Naxos, Grecia

Portara e singura parte rămasă dintr-un templu al lui Apollo pe care tiranul Lygdamis a început să-l construiască în jurul anului 530 î.Hr., după model asemănător templelor lui Zeus din Atena și Herei din Samos. Poarta uriașă din marmură, patru blocuri de câte 20 de tone fiecare, stă pe insulița Palatia, chiar la intrarea în portul Naxos. Lygdamis a fost răsturnat de la putere de o intervenție spartană în 524 î.Hr., iar fără banii și voința lui politică, șantierul a rămas așa cum era - fără acoperiș, fără coloane ridicate până la capăt. Ce a rămas în picioare peste 2500 de ani e chiar poarta de la intrare, prea grea și prea bine fixată ca să merite demontată - restul templului a fost jefuit de piatră de venețieni pentru castelul din Chora. În secolul VI-VII s-a construit chiar pe ruine o biserică creștină, iar azi Portara e practic imaginea vizuală a Naxosului, primul și ultimul lucru pe care îl vezi de pe feribot.

Marco Sanudo, nepot al dogelui Veneției, a cucerit Naxos în 1207 și a întemeiat Ducatul Arhipelagului, un stat feudal care avea să conducă Cicladele timp de peste trei secole. Pentru capitala lui a ales dealul acropolei antice din Chora și a construit Kastro, o fortăreață cu formă pentagonală, apărată inițial de douăsprezece turnuri. Materialul de construcție a venit direct din orașul antic de dedesubt - coloane și blocuri din templele lui Apollo și ale Demetrei (inclusiv piatră luată de la Portara) au fost refolosite în ziduri, ceva ce se vede și azi la o privire atentă. Din cele douăsprezece turnuri originale a mai rămas complet doar unul, Turnul Glezos, iar în interiorul fostei fortărețe locuiesc și azi familii, cu case construite direct în zidurile venețiene - un cartier viu, nu o ruină.

Locuitorii din Apiranthos sunt, în mare parte, descendenți ai unor coloniști cretani - unele povești locale vorbesc despre exilați cretani aduși aici în secolul X, altele despre familii refugiate din Sfakia, Creta, după eșecul revoltei lui Daskalogiannis din 1770 împotriva otomanilor, care s-a încheiat în baie de sânge. Localnicii vorbesc încă un dialect cu accente clar cretane, ușor de recunoscut de o ureche antrenată, iar arhitectura satului - la 600 de metri altitudine - a rămas aproape neschimbată din perioada venețiană: ulițe pavate cu marmură, deseori acoperite cu bolți, turnuri de apărare venețiene și case din piatră pe două niveluri. E singurul sat de munte din Naxos construit aproape integral din marmura extrasă din zona din jur, de unde și porecla.

Plaka a devenit populară în anii '60-'70, când hippies din toată Europa au descoperit golful lung și izolat de pe coasta de vest a insulei și l-au transformat într-o plajă naturistă informală - una dintre primele din Grecia cu reputația asta. Rămâne și azi un loc preferat de nudiști, mai ales în extrasezon, dar în lunile de vară atrage la fel de multe familii și cupluri, atrase de cei aproape 4 kilometri de nisip auriu continuu - cea mai lungă plajă din Naxos, cu dune joase acoperite de ienuperi în spate, spre deosebire de plajele mai urbanizate din apropierea Chorei.