Las Palmas de Gran Canaria, Spania

Deschis în 1989, cu ideea de a fi punte artistică între Europa, Africa și America - poziția strategică a insulelor Canare tradusă în misiune culturală. Clădirea din cartierul istoric Vegueta a fost semnată de arhitectul Francisco Sáenz de Oiza, dar păstrează fațadele a două case mai vechi: una neoclasică, la numărul 11, cealaltă cu tăieturi geometrice în piatră, la numărul 9. Interiorul, pe patru etaje organizate în jurul unui patio central - element tradițional canarian -, a fost gândit ca spațiu expozițional flexibil, cu structuri care amintesc de legătura orașului cu Atlanticul. E instituția de artă contemporană de referință a arhipelagului, aflată sub Cabildo de Gran Canaria.

Clădirea din cartierul Vegueta datează de la finalul secolului XVI și a fost reședința primilor guvernatori ai Gran Canariei — Casa de los Gobernadores — ridicată pe locul primei așezări întemeiate de Juan Rejón în 1478. Legenda locală, susținută de tradiție mai mult decât de documente ferme, spune că Cristofor Columb ar fi stat aici în popasurile din Insulele Canare înainte să pornească spre America; muzeul a fost inaugurat cu acest nume în 1951. Dincolo de legătura cu Columb, cele treisprezece săli distribuite în jurul a două curți interioare funcționează și ca muzeu de arheologie precolumbiană și ca muzeu de belle-arte al insulei, cu tablouri din secolele XVI-XX și piese aduse în depozit de la Muzeul Prado din Madrid — o combinație neobișnuită de istorie colonială și artă europeană sub același acoperiș.

Plaja se numea inițial „Playa del Arrecife”, după La Barra — un recif natural de gresie și calcar, format de-a lungul a mii de ani prin sedimentare, care ține valurile la distanță de mal. Din secolul XVI a funcționat ca un mic port secundar, iar recifului i s-a extras piatră secole la rând pentru construcții, inclusiv pentru catedrala Santa Ana din oraș — de-aici vine numele actual, „Las Canteras”, adică „ale carierelor”. La un moment dat, exploatarea intensivă aproape a distrus complet La Barra, până când naturalistul José de Viera y Clavijo a tras un semnal de alarmă la finalul secolului XVIII, iar autoritățile au interzis extracția — fără decizia aia, plaja de azi probabil nici n-ar exista în forma ei. Recifului îi datorează plaja și profilul dublu: capătul dinspre centru e practic un lac liniștit, bun de scăldat, iar spre nord valurile sunt suficient de bune pentru surf, tot pe aceiași 3 kilometri de nisip.

Vegueta e cartierul unde a început totul. Pe 24 iunie 1478, trupele conducătorului castilian Juan Rejón au debarcat lângă gura râului Guiniguada și au ridicat o tabără numită Real de las Tres Palmas. De acolo a pornit prima urbanizare a insulei, iar zona a rămas cunoscută drept „Vegueta de Santa Ana”, după lunca (vega) din jur. Catedrala a fost pusă pe fundații în 1497, la ordinul Regilor Catolici, dar șantierul s-a întins peste patru secole, motiv pentru care azi vezi gotic, renascentist și neoclasic amestecate pe aceeași fațadă. Ce o face specială azi e tocmai contrastul: e cel mai bine conservat centru istoric din Canare, cu case coloniale cu balcoane de lemn și curți interioare, la doi pași de mare și de un oraș modern de peste 300.000 de locuitori. Piața Santa Ana, din fața catedralei, mai păstrează opt statui de bronz cu câini (canes) — unii istorici cred că de la ele, nu de la portocale, vine numele arhipelagului.