Ibiza (Eivissa), Spania

Peștera de lângă Port de Sant Miquel e cunoscută de peste un secol și a fost folosită de contrabandiști în secolul XIX, care aduceau marfa pe mare printr-o deschidere aflată la 8-10 metri deasupra apei și o ascundeau în galerii. Pictorul Joaquín Sorolla a imortalizat această lume în pânza sa despre contrabandiști, pictată pe insulă în 1919. A rămas practic necunoscută publicului până în anii '70, când speologul belgian Jean Pierre Van der Abeelle a explorat-o cu ajutorul localnicilor din Sant Miquel; vizitele turistice au început abia în 1980. Azi ghizii mai arată urmele de vopsea roșie și neagră lăsate de contrabandiști ca să găsească drumul spre ieșirile de urgență în caz că erau prinși - un detaliu mai memorabil decât formațiunile de calcar.

Orașul vechi de pe deal e o suprapunere de aproape 2.700 de ani de așezări — fenicieni din secolul VII î.Hr., apoi cartaginezi, romani, și în final cucerirea catalană din secolul XIII. Zidurile pe care le vezi azi, însă, sunt renascentiste, ridicate între 1550 și 1626 sub Carol I și Filip al II-lea, proiectate de ingineri militari italieni ca apărare împotriva atacurilor franceze și otomane: 4 kilometri de metereze, bastioane și peste 20 de turnuri. E considerată una dintre cele mai bine păstrate fortificații de coastă din Mediterana. UNESCO a inclus-o în 1999 într-o listă neobișnuită — „Ibiza, Biodiversitate și Cultură” — care combină zidurile cetății cu pajiștile subacvatice de posidonia din jurul insulei, o dublă recunoaștere naturală și culturală rar întâlnită. Străzile pietruite urcă pe lângă catedrală până în vârf, de unde vezi vechiul port și, în zile senine, Formentera.

Insulița stâncoasă din fața Cala d'Hort a strâns legende încă din antichitate — unii au identificat-o drept locul unde sirenele din Odiseea lui Homer își atrăgeau victimele către naufragiu, alte povești o leagă de vârful scufundat al Atlantidei. Formal e o rezervă naturală protejată, iar debarcarea pe insulă e complet interzisă, cu excepția cercetării științifice. Ce s-a schimbat recent: mirador-ul privat de deasupra Cala d'Hort, cel mai popular punct de unde se vedea insula, a fost închis din iarna 2024-2025, după ani de supraaglomerare și treceri constante pe teren privat — proprietarii au decis să-l îngrădească. Asta lasă două opțiuni reale: plaja Cala d'Hort, de unde privirea e directă, sau o ieșire cu barca ce trece pe lângă insulă, singurul mod să te apropii cu adevărat de ea fără să calci pe pământ privat.

Exploatarea sării la Ses Salines a început încă din epoca feniciană, în jurul anului 600 î.Hr., și a rămas principala sursă de bogăție a insulei sub cartaginezi, romani, musulmani și creștini, fără întrerupere. Cele mai mari îmbunătățiri tehnice ale bazinelor de sare au venit după cucerirea catalană din secolul XIII, iar sarea a finanțat direct guvernarea locală, Universitat, până în 1715, când Coroana a preluat administrarea directă după Războiul de Succesiune. Zona a fost declarată parc natural în 2001, acoperind aproape 3.000 de hectare terestre și 13.000 marine între Ibiza și Formentera, și include o mare parte din pajiștile de posidonie care au adus insulei statutul UNESCO în 1999. Salinele funcționează încă — administrate azi de aceeași companie mallorquină care le-a preluat în 1898 —, iar plajele din jur (Ses Salines și Es Cavallet) sunt printre cele mai căutate din sud, în timp ce peste 210 specii de păsări, de la stârci la piciorongi, folosesc bazinele ca zonă de hrănire.