Safranbolu, Turcia

Casa a fost construită la începutul secolului XIX ca reședință a unui kaymakam, un subguvernator otoman — de aici și numele. Statul a expropriat-o și a renovat-o în 1979, iar în 1981 s-a deschis ca muzeu, fiind una dintre cele peste 2.000 de case otomane păstrate în Safranbolu, oraș intrat din 1994 pe lista UNESCO tocmai pentru urbanismul și arhitectura sa otomană rămasă intactă. E genul de conac de familie înstărită, cu curte interioară, tavane sculptate și camere separate pentru bărbați (selamlık) și femei (haremlik), reconstituite cu manechine în scene de epocă — o nuntă, o baie. Detaliul cel mai memorabil e raftul rotativ dintre bucătărie și camera de oaspeți, gândit ca femeile din casă să poată servi mâncare fără să fie văzute de musafirii bărbați — un obiect mic care spune mai mult despre viața otomană de zi cu zi decât orice panou explicativ din muzeu.

Nu are nimic vechi în el - e o platformă de observație din sticlă construită în 2013 de administrația provincială Karabük, la vreo 80 de metri deasupra canionului Tokatlı, gândită strict ca atracție turistică pentru a diversifica oferta din jurul orașului otoman Safranbolu. Ce-l face interesant e contextul din jur - la câteva sute de metri e apeductul İncekaya, ridicat inițial în perioada bizantină și refăcut în anii 1790 de marele vizir İzzet Mehmed Pașa, originar chiar din Safranbolu; o structură din piatră de 116 metri lungime și 60 metri înălțime, cu șase arcade, care aducea apă în oraș. Practic vezi, la un pas unul de altul, un proiect inginersc din 2013 și unul din secolul XVIII, peste aceeași prăpastie.

Hanul a fost ridicat în 1645 din porunca lui Karabaşzade Hüseyin Efendi, cunoscut popular drept „Cinci Hoca” - un personaj cu reputație de vindecător, de unde și numele. Timp de 700 de ani, Safranbolu a fost un popas obligatoriu pe rutele comerciale est-vest, iar hanul, cu două etaje de arcade în jurul unei curți cu fântână, servea negustorii și caravanele care treceau prin oraș. Alături, aceeași familie a ridicat și Hamamul Cinci, o baie turcească dublă, cu secțiuni separate pentru bărbați și femei, construită cam în același interval. Hanul a funcționat ca popas pentru caravane până când drumul mătăsii și-a pierdut relevanța, în secolul XX, iar din 2004, restaurat, funcționează ca hotel - dar poți intra și doar să vezi curtea interioară.

Satul e locuit de peste 650 de ani de urmașii nomazilor turcmeni yörük din secta bektashi, la 10 kilometri est de Safranbolu. Spre deosebire de multe sate „muzeificate”, aici casele otomane din piatră și lemn nu sunt reconstituiri — cea mai veche are 450 de ani, iar cea mai nouă e „doar” de 90 de ani. Din cele aproape 150 de case istorice, doar circa 60 mai sunt locuite; restul stau ca mărturie a unei arhitecturi tipic otomane — parter din piatră, două etaje superioare cu structură de lemn, umplute cu cărămidă de lut tencuită și văruită, cu grinzile lăsate la vedere. Din 1997, satul e sub protecția Ministerului Culturii, iar de atunci a atras artiști și scriitori care au renovat case vechi ca locuințe sau ateliere.