a atins apogeul între 1200-1450 — cea mai mare structură antică din piatră din Africa Subsahariană, construită integral fără mortar. Chiar numele țării vine de aici: "Zimbabwe" derivă din "dzimba dza mabwe", "case de piatră" în shona. Decenii la rând, arheologii epocii coloniale și guvernul rhodesian au insistat public că Great Zimbabwe trebuie să fi fost construit de străini — fenicieni, arabi, oricine altcineva decât africani —, o negare cu motivație politică clară, corectată în instituțiile proprii ale țării abia după independență. Așa că vizita la ruine e legată și de o dispută istoriografică reală, nu doar de un sit vechi. Turnul conic și zidurile curbe din granit fasonat, fără mortar, din Marea Incintă rămân punctul culminant structural, iar siturile includ replici ale păsărilor de steatit — originalele sunt un simbol național, prezent pe steag și pe monedă.