Paros, Grecia

Naoussa a fost colonizată de venețieni în secolul XIV, care au recunoscut imediat potențialul golfului liniștit ca ancoraj sigur, și au ridicat pe la 1450 o fortăreață mică chiar la intrarea în port, gândită ca turn de veghe împotriva atacurilor de pirați și dușmani. Din fortăreața originală a mai rămas doar un turn pe jumătate scufundat, legat de mal printr-un dig scurt - restul zidurilor stă azi sub apă. În jurul lui, satul de pescari s-a transformat treptat în una dintre cele mai elegante destinații din Paros, cu bărci de pescuit vopsite în albastru ancorate lângă iahturi, taverne cu pește proaspăt și o piață care seara devine unul dintre cele mai animate colțuri ale insulei.

Legenda spune că biserica a fost fondată de Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, care s-a adăpostit pe Paros în timpul unei furtuni, în drum spre Țara Sfântă, și a promis să ridice un lăcaș dacă ajunge cu bine la destinație. Structura actuală, cu cupolă, datează din secolul VI, ridicată sub Iustinian de Isidor din Milet - unul dintre cei doi arhitecți ai Sfintei Sofia din Constantinopol. Numele înseamnă „cea cu o sută de porți”, deși biserica are de fapt 99 - tradiția locală spune că a suta poartă se va deschide doar atunci când Sfânta Sofia din Istanbul va redeveni ortodoxă. E una dintre cele mai vechi biserici bizantine păstrate intacte din Grecia, complex format din trei părți: biserica principală, baptisteriul paleocreștin din secolul IV și capela Sfântului Nicolae.

Castelul franc din Parikia (Frangokastello) a fost construit în 1260 de venețieni, pe locul acropolei antice a orașului, când insula aparținea Ducatului de Naxos condus de urmașii lui Marco Sanudo. Zidurile sudice și estice, înalte de 4-6 metri, mai stau parțial în picioare, cu coloane și fragmente arhitecturale antice vizibil încastrate în ele. În jurul castelului s-a dezvoltat treptat un cartier medieval numit „kastro”, care s-a extins spre Ekatontapiliani. Azi nu mai există un castel propriu-zis de vizitat, ci un cartier pitoresc cu același nume, cu străduțe albe înguste, arcade și rămășițe de ziduri integrate direct în casele locuite - un exemplu bun de oraș care și-a construit prezentul peste propriile ruine, fără să le izoleze într-un muzeu.

Formațiunile de granit de la Kolymbithres s-au format prin ridicarea magmei granitice în perioada Miocenului mediu, urmată de mii de ani de eroziune - vântul și valurile au sculptat blocurile masive în forme rotunjite, aproape organice, care despart plaja în mici golfulețe separate. Numele înseamnă „băi de botez” (kolymbithres), o descriere destul de exactă - unele dintre golfulețele create de stânci sunt suficient de mici pentru 2-3 oameni, altele suficient de mari pentru câteva zeci. E la aproximativ 5 km de Naoussa, pe partea de vest a golfului, și oferă un peisaj complet diferit de plajele obișnuite cu nisip drept ale Cicladelor.