Puerto Princesa e capitala provinciei, dar motivul pentru care apare pe orice listă de destinații stă sub pământ, nu în oraș: un râu subteran de 8,2 km, al doilea ca lungime din lume, săpat printr-un masiv carstic calcaros vechi de 20 de milioane de ani. E unul dintre puținele locuri unde mareea intră direct în peșteră — jumătatea inferioară a râului e salmastră și urcă-coboară cu oceanul — motiv pentru care UNESCO l-a inclus pe listă încă din 1999, singurul sit din Palawan.
El Nido, la 5 ore de mers pe uscat mai spre nord (nu există feribot direct între cele două, orice ar spune broșurile), e o poveste separată: un fost sat de pescari devenit bază pentru insulele calcaroase din Golful Bacuit, cu lagune ascunse accesibile doar cu barca. Practic sunt două destinații diferite legate doar de numele insulei mari, iar mulți turiști aleg să sară complet peste Puerto Princesa și să zboare direct pe aeroportul mic din El Nido.
- ·Nu există feribot direct Puerto Princesa–El Nido; drumul se face cu van sau autobuz, circa 5 ore, cu plecări încă de la 4 dimineața.
- ·Sezonul uscat (decembrie-mai) e clar mai bun; martie-mai aduce călduri de până la 40°C, deci ianuarie-februarie e punctul dulce.
- ·El Nido are aeroport propriu (Lio), cu zboruri care evită complet drumul lung de la Puerto Princesa.
- ·Rezervă din timp turul la Râul Subteran — accesul zilnic e limitat ca să protejeze ecosistemul.
Ce vezi în Palawan (El Nido / Puerto Princesa): top 2 obiective
Big Lagoon și Small Lagoon, ambele pe Insula Miniloc din golful Bacuit, s-au format prin dizolvarea calcarului de-a lungul a milioane de ani – același proces care a ridicat cele peste 40 de insule cu turnuri verticale de calcar acoperite de vegetație din zonă. Nu sunt „descoperite” recent – pescarii locali le știau de generații, dar au intrat în circuitul turistic internațional abia odată cu popularizarea excursiilor de tip Tour A în ultimele două decenii. Diferența dintre ele e chiar în geografia lor: Big Lagoon se deschide printr-un canal larg, poți intra direct cu barca sau caiacul, în timp ce Small Lagoon se intră doar înotând sau cu caiacul printr-o crăpătură îngustă în stâncă, vizibilă doar la maree joasă – ca o cameră secretă ascunsă în spatele celeilalte.
Parcul a fost înființat în 1971 printr-un decret al președintelui Ferdinand Marcos, inițial sub numele de Parcul Național Subteran St. Paul, pe o suprafață mică de circa 3.900 de hectare. În 1999 zona a fost extinsă la peste 22.000 de hectare, ca să acopere întregul bazin hidrografic al râului și pădurile din jur, iar UNESCO l-a declarat sit al patrimoniului mondial în decembrie același an. Ce-l face special e că râul subteran curge direct în mare – jumătatea lui inferioară e afectată de maree și devine salmastră, un fenomen rar la nivel mondial – iar peștera prin care trece a fost votată una dintre Noile Șapte Minuni ale Naturii în 2012. Parcul e și primul din Filipine administrat integral cu succes de o autoritate locală, nu de guvernul central, ceva ce localnicii menționează cu mândrie ca model pentru restul țării.
Nu există zbor direct spre Palawan (El Nido / Puerto Princesa). Vezi cum ajungi în Filipine →
Capcane & țepe
La ieșirea din terminalele Ninoy Aquino, agenți/șoferi te abordează cu tarife fixe umflate și refuză să pornească aparatul de taxat. Mergi direct la stația oficială de taxi galben sau comandă Grab, nu accepta pe nimeni care te agață în hol.
Ești invitat prietenește la un bar cu hostess, unde băutura fetei e fără alcool dar taxată enorm, iar uneori paharul tău e alterat și ești dus la ATM să scoți bani. Nu accepta invitații de pe stradă spre un bar anume, mai ales seara în Malate/Ermita.