Yemen

Sana'a e locuită continuu de peste 2.500 de ani, într-o vale montană la 2.200 m altitudine. A devenit centru important al islamului timpuriu în secolele VII-VIII — Marea Moschee din Sana'a, construită în anul 6 al Hegirei, e considerată prima moschee ridicată în afara Meccăi și Medinei. Orașul Vechi păstrează peste 6.000 de case construite înainte de secolul XI, toate încă în picioare. Semnătura orașului sunt casele-turn — până la nouă etaje, piatră la parter, cărămidă arsă mai ușoară la etajele superioare, ferestre încadrate în ghips alb cu geamuri de alabastru sau sticlă colorată. Reputația de "oraș-zgârie-nori" merge de obicei la Shibam, dar Orașul Vechi din Sana'a are peste 100 de moschei și mii dintre aceste turnuri înghesuite într-un singur cartier zidit. UNESCO l-a inclus în patrimoniul mondial în 1988, apoi l-a trecut pe lista patrimoniului în pericol în 2015, odată ce războiul civil l-a atins direct.

Orașul a fost fondat în jurul secolului III, devenind capitala Regatului Hadhramaut până în anul 300, construit de-a lungul rutelor comerciale antice prin Wadi Hadhramaut. Cele aproximativ 500 de turnuri din chirpici, între 5 și 11 etaje, sunt făcute din pământ local amestecat cu paie și apă, uscat la soare — parterele fără ferestre țineau vitele și grânele, etajele cele mai înalte erau spațiile sociale, o arhitectură gândită pentru apărare împotriva raidurilor beduine, nu pentru densitate de dragul densității. Exploratoarea britanică Freya Stark i-a pus porecla "Manhattan-ul deșertului" în anii '30, și eticheta a rămas fiindcă e literalmente corectă — e cel mai vechi oraș din lume construit după acest tip de planificare urbană verticală, cu secole înainte ca oricine din Occident să folosească termenul "zgârie-nori". UNESCO l-a inclus în patrimoniu în 1982, apoi pe lista celor în pericol în 2015, odată ce războiul a ajuns în Hadhramaut; turnurile de chirpici au nevoie de re-tencuire constantă ca să reziste la vânt și ploaie chiar și fără daune de conflict.

Capitala Sultanatului Kathiri din 1395, un orășel din interiorul Wadi Hadhramaut construit în jurul a ceea ce a devenit una dintre cele mai mari structuri din chirpici din lume — Palatul Seiyun, restaurat de Sultanul Badr Abu Tuwaireq în 1584, deși clădirea cu șapte etaje și 45 de camere pe care o vezi azi a fost de fapt finalizată în anii 1920, peste structura mai veche. Sultanatul Kathiri a supraviețuit, redus la o umbră a puterii de altădată, până în 1967, când a fost absorbit în ceea ce avea să devină Yemenul de Sud — deci funcția regală a palatului s-a încheiat în memoria recentă, nu într-un trecut îndepărtat. A găzduit un muzeu din 1984 (cu artefacte din misiuni arheologice ruso-yemenite) până în 2015, când Al-Qaeda a intrat în Hadhramaut în timpul războiului civil; UNESCO a finanțat o restaurare a clădirii în 2022, chiar în timp ce țara rămânea în război.

Portul natural stă în craterul unui vulcan stins, la gura de sud a Mării Roșii — chiar caldeira prăbușită, formată prin activitate vulcanică în Miocenul târziu/Pliocen, e cea care oferă adăpostul portului. Marina Companiei Britanice a Indiilor de Est a debarcat aici în 1839 explicit pentru a asigura o stație de realimentare cu cărbune și pentru a reprima pirateria împotriva navelor spre India; până în 1958, devenise al doilea cel mai aglomerat port din lume, după New York. Cei 128 de ani de administrație britanică s-au încheiat în 1967, când colonia a cedat locul Republicii Populare a Yemenului de Sud — o ruptură politică ce, practic, nu s-a vindecat niciodată complet: Aden a fost apoi capitala Yemenului de Sud (1967-1990) și, mai recent, sediul guvernului yemenit recunoscut internațional în timpul războiului civil actual, cu orașul schimbând mâinile între facțiuni rivale (inclusiv o intervenție susținută de Arabia Saudită împotriva forțelor sprijinite de Emiratele Arabe Unite, chiar în iarna trecută).

Insula s-a separat de continentul african acum aproximativ 6-7 milioane de ani și stă la peste 100 km de cea mai apropiată coastă — izolarea aceasta explică de ce aproximativ 37% din cele circa 825 de specii de plante nu există nicăieri altundeva pe Pământ, la fel ca peste 90% din melcii terestri. Copacul-sânge-de-dragon (Dracaena cinnabari), cu coroana lui în formă de umbrelă răsturnată, gândită să direcționeze puțina apă de ploaie spre propriile rădăcini, e imaginea cel mai des asociată cu insula și rezultatul fizic cel mai clar al acestei izolări evolutive. Spre deosebire de restul Yemenului, Socotra rămâne, surprinzător, accesibilă turiștilor — operatorii licențiați obțin vize în câteva zile, spre deosebire de procesul aproape imposibil pentru Yemenul continental, iar un zbor săptămânal leagă insula de Jeddah (plus o legătură mai puțin sigură, tot săptămânală, prin Al Mukalla). E un fel de ecran-împărțit ciudat — un sit natural UNESCO cu turism de nișă funcțional, aflat administrativ într-o țară sub avertizare totală de "nu călătoriți". Populația de copaci-sânge-de-dragon a scăzut cu aproximativ 44% în secolul XX, din cauza ciclonilor, pășunatului excesiv și recoltării rășinii — o miză reală de conservare, nu doar un detaliu pitoresc.