Vanuatu

Cascadele s-au format natural, unde un râu taie printr-o serie de terase de calcar la 10–15 minute de Port Vila. Terenul a aparținut tradițional familiilor din satul Mele, care ani de zile au gestionat informal accesul turiștilor la cascadă, până când administrarea a trecut, în 2017, către un consorțiu cu capital chinezesc (azi Evergreen Vanuatu) — moment în care prețurile au crescut și s-au construit facilitățile actuale. Ce le diferențiază: nu e o singură cădere de apă, ci un șir de bazine turcoaz care urcă dealul în trepte, pe care le traversezi înot sau cățărându-te înainte să ajungi la cascada principală de 35 de metri și bazinul ei. O potecă marcată te duce chiar pe lângă și pe sub cascade, nu doar la baza lor, ceva neobișnuit pentru o cădere de apă de mărimea asta.

Insula Espiritu Santo a fost numită la începutul anilor 1600 de exploratorul spaniol Pedro Fernández de Quirós, convins că a găsit fabulosul continent sudic. Champagne Beach se află pe teren tribal, iar familiile proprietare de azi sunt cele care încasează direct taxa de acces, la fel cum au făcut-o generațiile dinainte. Ce-o diferențiază: numele vine chiar din nisip — la reflux, un izvor de apă dulce iese la suprafață prin nisipul fin și face bule fine, exact ca șampania, la marginea apei. Combinat cu forma de semilună a golfului, a devenit una dintre plajele cele mai fotografiate din Pacificul de Sud și un punct fix de oprire pentru navele de croazieră care ancorează la Luganville.

Domeniul cuprinde trei situri pe insulele Efate, Lelepa și Artok, legate de Roi Mata, ultimul mare șef care a unit și condus o mare parte din centrul Vanuatuului la începutul secolului al XVII-lea: reședința lui, locul unde a murit și mormântul comun unde a fost înmormântat. A fost înscris în iulie 2008 ca primul — și până azi singurul — sit UNESCO din Vanuatu. Ce-l diferențiază: povestea reținută despre Roi Mata nu e despre cucerire, ci despre pace — moștenirea lui morală a fost oprirea canibalismului și a războaielor dintre clanuri rivale, înlocuite cu reguli de conviețuire încă citate azi. Interdicția (tabu) pusă acum aproape 400 de ani pe reședința și mormântul lui e respectată și acum de proprietarii tradiționali ai terenului — motiv pentru care UNESCO a remarcat cazul ca fiind rar: arheologia și tradiția orală vie coincid aproape perfect.

Construit în 1931 ca vas de linie de lux pentru Dollar Steamship Lines (mai târziu American President Lines), President Coolidge a fost rechiziționat ca navă-transport de trupe în Al Doilea Război Mondial. Pe 26 octombrie 1942, cu aproape 5.000 de militari și tone de echipament la bord, a lovit două mine americane proprii la intrarea în Canalul Segond, lângă Espiritu Santo; căpitanul a eșuat-o intenționat pe mal ca să dea timp echipajului să evacueze. Au murit doar doi oameni — printre care căpitanul Elwood Euart, rămas jos să ajute alți militari să iasă. Ce-o diferențiază: e una dintre cele mai mari și mai intacte epave scufundate din lume, practic un vapor-muzeu subacvatic — jeep-uri, căști, puști și chiar o frescă cu o „doamnă” pictată în fostul salon de fumat de clasa întâi, toate încă la locul lor. Fiindcă a alunecat pe o pantă abruptă, prova stă la câțiva metri sub suprafață, iar pupa la peste 70 — același sit servește deopotrivă pe cei la primul contact cu o epavă și pe scafandri tehnici cu ore de experiență.

Yasur erupe aproape continuu de cel puțin câteva sute de ani — unele estimări vorbesc de 800. Căpitanul James Cook i-a văzut lumina de pe corabie în 1774, la primul contact european cu insula Tanna, și a cerut permisiunea șefilor locali să urce pe munte; a fost refuzat, fiindcă era tabu. Azi vulcanul rămâne sacru pentru cultura kastom a insulei și centru spiritual al mișcării John Frum, ai cărei adepți cred că spiritul John Frum trăiește în interiorul craterului. Ce-l diferențiază practic: e considerat cel mai accesibil vulcan activ din lume — de la parcare la marginea craterului e un urcuș scurt, fără echipament tehnic, și poți sta chiar pe buza lui privind exploziile stromboliene care aruncă bulgări de lavă incandescentă la câțiva metri distanță, mai ales spectaculos după lăsarea întunericului. Accesul zilnic depinde de nivelul de alertă publicat de Observatorul de Geopericole al Vanuatu — la nivel 3 sau 4 urcușul se închide complet — și fiecare vizită trece printr-o ceremonie de permisiune cu șeful satului, pentru că muntele rămâne proprietate tradițională (kastom) a comunității, nu teren public.