La o privire
Cum te miștiDoar cu ghid și tur organizat
Deplasarea liberă e limitată — majoritatea turiștilor circulă cu mașină sau microbuz închiriat prin agenția care le-a organizat vizita, conform traseului aprobat de autorități.
Cum ajungi din România
1 zbor cu escalăDe neratat în Turkmenistan
must-see · votează
În 1971, geologi sovietici care forau după gaze naturale în mijlocul deșertului Karakum au dat peste o cavernă subterană; solul s-a surpat sub greutatea utilajelor, înghițind tot echipamentul și lăsând în urmă un crater care emana metan continuu. Ca satul din apropiere să nu se sufoce cu gaz, inginerii i-au dat foc, convinși că flăcările se vor stinge în câteva zile. Nu s-a întâmplat asta. Peste 50 de ani mai târziu, craterul de 60-70 de metri diametru și 30 de metri adâncime încă ardea, devenit între timp cel mai fotografiat loc din Turkmenistan - vizibil de la kilometri distanță noaptea, în mijlocul unui deșert altfel complet întunecat. Localnicii îi spun simplu "Poarta Iadului"; turiștii dorm în corturi sau iurte la câteva sute de metri de margine, cu Calea Lactee deasupra și pământul cald sub tălpi. Lucrurile se schimbă rapid, totuși: guvernul turkmen a săpat puțuri noi care deviază gazul din subteran, iar între 2023 și 2025 flăcările s-au redus cu peste 75%, ajungând la câteva limbi mici de foc acolo unde odată ardea tot craterul. Nu există o dată oficială de închidere, dar dacă vrei să-l vezi arzând așa cum apare în pozele pe care le-ai văzut până acum, nu mai ai ani întregi la dispoziție.
Timp de câteva secole, Konye-Urgench a fost capitala Khwarezmului, unul dintre cele mai bogate state ale Asiei Centrale medievale, aflat la răscrucea drumurilor comerciale spre Persia, Rusia și China. Genghis Khan a ras orașul de pe fața pământului în 1221, într-unul dintre cele mai brutale masacre ale cuceririlor mongole; orașul și-a revenit, doar ca Tamerlan să-l distrugă din nou în 1388 și să-i extermine populația. Ce a supraviețuit acestor două distrugeri e un grup de mausolee și un minaret - Kutlug Timur, de 60 de metri, cea mai înaltă structură din întreg situl, ridicat inițial în secolele XI-XII și restaurat pe la 1330. La câțiva pași distanță, mausoleul Turabek Khanum are o cupolă interioară din 365 de plăci mozaicate, câte una pentru fiecare zi a anului, aranjate astfel încât să imite bolta cerească - un detaliu pe care majoritatea vizitatorilor îl ratează dacă nu ridică privirea suficient de mult timp.
Ridicat între 2000 și 2001 de compania turcă Polimeks, monumentul marchează primii zece ani de independență a Turkmenistanului față de URSS, proclamată pe 27 octombrie 1991. Cifrele din arhitectură nu sunt întâmplătoare: turnul de beton armat are 91 de metri (anul 1991), coroana aurită de deasupra adaugă 27 de metri (ziua 27), iar terasa de observație are 10 metri diametru (luna a zecea, octombrie). Baza imită forma unui iurt tradițional turkmen, iar coroana e o semilună aurie cu cinci stele, pentru cele cinci triburi turkmene majore. La baza monumentului stă o statuie aurită a lui Saparmurat Niyazov, primul președinte al țării, înconjurată de 27 de statui ale unor eroi din istoria turkmenă, de la triburi antice până la epoca modernă - practic un rezumat vizual al identității naționale, așa cum a fost el scris de stat.
Merv a fost locuit continuu timp de patru milenii, dar apogeul lui a venit în secolele XI-XII, când a devenit capitala Imperiului Selgiucid și unul dintre cele mai mari orașe de pe planetă - contemporanii îl numeau "Regina Lumii" și îl puneau alături de Damasc și Bagdad ca centru al lumii islamice. UNESCO l-a declarat, în 1999, primul sit din Turkmenistan inclus pe lista Patrimoniului Mondial. Ce vezi azi e un peisaj de ruine întins pe zeci de kilometri pătrați, cu fortărețe din epoci diferite - de la ziduri rămase din primele orașe pre-islamice, până la mausoleul lui Sultan Sanjar, o structură de 38 de metri care a fost cea mai înaltă clădire din regiune vreme de secole. Cele două Kyz Kala ("cetățile fecioarelor"), cu pereții lor canelați construiți undeva între secolele VI-VIII, cu mult înaintea gloriei selgiucide a orașului, rămân un mister arhitectural - arheologii încă dezbat dacă erau fortărețe sau reședințe fastuoase ale guvernatorilor locali. Tot ce vezi azi e ce a rămas după ce Genghis Khan a distrus orașul în 1221, într-unul dintre cele mai sângeroase asedii din istoria mongolă - Merv nu și-a mai revenit niciodată la gloria dinainte.
