Mykonos, Grecia

Cele cinci mori din rândul Kato Mili au fost ridicate de venețieni în secolul XVI, pe dealul care domină intrarea în portul Chora, folosind vânturile puternice (meltemi) ale Mykonosului ca să macine grâu și orz pentru proviziile navelor aflate în trecere pe ruta comercială a Cicladelor. Au funcționat până în secolul XX, când producția de cereale la scară mică a devenit neprofitabilă, și au fost lăsate în paragină până când au fost restaurate ca simbol turistic. Azi sunt, alături de Portara din Naxos, printre cele mai fotografiate obiective din Cicladele - siluetele lor albe pe fundalul apusului, chiar deasupra caselor din Little Venice, au devenit imaginea standard a insulei pe orice broșură.

Casele din Little Venice, cu balcoanele din lemn atârnând direct deasupra valurilor, au fost construite în perioada medievală de negustori și căpitani de vase înstăriți - fațadele dinspre mare serveau și ca depozite directe pentru marfa descărcată din bărci, de-asta multe au uși joase la nivelul apei. Numele vine de la asemănarea (mai degrabă de atmosferă decât de arhitectură reală) cu Veneția - șirul de case colorate scăldate direct în mare, chiar sub morile de vânt de pe deal, formează azi cel mai fotografiat cadru din Mykonos și zona cu cele mai multe baruri și cafenele cu vedere la apus din Chora.

Delos era, pentru grecii antici, cel mai sacru loc din Marea Egee - locul unde, potrivit mitologiei, Leto a născut-o pe Artemis și pe Apollo, urmărită fiind de Hera geloasă. Sanctuarul lui Apollo a atras pelerini din toată lumea greacă, iar insula a devenit și un port comercial înfloritor. Ce face situl neobișnuit e istoria „purificărilor” - în jurul anului 543 î.Hr., Atena a ordonat scoaterea tuturor mormintelor aflate în vederea templului, iar în 426 î.Hr. a mers mai departe și a interzis complet nașterile și decesele pe insulă, mutând toate osemintele pe insula vecină Rhenia. Practic, timp de secole, nimeni nu avea voie să se nască sau să moară pe Delos - regulă unică în lumea antică, păstrată strict din respect religios. Azi tot situl e un muzeu în aer liber nelocuit, inclus în patrimoniul UNESCO.

Paradise Beach a devenit populară în anii '60, când hippies au introdus scăldatul nud pe insulă, iar Freddy Daktylidis a deschis primul local de pe plajă care avea să pună bazele scenei de petreceri de azi - până în 1969, ce fusese o plajă liniștită de nudiști se transformase deja în cel mai cunoscut loc de distracție în aer liber din Grecia. Super Paradise, vecina ei, are o poveste paralelă - din 1971 e sinonimă cu petrecerile, iar partea ei dreaptă a rămas multă vreme asociată comunității gay și naturiste, deși reputația de „plajă gay” nu mai reflectă strict realitatea de azi. Amândouă găzduiesc petreceri cu DJ internaționali vara, inclusiv evenimentul de închidere a sezonului de la Super Paradise, la începutul lui septembrie.