İzmir, Turcia

Agora a fost ridicată inițial de greci în secolul IV î.Hr., dar cea pe care o vezi azi e practic reconstrucția romană de după cutremurul devastator din 178 d.Hr. - împăratul Marcus Aurelius, ajutat de soția lui Faustina, a finanțat personal refacerea infrastructurii Smyrnei, inclusiv a agorei. Bazilica nordică, un hol cu coloane lung de 165 de metri, ascunde ceva neașteptat la subsol: graffiti din epoca romană, printre cele mai vechi descoperite realizate cu o cerneală pe bază de fier și rădăcină de stejar - însemnări în greacă, mărunte, care spun mai multe despre viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți decât orice inscripție oficială. Situl a intrat pe lista tentativă UNESCO în 2020, ca parte din dosarul „Orașul-port istoric Izmir”.

Orașul antic Efes a fost, în epoca romană, capitala provinciei Asia și unul dintre cele mai mari orașe ale imperiului, cu peste 200.000 de locuitori la apogeu. A crescut inițial în jurul Templului Artemidei, una din cele Șapte Minuni ale Antichității, azi redus la o singură coloană reconstituită în afara sitului principal, și s-a dezvoltat apoi de-a lungul unui port care lega Asia Mică de restul Mediteranei. Ce s-a păstrat e coloana vertebrală a unui oraș roman întreg: strada de marmură, Biblioteca lui Celsus, teatrul uriaș unde, potrivit Faptelor Apostolilor, mulțimea l-a huiduit pe Pavel din Tars. Excavările continuă și azi — o echipă austriacă lucrează pe sit de peste un secol, iar o parte din oraș, casele terasate cu mozaicuri și fresce private, e încă în curs de dezgropare, vizitabilă separat, cu bilet suplimentar.

Primele ziduri de apărare de pe Muntele Pagos (azi Kadifekale) au fost ridicate de Lisimah, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare deveniți regi după moartea acestuia, prin secolul III î.Hr. Construcția a coincis cu mutarea așezării principale a Smyrnei de pe coastă, mai vulnerabilă, pe înălțimile mai ușor de apărat ale dealului Pagos. Legenda spune că Alexandru cel Mare ar fi visat o zeiță care i-a spus să întemeieze orașul chiar aici, în timp ce vâna pe deal. De atunci, fiecare stăpân al regiunii — romani, bizantini, apoi otomanii care au cucerit-o în secolul XV și i-au dat numele de „cetatea de catifea” — a adăugat sau a reparat ceva la ziduri. Azi e mai puțin despre ruine și mai mult despre panoramă: de sus se vede tot golful Izmirului, iar la apus lumina cade direct pe golf, motiv pentru care e principalul punct de apus recomandat din oraș.

Bazarul s-a format ca centru comercial în a doua jumătate a secolului XVII, în perioada otomană, chiar lângă vechiul port al Smirnei - poziția asta l-a făcut rapid un punct de tranzit pentru comerțul est-vest, cu mirodenii, țesături, covoare și bijuterii. Printre clădirile care au rezistat sunt Moscheea Hisar, din 1592-1598, și hanul Kızlarağası, un caravanserai din secolul XVIII ridicat din ordinul lui Hacı Beşir Ağa, șeful eunucilor de la curtea otomană. Marele Incendiu al Smirnei din 1922 a distrus cea mai mare parte a orașului vechi, inclusiv sute din hanurile bazarului - au mai rămas în picioare doar vreo doisprezece, integral sau parțial. Ce ține bazarul viu azi nu e nostalgia, ci faptul că negustorii, comercianții de mirodenii și cafenelele lucrează aproape ca acum trei secole, cu prețuri de piață locală, nu de zonă turistică - diferența față de bazarele mai cunoscute din Istanbul se simte imediat.