Orașe
cost · ce vezi
Ashgabat a apărut ca oraș rusesc de graniță în 1881, sub numele Askhabad, avanpost administrativ și militar al Imperiului Țarist la marginea deșertului Karakum, lângă un vechi popas al Drumului Mătăsii de la poalele munților Kopet Dag. Orașul a fost practic șters de pe hartă în noaptea de 6 spre 7 octombrie 1948, când un cutremur de doar 7,3 grade, dar cu epicentrul chiar sub oraș, a ucis — după cele mai citate estimări — în jur de 110.000 de oameni, aproape două treimi din populație, într-un dezastru pe care regimul sovietic l-a ținut secret zeci de ani. Ce vezi azi e reconstrucția din ultimele trei decenii, nu urmă a orașului dinainte de 1991: din 2013 Ashgabat deține recordul Guinness pentru cea mai mare concentrație de clădiri din marmură albă din lume, peste 4,5 milioane m² de marmură pe 543 de clădiri, ridicate din banii gazului natural. Fostul președinte Berdimuhamedow a mers până acolo încât a făcut alb culoarea obligatorie pentru mașinile din capitală — una neagră riscă amendă și confiscare. E un oraș aproape gol ziua pe străzi, patrulat vizibil, unde fotografiatul clădirilor guvernamentale sau al polițiștilor poate atrage probleme reale.
Mary de azi e un oraș administrativ relativ tânăr, dar stă la 30 km de una dintre cele mai vechi așezări urbane continue din Asia Centrală: Merv, cu peste patru milenii de istorie, capitală a Califatului Arab la începutul secolului IX și apoi a Marilor Selgiucizi în secolele XI-XII, supranumită "Marv al-Shahijan" — Merv cel Mare — și considerată una dintre cele mai importante metropole ale lumii islamice medievale. Distrugerea a venit în 1221, când mongolii lui Tolui Han au cucerit orașul și, potrivit cronicilor din epocă, au masacrat aproape întreaga populație — cifre vehiculate de până la 700.000 de oameni, aproape sigur umflate, dar care arată amploarea traumei istorice locale. Ce se vede azi la Merv nu e o reconstrucție turistică: fortăreața Kyz Kala din secolul VII, cu coloanele ei arcuite unice, și mausoleul restaurat al lui Sultan Sanjar stau practic în mijlocul pustiului, sit UNESCO fără aerul de atracție supra-vizitată pe care-l au alte orașe de pe Drumul Mătăsii din regiune.
Dashoguz (fost Tașauz) a crescut dintr-o fortăreață și un popas de caravane la marginea deșertului, azi centru administrativ al unei provincii agricole din nordul Turkmenistanului, lipită de granița cu Uzbekistanul. Orașul modern n-are prea multă poveste proprie — motivul real pentru care ajunge cineva aici e Konye-Urgench, la vreo 100 km, vechea capitală a regiunii Khorezm, fondată probabil în secolul V î.Hr. și transformată într-un centru de învățătură unde au trăit și scris Ibn Sina (Avicenna) și Al-Biruni. Konye-Urgench a fost inundat și devastat de mongoli în 1221, la fel ca Merv, dar spre deosebire de alte orașe de pe Drumul Mătăsii din regiune, situl n-a fost restaurat cosmetic pentru turiști — ce vezi e original, inclusiv mozaicurile din interiorul cupolelor, cu doar intervențiile strict necesare ca clădirile să nu se prăbușească. E sit UNESCO din 2005, dar rămâne unul dintre cele mai puțin vizitate situri majore ale Asiei Centrale.
Turkmenbashi e principalul port al Turkmenistanului la Marea Caspică, fondat în 1869 ca fort rusesc sub numele Krasnovodsk și devenit rapid terminusul vestic al căii ferate Transcaspiene, la finalul secolului XIX. Numele actual, adoptat abia în 1993, vine chiar de la titlul pe care și l-a dat primul președinte al țării, Saparmurat Niyazov — "Turkmenbashi", adică "liderul turkmenilor". În Al Doilea Război Mondial, mii de prizonieri japonezi au fost aduși aici să construiască drumurile care leagă orașul de restul țării; un cimitir cu monument îi comemorează și azi. Ce a schimbat orașul din temelii e Awaza, o stațiune turistică ridicată de la zero pe litoralul Caspicii, cu zeci de hoteluri de marmură albă cu 5 stele, plaje private și facilități pentru sporturi nautice — un fel de mini-Dubai construit în plin deșert, plătit din banii gazului natural. Feriboturile care leagă orașul de Baku (Azerbaidjan), Aktau (Kazahstan) și Astrahan (Rusia) fac din Turkmenbashi și un nod real de tranzit pentru cine traversează Caspica, nu doar o stațiune de plajă izolată.