Angola

Luanda a fost întemeiată în 1576 de exploratorul portughez Paulo Dias de Novais, sub numele São Paulo da Assunção de Loanda, ca bază pentru comerțul cu regatul Ndongo din vecinătate. Orașul a devenit rapid unul din cele mai mari porturi de sclavi din istorie: în secolul XVIII era portul cu cel mai mare volum de export de sclavi africani către America, iar între 1600 și 1836, când Lisabona a abolit comerțul, se estimează că 2-3 milioane de oameni au trecut prin port, majoritatea către Brazilia. Azi Luanda e un oraș de contraste extreme - una din capitalele cele mai scumpe din lume pentru expați, construită pe bani din petrol, cu cartiere planificate întregi ridicate în ultimii ani de firme chineze și braziliene, precum Kilamba, un oraș-satelit ridicat practic de la zero. La doar câțiva kilometri distanță, Ilha de Luanda oferă plaje și restaurante de seară, în timp ce cartierele mai vechi din centru păstrează încă amprenta arhitecturii coloniale portugheze, azi degradată în multe locuri.

Lubango a fost întemeiat de coloniști portughezi în 1885 sub numele Sá da Bandeira, colonizat inițial de familii venite din Madeira și Algarve. Poziția la 1.760 de metri altitudine, în podișul din sud-vestul Angolei, i-a dat orașului un climat răcoros neobișnuit pentru Africa subsahariană, motiv pentru care a păstrat un aer aproape european - bulevarde cu arbori, centru colonial compact, case cu arhitectură portugheză. Ce-l diferențiază azi sunt doi reperi vizibili de la mare distanță: statuia Cristo Rei, de 30 de metri, ridicată în 1957 de coloniști din Madeira pe un deal la sud de oraș, și trecătoarea Serra da Leba, un drum cu serpentine construit în 1970 care coboară peste 1.000 de metri de pe platou spre provincia Namibe - atât de spectaculos încât apare pe bancnota de 5 kwanza angoleză.

Benguela a fost întemeiată în 1617 de portughezul Manuel Cerveira Pereira ca São Felipe de Benguela și a devenit rapid unul din cele mai active porturi de sclavi ale Africii australe - peste 700.000 de oameni au fost transportați de aici spre Brazilia și Cuba în aproape două secole, aproape 15% din tot comerțul de sclavi angolez. Vapoarele ancorau la peste un kilometru și jumătate în larg, iar marfa era transferată pe bărci mai mici până la cheiurile orașului. Azi orașul trăiește o poveste diferită: calea ferată Benguela, construită începând din 1899 pentru a lega coasta de zăcămintele minerale din interiorul continentului, a ajuns la apogeu în 1973 cu 3,3 milioane de tone de marfă transportate anual, apoi a fost distrusă în războiul civil de după independență și abia recent repusă parțial în funcțiune. Orașul-frate Lobito, la 40 de minute distanță, are un port natural mult mai bun și o limbă de nisip de 4,6 km - Restinga - care separă portul industrial de Atlanticul deschis.

Namibe, cunoscut istoric ca Moçâmedes, a fost întemeiat de portughezi în 1840, după ce zona fusese explorată în 1785 și numită după baronul Moçâmedes care a trimis expediția. Coloniștii au venit mai ales din Madeira și Brazilia, iar în anii 1850 guvernul portughez a adus și coloniști germani cu transport și sprijin financiar - un amestec neobișnuit pentru coasta angoleză. Orașul stă la marginea deșertului Namib, cu un climat rece și uscat complet diferit de restul Angolei tropicale, ceea ce l-a făcut de la început port de pescuit, nu destinație agricolă. Până în anii 1960 avea 143 de bărci de pescuit și mai multe fabrici de procesare, rivalizând cu Luanda și Benguela ca volum. Războiul civil a lăsat urme adânci - în 1986 doar jumătate din flotă mai era funcțională - dar calea ferată Namibe, construită pentru a lega portul de zăcămintele de fier din interior, a rămas motorul economic al orașului până azi.

Malanje a fost întemeiat de coloniști portughezi în 1852 și conectat la Luanda printr-o cale ferată în 1909, care a rămas în funcțiune (modernizată în 2012) și a făcut din oraș un centru al producției de bumbac în prima jumătate a secolului XX. Dar zona era importantă cu mult înainte de portughezi: Pedras Negras de Pungo Andongo, un grup de formațiuni stâncoase monolitice vechi de milioane de ani la marginea orașului, a servit drept fortăreață a regatului Ndongo și reședință a regilor Ngola - inclusiv, spune tradiția, locul unde se văd amprentele reginei Nzinga și ale tatălui ei. Ce aduce azi vizitatorii în Malanje e însă Cascada Kalandula, pe râul Lucala - a doua cea mai mare cascadă din Africa ca volum, cu 105 metri înălțime și 400 metri lățime, uneori numită „sora mică" a cascadei Victoria. Combinația dintre o cascadă de talia asta și stâncile de la Pungo Andongo, legate de rezistența africană la colonizare, face din Malanje unul din puținele locuri din Angola unde natura și istoria precolonială se văd în aceeași ieșire.