Atena, Grecia

Parthenonul a fost construit între 447 și 432 î.Hr., sub conducerea politică a lui Pericle, de arhitecții Ictinos și Callicrates, cu supravegherea sculpturală a lui Fidias - cel care a creat și statuia colosală din aur și fildeș a Athenei Parthenos, așezată în interior. Proiectul făcea parte dintr-un program mai amplu de reconstrucție a Acropolei după ce persanii distruseseră templele anterioare în 480 î.Hr., plătit parțial din vistieria Ligii de la Delos. Jumătate din frizele și metopele originale nu mai sunt la Atena - între 1801 și 1812, agenții lordului Elgin le-au demontat și le-au trimis la Londra, unde se află azi în British Museum sub numele de „Elgin Marbles”. Grecia cere oficial restituirea lor din 1983, iar disputa rămâne nerezolvată. Noul Muzeu al Acropolei, construit special cu spații goale pregătite pentru piesele lipsă, e argumentul vizual cel mai puternic al Greciei în discuția asta.

Agora ateniană a funcționat ca centru al vieții publice din secolul VI î.Hr. - loc de dezbateri politice, tranzacții comerciale, procese și competiții atletice, chiar termenul „agora” vine de la verbul „a se aduna”. Templul lui Hefaistos, ridicat pe colina Kolonos Agoraios prin 450 î.Hr., ca parte a programului de reconstrucție al lui Pericle, e cel mai bine conservat templu doric din toată Grecia continentală. Stoa lui Attalos, refăcută complet între 1953 și 1956 de Școala Americană de Studii Clasice (cu finanțare Rockefeller), arată azi exact cum arăta originalul din secolul II î.Hr. - practic un mall antic, cu 42 de spații comerciale pe două niveluri, distrusă de herulii în anul 267 d.Hr. și reconstruită aproape 1700 de ani mai târziu ca muzeu.

Plaka s-a dezvoltat direct peste așezările rezidențiale ale Atenei antice, pe versanții de nord și est ai Acropolei - motiv pentru care poartă porecla „Cartierul Zeilor”. Numele „Plaka” apare prima dată în documente din a doua jumătate a secolului XVII, cu origine disputată: unii îl leagă de o placă de marmură găsită lângă o biserică din zonă, alții de cuvântul turcesc pentru piatră plată (referire la pavajul din perioada otomană), alții de termenul albanez pentru „vechi” - Plaka a avut o comunitate albaneză importantă până spre finalul secolului XIX. Extinderea zonei ca atare, dincolo de perimetrul restrâns din jurul Monumentului lui Lysicrates, s-a produs abia după 1834, o dată cu dezvoltarea Atenei ca nouă capitală a regatului. Azi rămâne singurul cartier din centrul Atenei cu structură pre-industrială păstrată, un labirint de străduțe pietonale, case neoclasice și curți cu portocali care contrastează puternic cu bulevardele din jur.

Construcția Olympieionului a durat, cu întreruperi, peste 600 de ani - a început în 515 î.Hr. sub tiranul Pisistratos cel Tânăr, s-a oprit când Clistene a instaurat democrația în 508 î.Hr. și a fost reluată sporadic de-a lungul secolelor de diverși conducători eleniști, până când împăratul roman Hadrian a finalizat-o și a dedicat-o oficial în anul 131-132 d.Hr. Cu cele 104 coloane corintice originale (din care mai stau azi doar 15-16, plus una căzută la pământ după o furtună din 1852), a fost, la vremea lui, printre cele mai mari temple ridicate vreodată în lumea antică - 107 metri lungime, 41 lățime. Hadrian, cunoscut pentru dragostea lui față de cultura greacă, și-a plasat aici și propria statuie, alături de cea a lui Zeus, un gest simbolic prin care se poziționa ca protector al elenismului.

