Cuba

Havana a fost fondată pe 16 noiembrie 1519, pe actualul amplasament, ca San Cristóbal de la Habana, după ce localizarea inițială de pe coasta de sud se dovedise infestată de țânțari. Un decret spaniol din 1561 a obligat toate flotele de tezaur care se întorceau spre Spania să se adune în golful Havanei pentru protecție împotriva piraților – decizie care, de una singură, a transformat orașul în cel mai mare port din Caraibele spaniole și a construit tot nucleul lui baroc-colonial din banii acelui trafic maritim obligatoriu. Cele cinci piețe ale Havanei Vechi – Plaza de Armas, Plaza Vieja, Plaza de San Francisco, Plaza del Cristo, Plaza de la Catedral – și-au dezvoltat fiecare un caracter arhitectural propriu de-a lungul secolelor, un amestec de baroc cubanez, neoclasic și influențe maure recunoscut de UNESCO în 1982. Azi, realitatea dublei monede și a dublului preț – turiștii plătind alte tarife decât localnicii pentru același bilet de muzeu sau aceeași cursă de taxi – face parte din viața de zi cu zi într-un fel la care puțini vizitatori sunt pregătiți.

Trinidad a fost fondată pe 23 decembrie 1514 de Diego Velázquez de Cuéllar, ca punct de plecare pentru cucerirea continentului. Averea reală a venit însă două secole mai târziu, din boom-ul zahărului de la sfârșitul secolului XVIII și din secolul XIX: în Valle de los Ingenios din apropiere funcționau la vârf peste cincizeci de mori, lucrate de peste 11.000 de sclavi în 1827 – conacele somptuoase din centru (Palacio Brunet, Palacio Cantero) sunt avere de baroni ai zahărului, nu de administrație colonială. UNESCO a inclus Trinidad și Valle de los Ingenios pe lista patrimoniului mondial în 1988 exact pentru combinația asta – un oraș bine păstrat lângă un peisaj de plantații intact – considerată cea mai completă mărturie supraviețuitoare despre economia caraibeană a zahărului și sclaviei din secolele XVIII-XIX.

Numele peninsulei Hicacos vine de la „varadero” – doc uscat în spaniolă, pentru că vasele secolului XVI opreau acolo la reparații. Dezvoltarea reală a început când industriașul american Irénée du Pont a cumpărat aproape 180 de hectare în 1927 și a construit conacul Xanadú (1926-1929) cu peste 600.000 de dolari – și, notabil, tot el a finanțat prima rețea de apă potabilă și primele școli ale peninsulei, construind practic infrastructura orașului modern ca efect secundar al propriei moșii de vacanță. Totul s-a oprit în 1959, când familia du Pont a fugit după revoluție, iar Xanadú a rămas înghețat în timp zeci de ani (azi e clubul unui teren de golf), până când guvernul cubanez a relansat Varadero ca zonă de turism de masă în anii '90, în plină „Perioadă Specială” de criză economică, când banii din turism au devenit esențiali pentru supraviețuirea țării. Azi e cea mai mare stațiune de plajă din Cuba, cu peste 60 de hoteluri, și se simte mai mult ca o fâșie de resorturi autonome decât ca un oraș cubanez propriu-zis.

Mogotele din vale – dealuri calcaroase de până la 300 de metri – au picturi rupestre lăsate de taíno și de guanahatabey, popoare care trăiau acolo înainte ca spaniolii să ajungă în secolul XVII și să planteze tutunul fin, soiul Vuelta Abajo, care face din regiune și azi cea mai apreciată zonă de trabucuri din Cuba. Nu e un decor peisagistic la care s-a adăugat tutunul – tot statutul de protecție al văii (peisaj cultural UNESCO din 1999) există special pentru că fermierii încă îl cultivă și îl usucă manual, exact cum o fac de secole. Vegueros, fermierii de tutun care lucrează pământurile astea, fac parte din ce a protejat UNESCO, nu doar formațiunile de stâncă – deci o vizită la o fermă de tutun aici înseamnă să vezi o tradiție agricolă vie, nu o recreere de muzeu.

Fondat ca una dintre primele șapte așezări (villas) ale Cubei, Santiago a fost prima capitală a insulei și a rămas orașul dominant al estului, controlând rutele maritime și comerțul regional mult după ce Havana a preluat rolul de capitală. Momentul care i-a definit istoria modernă a fost atacul din 26 iulie 1953 asupra cazărmii Moncada, condus de un tânăr Fidel Castro – un asalt eșuat care i-a dat totuși numele întregii mișcări revoluționare (Movimiento 26 de Julio) care avea să răstoarne regimul Batista șase ani mai târziu. Identitatea culturală a orașului trece prin Casa de la Trova, considerată locul de naștere al son-ului cubanez, genul din care avea să se nască salsa, iar Carnavalul de la începutul lui iulie e cu adevărat local și nescenarizat, spre deosebire de evenimentele mai turistice din Havana – construit în jurul unei conga care traversează tot orașul și al arderii rituale a unei efigii a diavolului.

Cienfuegos a fost fondat pe 22 aprilie 1819 de coloniști francezi din Bordeaux și Louisiana, sub conducerea lui Don Luis De Clouet, ofițer spaniol de origine franceză – singurul oraș din America Latină fondat de coloniști francezi sub coroana spaniolă, ceea ce explică grila lui neobișnuit de ordonată și neoclasică, față de orașele coloniale spaniole mai organice de pe restul insulei. UNESCO a inclus centrul istoric pe lista patrimoniului mondial în 2005 exact ca exemplu de modernitate urbanistică de început de secol XIX – „igienă și ordine” au fost principiile de design literale, cu decenii înainte ca asta să devină standard în restul Americii Latine. Punta Gorda, peninsula plină de conace la sud de centru, include Palacio de Valle, în stil maur, construit de un baron al zahărului din aceleași motive de etalare a averii ca palatele din Trinidad, doar cu un secol mai târziu și alt gust arhitectural.