Istanbul, Turcia

A fost construită de împăratul bizantin Justinian I în secolul VI, pe locul unei vechi bazilici, de unde și numele. Rolul ei era esențial: alimenta cu apă Marele Palat al Constantinopolului și clădirile din jur, mai ales în perioadele de asediu, când sursele de suprafață puteau fi tăiate. Cu 336 de coloane de marmură înalte de 9 metri, majoritatea recuperate din structuri grecești și romane mai vechi — de aici amestecul de capiteluri ionice și corintice — cisterna putea depozita 80.000 de tone de apă. Cel mai fotografiat detaliu sunt cele două capete de Meduză folosite ca soclu pentru coloane, unul așezat lateral, altul cu susul în jos; sunt sculpturi romane din secolul II-III d.Hr., deja antice când au fost reciclate de inginerii lui Justinian în 532.

Actuala clădire a fost ridicată între 532 și 537, din porunca împăratului bizantin Justinian I, proiectată de inginerul Isidor din Milet și matematicianul Anthemius din Tralles — a treia biserică ridicată pe acel loc, după ce primele două, din vremea lui Constantin cel Mare, au ars sau au fost distruse în revolte. Timp de aproape 1.000 de ani a fost catedrala Constantinopolului și cea mai mare biserică din lumea creștină, până la cucerirea otomană din 1453, când a fost transformată în moschee și i s-au adăugat minaretele. În 1935, Republica laică a lui Atatürk a transformat-o în muzeu, statut păstrat până în 2020, când Consiliul de Stat a anulat decizia din 1934, iar clădirea a redevenit oficial moschee, sub administrarea Diyanet — decizie care a stârnit critici din partea UNESCO și a bisericilor ortodoxe. Ce rămâne unic e stratificarea vizibilă: mozaicuri bizantine cu Hristos și împărați, alături de caligrafie islamică uriașă pe medalioane — puține clădiri din lume poartă atât de vizibil 1.500 de ani de schimbări religioase și politice suprapuse.

Sultanul Ahmed I a urcat pe tron la doar 13 ani, în 1603, într-un imperiu zdruncinat, iar după Pacea de la Zsitvatorok - resimțită ca o lovitură pentru prestigiul otoman - a decis să ridice o moschee copleșitoare, ca să-și recâștige favoarea divină și pe cea a supușilor. Construcția a durat din 1609 până în 1617, sub mâna arhitectului Sedefkar Mehmed Agha, ucenic al marelui Mimar Sinan. Cele șase minarete - în loc de patru, cât era norma - au stârnit controverse la vremea respectivă, pentru că egalau numărul minaretelor de la Mecca. Înăuntru, peste 21.000 de plăci de faianță de Iznik, cu peste 50 de motive diferite (lalele, garoafe, chiparoși), dau moscheii nuanța albăstruie care i-a dat numele popular, deși numele oficial rămâne, simplu, Moscheea Sultanahmet.

Construcția a început la comanda lui Mehmed al II-lea Cuceritorul la scurt timp după căderea Constantinopolului, în 1453, și s-a încheiat în 1478. Aproape patru secole - până la Abdülmecid I, care s-a mutat la Dolmabahçe la mijlocul secolului XIX - Topkapî a fost reședința sultanilor otomani și, în același timp, sediul administrativ al imperiului. Nu e un singur palat, ci o succesiune de curți din ce în ce mai private, gândite să filtreze cine ajunge cât de aproape de sultan - de la prima curte, deschisă oricui, până la Harem, unde intrau doar familia și un cerc restrâns de eunuci și consilieri. În 1924, la un an după proclamarea Republicii, palatul a fost transformat în muzeu din ordinul lui Atatürk, iar azi găzduiește, printre altele, mantia și sabia atribuite profetului Muhammad și diamantul Kaşıkçı, unul dintre cele mai mari diamante tăiate din lume.