La o privire
Cum te miștiRickshaw, CNG și autobuz local
Rickshaw-urile și CNG-urile (auto-rickshaw cu gaz) sunt regele transportului urban, ieftine și omniprezente. Pentru distanțe mai lungi, autobuzele intercity sunt cea mai practică opțiune, deși traficul din Dhaka poate transforma orice traseu într-o aventură.
Cum ajungi din România
1 zbor cu escalăDe neratat în Bangladesh
must-see · votează
Clădirea roz de pe malul râului Buriganga a fost ridicată între 1859 și 1872 de familia nawabilor din Dhaka, dar povestea locului începe mai devreme: pe acel teren exista o casă de grădină a unui zamindar din epoca mogulă, Sheikh Enayetullah, numită Rang Mahal. Khwaja Alimullah a cumpărat proprietatea în 1830, iar fiul lui, Khwaja Abdul Ghani, a angajat firma europeană Martin and Company pentru a construi palatul pe care l-a botezat Ahsan Manzil, după numele propriului fiu, Khwaja Ahsanullah. Palatul a fost reședința oficială și sediul administrativ al nawabilor din Dhaka la finalul secolului XIX și începutul secolului XX, construit în stil indo-saracenic — și e cunoscut mai ales pentru culoarea lui roz-intensă, care i-a dat numele popular de „Palatul Roz". Statul bangladez l-a preluat abia în 1985, l-a restaurat până în 1992 și l-a transformat în muzeu, sub administrarea Muzeului Național, cu piese originale din familia nawabilor și documente despre istoria social-politică a orașului.
Orașul de lângă plajă poartă numele căpitanului Hiram Cox, funcționar al Companiei Britanice a Indiilor de Est, care s-a stabilit aici prin 1799 și a ajutat la relocarea refugiaților din Arakan — o poveste rară în care numele colonial a rămas neschimbat până azi, spre deosebire de aproape toate celelalte orașe din subcontinent. Înainte de asta, zona fusese sub regii din Arakan din secolul IX, până când mongolii au cucerit-o în 1666. Se spune că prințul mogul Shah Shuja, trecând pe aici spre Arakan, a rămas atât de impresionat de peisaj încât și-a oprit trupele să tabere pe plajă. Ce contează practic azi: e cea mai lungă plajă naturală neîntreruptă din Asia, cu 120 de kilometri de nisip, și a fost nominalizată printre cele șapte minuni noi ale naturii în 2008. Lățimea ei se schimbă radical cu mareea — la reflux ajunge la 400 de metri lățime, la flux se restrânge la 200 — iar tocmai la reflux apare un pericol pe care puțini turiști îl anticipă: nisipuri mișcătoare în anumite zone.
Sundarbans nu a fost construit de nimeni — e cea mai mare pădure de mangrove din lume, formată în delta unde Gangele, Brahmaputra și Meghna se varsă în Golful Bengal. Așezări umane în zonă sunt atestate încă din perioada Mauryan (sec. IV-II î.Hr.), dar abia în 1869 britanicii au înființat prima administrație forestieră aici, iar din 1875 o mare parte a fost declarată pădure protejată sub Legea Forestieră Indiană. UNESCO a adăugat zona pe lista patrimoniului mondial în 1997. Ce o diferențiază azi e simplu: e singurul loc din lume unde tigrul de Bengal trăiește în mangrove, nu în junglă sau savană, iar densitatea lor aici (undeva la 400-450 de exemplare) e mai mare decât în orice altă populație de tigri de pe planetă. Localnicii care intră în pădure după miere sau pește știu regula nescrisă: tigrii înoată bine și pot ataca dintr-un canal unde nu te-ai aștepta. Aproape două treimi din suprafața totală e pe partea de Bangladesh, restul peste graniță, în India.
Orașe
cost · ce vezi
Dhaka a devenit capitala provinciei mogule Bengal, Bihar și Orissa în 1610, când guvernatorul Islam Khan a mutat centrul administrativ de la Rajmahal aici și a redenumit orașul Jahangirnagar, în cinstea împăratului Jahangir. În următorul secol a devenit una dintre cele mai bogate metropole ale lumii, capitala financiară a Indiei mogule și centrul comerțului cu muselină - pânza fină de bumbac pentru care negustori din toată lumea veneau special aici. Rețeaua deasă de râuri a orașului a atras comercianți armeni, portughezi, olandezi și britanici, iar orașul vechi, plin de canale și trafic fluvial, a ajuns să fie numit „Veneția Orientului”. Gloria a durat până la începutul secolului XVIII, când capitala provinciei s-a mutat la Murshidabad, iar Dhaka a intrat într-un declin lung, agravat de ascensiunea Calcuttei sub britanici - la un moment dat orașul a fost poreclit „Orașul ruinelor magnifice”. Azi contrastul e altul: cu peste 600.000 de rickshaw-uri cu pedale în circulație zilnică, Dhaka e recunoscut ca „Capitala rickshaw-urilor lumii”, iar pictura de pe aceste vehicule e considerată o formă de artă populară distinctă. Traficul e pe măsură - viteza medie de deplasare în oraș abia depășește 4,8 km/h, cam cât un mers alert pe jos. Diferența dintre cartiere e la fel de dramatică ca istoria orașului: Old Dhaka, cu piețele de mirodenii și palatele mogule în ruină, rămâne motorul de atmosferă și mâncare, dar e haotic și fără cazare decentă; Gulshan, la câțiva kilometri distanță, e cartierul ambasadelor și al companiilor străine, cu bulevarde umbrite și un aer mult mai calm.