Cartierul a apărut în anii 1840, când meșteri constructori și pietrari de pe insula Anafi, renumiți pentru priceperea lor, au venit la Atena să lucreze la reconstrucția palatului regelui Otto și la săpăturile de pe Acropola din apropiere. Insula mică din Ciclade avea reputația de a produce cei mai buni zidari și tâmplari din toată Grecia. Poveste locală, dar bine documentată: o lege din epocă spunea că orice clădire ridicată între apus și răsărit devenea automat proprietatea celui care o construise - așa că meșterii din Anafi au lucrat noaptea, folosind tehnicile tradiționale cicladice, și și-au construit rapid case chiar sub stânca pe care o excavau ziua. Rezultatul e un mic sat cicladic, cu case albe, curți mici și tufe de bougainvillea, ascuns pe versantul nordic al Acropolei, în mijlocul Atenei. Au mai rămas azi doar circa 45 de case din cartierul original.

Lycabettus e cel mai înalt punct din centrul Atenei, 277 de metri, un deal de calcar cretacic care, potrivit legendei, s-ar fi format când zeița Athena, purtând o stâncă pentru construcția Acropolei, a scăpat-o din mână speriată de o veste proastă adusă de un corb - despre fiicele lui Cecrops, care deschiseseră interzis coșul cu pruncul Erichthonius. Capela Sfântului Gheorghe de pe vârf, din secolul XIX, se ajunge pe 133 de trepte și stă pe locul unei biserici bizantine mai vechi, ridicată la rândul ei, se pare, peste un templu dedicat lui Zeus. Numele dealului („lycos” = lup) vine probabil de la faptul că, în trecut, era refugiul lupilor din zonă - azi e mai degrabă refugiul turiștilor care vor cea mai bună panoramă asupra Atenei și Acropolei, de la distanță.

Fondat la finalul secolului XIX, muzeul adună cea mai bogată colecție de antichități grecești din lume, cu piese care acoperă peste 7000 de ani, de la preistorie până în antichitatea târzie - construcția clădirii neoclasice actuale a durat câteva decenii, finalizată complet abia în 1889. Masca de aur numită „a lui Agamemnon”, descoperită de Heinrich Schliemann la Micene în 1876, rămâne piesa cea mai cunoscută, deși atribuirea către regele legendar Agamemnon s-a dovedit, ulterior, greșită - masca e cu câteva secole mai veche decât perioada războiului Troiei. Alături, Mecanismul din Antikythera - un dispozitiv antic de bronz descoperit într-o epavă în 1901, capabil să calculeze poziții astronomice și eclipse - e considerat azi primul „calculator” analog cunoscut, construit cu aproximativ 2100 de ani înaintea oricărui echivalent tehnologic comparabil.

Evzonii, unitatea de elită recunoscută după uniforma tradițională cu fustanella, au fost înființați sub numele actual de Gardă Prezidențială în 1868, continuând o tradiție militară cu mai multe denumiri de-a lungul secolelor. Schimbarea gărzii la Mormântul Ostașului Necunoscut, chiar în fața fostului Palat Regal din Piața Syntagma, are loc din oră în oră, non-stop, indiferent de vreme. Duminica, la ora 11:00, ceremonia devine un eveniment amplu - evzonii, însoțiți de fanfara militară, mărșăluiesc de la cazarma din spatele Parlamentului pe toată Bulevardul Vasilissis Sofias, iar durata ceremoniei ajunge la 30 de minute, cu uniformele albe ceremoniale în loc de cele obișnuite kaki. Mormântul în sine, un cenotaf ridicat între 1930 și 1932, comemorează toți soldații greci morți pentru țară, indiferent de conflict sau epocă.

Un prim stadion a fost ridicat pe locul acesta de omul de stat atenian Lycurg, în jurul anului 330 î.Hr., pentru Jocurile Panatenaice. Herodes Atticus, senator roman de origine ateniană, l-a reconstruit complet în marmură până în anul 144 d.Hr., cu o capacitate de 50.000 de locuri - construit aproape integral din marmură pentelică, fără mortar. Excavat abia în 1869, stadionul a găzduit Jocurile Olimpice Zappas în 1870 și 1875, apoi, după o restaurare finanțată de omul de afaceri George Averoff și proiectată de arhitecții Anastasios Metaxas și Ernst Ziller, a fost gazda ceremoniilor de deschidere și închidere ale primelor Jocuri Olimpice moderne, în 1896. Rămâne singurul stadion din lume construit integral din marmură.