Numele actual vine de la căpitanul Hiram Cox, ofițer al Companiei Britanice a Indiilor de Est care a întemeiat aici o piață în 1798, după ce fusese trimis să administreze refugiați arakanezi. Înainte de asta, zona făcea parte din regatele Arakan începând din secolul IX, până la cucerirea mogulă din 1666 - o istorie de graniță și migrație care a modelat comunitatea locală cu mult înainte să devină stațiune. Plaja de aici, întinsă pe circa 120 km de coastă neîntreruptă, e considerată cea mai lungă plajă naturală din Asia și a fost nominalizată în 2008 printre cele „Șapte noi minuni ale naturii”. Contrastul care nu apare în pliantele turistice: la doar câțiva kilometri de hotelurile de pe faleaua Kolatoli, trăiesc de aproape un milion de refugiați rohingya, în cele mai mari tabere de refugiați din lume, apărute după 2017 - stațiunea turistică și criza umanitară coexistă la propriu pe aceeași bucată de coastă.
Portul natural de la gura râului Karnaphuli era cunoscut lumii mediteraneene încă din primele secole ale erei noastre și apare pe harta lui Ptolemeu din secolul II ca unul dintre cele mai bune porturi din Orient. Musulmanii l-au cucerit în secolul XIV, apoi a trecut sub arakanezi, iar raidurile lor și ale mercenarilor portughezi au dus în 1666 la ocuparea zonei de către Shaista Khan, guvernatorul mogul al Bengalului. Spre deosebire de Dhaka, așezat în delta plată, Chittagong crește pe dealuri joase și văi - un port cu relief, ceva neobișnuit în regiune. Azi portul gestionează peste 70% din comerțul de import-export al Bangladeshului și e folosit inclusiv de India, Nepal și Bhutan pentru tranzit, ceea ce face din oraș motorul economic real al țării, chiar dacă Dhaka rămâne capitala politică.
Sylhet-ul de azi se leagă de sosirea, în 1303, a sfântului sufit Shah Jalal, venit de la Delhi cu 360 de discipoli, care l-a înfrânt pe rajahul local Gour Gobinda și a răspândit islamul în regiune. Mormântul lui, construit în jurul anului 1500, e cel mai vizitat altar din Bangladesh, iar urs-ul anual - aniversarea morții sale - aduce mii de pelerini, mulți veniți din India vecină. Colinele din jur au altă poveste: coloniștii britanici au observat în secolul XVIII că ploile abundente de aici se pretau perfect la cultura ceaiului, iar zona a ajuns să găzduiască peste 150 de plantații, inclusiv trei dintre cele mai mari din lume. Contrastul modern e migrația: Sylhet e regiunea de origine a majorității bangladezilor din Marea Britanie, motiv pentru care localnicii îi numesc „Londoni” - iar banii trimiși acasă de-a lungul deceniilor au construit școli private, spitale și infrastructură care lipsesc în alte părți ale țării.
Regiunea a făcut parte din vechile regate Vanga și Gangaridai, apoi din dinastia Sena în secolul XII, iar primul conducător musulman, Shamsuddin Firoz Shah, a ajuns aici în secolul XIV. Sub britanici a devenit reședința districtului Khulna în 1882, la confluența râurilor Rupsha și Bhairab. Al treilea oraș ca mărime din Bangladesh a crescut ca centru industrial - șantierul naval Khulna, deschis în 1957, e unul dintre cele mai vechi și mari din țară, iar în secolul XX orașul a devenit un centru mondial pentru prelucrarea iutei. Azi identitatea lui dublă e clară: poartă de acces spre Sundarbans, cea mai mare mangrovă din lume și habitat al tigrului de Bengal, și în același timp centru al creșterii de creveți pentru export, o industrie relativ nouă dar esențială pentru economia locală.