La o privire
Cum te miștiTrenuri rapide între orașele mari
Trenurile rapide (Afrosiyob) leagă eficient Tașkent-Samarkand-Buhara, iar metroul din Tașkent e o atracție în sine — pentru restul, taxiuri sau mașină cu șofer.
Cum ajungi din România
1 zbor cu escalăDe neratat în Uzbekistan
must-see · votează
Orașul vechi din spatele zidurilor de cărămidă de la Khiva are peste 2.500 de ani de istorie, dar forma pe care o vezi azi datează mai ales din secolele XVI-XIX, când Khiva a fost capitala unui hanat condus de descendenți direcți ai lui Genghis Khan. Zidurile care încă înconjoară orașul - 8-10 metri înălțime, peste 6 km lungime totală - au fundații din secolul X, refăcute de mai multe ori până la forma actuală, din secolul XVII. Partea mai puțin promovată în broșuri: în secolele XVIII-XIX, Khiva a fost unul dintre cele mai mari centre de sclavi din Asia Centrală, alături de Bukhara - zeci de mii de persani și ruși capturați au fost vânduți aici, mulți dintre ei puși chiar la construcția clădirilor pe care le admiri azi. E un contrast dur cu imaginea de oraș-muzeu bine conservat pe care Itchan Kala o are acum.
Ridicat în 1127 de conducătorul karahanid Mohammad Arslan Khan, pe locul unei structuri mai vechi, minaretul de aproape 46 de metri servea deopotrivă ca punct de chemare la rugăciune și turn de veghe, de unde caravanele de pe Drumul Mătăsii puteau fi reperate de la distanță noaptea, ghidate de o lumină aprinsă în vârf. Povestea locală spune că, aproape un secol mai târziu, Genghis Khan a ajuns la baza turnului, s-a uitat în sus și pălăria i-a căzut din cauza unghiului - gestul de a se apleca s-o ridice l-a făcut să vadă în el un semn, așa că a ordonat ca acest turn, singur din tot Bukhara, să fie cruțat de distrugere. E motivul pentru care Kalyan a rămas aproape neschimbat aproape 900 de ani, în timp ce orașul din jurul lui a fost ras și reconstruit de mai multe ori. Are și o poreclă mai sumbră - "Turnul Morții" - de la obiceiul, păstrat până la începutul secolului XX, de a executa condamnați aruncându-i de sus.
Complexul s-a construit în etape, din secolul XI până în secolul XIX, dar nucleul lui de mausolee cu faianță turcoaz și albastră datează mai ales din secolele XIV-XV, ridicat pe locul unui sanctuar mai vechi legat de Qutham ibn Abbas, un văr al profetului Mahomed venit să predice islamul la Samarkand în secolul VII. Numele înseamnă "Regele Viu", după legenda locală conform căreia Qutham ibn Abbas ar fi fost decapitat în timp ce se ruga, dar și-ar fi luat capul în mâini și ar fi coborât într-o fântână din apropiere, unde ar continua să trăiască și azi - motiv pentru care mormântul lui rămâne loc de pelerinaj, nu doar obiectiv turistic. Tamerlan a folosit locul ca necropolă pentru propria familie și curteni, ceea ce explică densitatea mare de mausolee somptuoase înghesuite pe un singur coridor îngust, în pantă.
Cele trei madrasale care formează Registanul au fost construite la momente diferite, la peste 200 de ani distanță una de alta: Ulugh Beg (1417-1420), ctitorită de nepotul lui Tamerlan, astronom și savant care preda chiar el la această școală; apoi Sher-Dor (1619-1636) și Tilya-Kori (1646-1660), ambele ridicate de guvernatorul Yalangtush Bahadur, pe vremea când Samarkandul era sub hanatul Bukharei. Sher-Dor înseamnă "cu lei" și e una dintre puținele clădiri islamice decorate cu reprezentări de animale și fețe umane pe portalul principal - niște tigri stilizați ce urmăresc căprioare, cu un soare cu chip uman deasupra lor, o abatere directă de la interdicția islamică privind imaginile figurative, tolerată aici din motive care rămân neclare istoricilor. Tilya-Kori ("aurită") a fost, pe lângă madrasa, și moscheea principală a orașului, cu un interior placat aproape integral cu foiță de aur.
Orașe
cost · ce vezi
Tașkent — "orașul de piatră", cum se traduce numele — a fost unul dintre nodurile Drumului Mătăsii alături de Samarkand și Bukhara, dar arhitectura pe care o vezi azi nu are nicio legătură cu epoca aceea. În noaptea de 26 aprilie 1966, un cutremur de doar 5,2 grade, dar cu epicentrul chiar sub centrul orașului, a rasat aproape tot orașul vechi, lăsând 300.000 de oameni fără casă — oficial doar 8 morți, cifră contestată de mulți istorici, dar distrugerea materială a fost totală. Reconstrucția sovietică de după 1966 a adus arhitecți din toată URSS, care au ridicat un oraș de bulevarde largi și arhitectură modernistă combinată cu motive islamice — un stil unic, care nu se regăsește în nicio altă capitală din regiune. Capitală a Uzbekistanului sovietic din 1930, Tașkent a fost al patrulea oraș ca mărime din toată URSS la momentul destrămării ei, în 1991, ceea ce explică de ce arată mai degrabă ca o Moscova în miniatură decât ca Samarkand sau Bukhara.
Samarkand e printre cele mai vechi orașe continuu locuite din Asia Centrală, atestat din secolele VII-VIII î.Hr., cucerit de Alexandru Macedon în secolul IV î.Hr. și distrus aproape complet de mongoli înainte ca Timur (Tamerlan) să-l reconstruiască de la zero ca să-i fie capitală imperiului care se întindea, la apogeu, din Iran până în India. Timur a adus arhitecți, savanți și meșteri din tot imperiul ca să ridice orașul pe care-l vezi azi, iar nepotul lui, Ulugh Beg, a transformat Samarkand-ul într-un centru de astronomie — observatorul lui era printre cele mai avansate din lumea medievală. Registan, piața centrală flancată de trei madrasale ridicate în secole diferite (Ulugh Beg în secolul XV, apoi Sher-Dor și Tilya-Kori în secolul XVII), era locul unde se citeau decretele regale și se țineau ceremoniile publice — nu doar decor, ci literalmente centrul vieții publice medievale. UNESCO a inclus întregul oraș, nu doar un monument izolat, sub titlul "Samarkand — răscruce de culturi", recunoscând că țesutul urban întreg poartă istoria asta, nu doar Registanul.
Zona din jurul Bukharei e locuită de vreo 5.000 de ani, iar orașul propriu-zis are între 2.000 și 2.500 de ani — a fost parte din Sogdiana, civilizația care a dat cei mai mari negustori ai Drumului Mătăsii, cei care au conectat comercial și cultural China de Persia. Sub dinastia Samanidă, în secolele IX-X, Bukhara a devenit unul dintre marile centre islamice și de învățătură din Asia Centrală, supranumit "Stâlpul Islamului". Un detaliu care spune multe despre statutul orașului: când Genghis Han a cucerit Bukhara în 1220, s-a apropiat de minaretul Poi-Kalyan, iar coiful i-a căzut din cap în timp ce se uita în sus — a interpretat asta ca pe un semn și a ordonat ca minaretul, aproape singurul monument, să nu fie distrus. Orașul mai păstrează și o mostră unică de arhitectură religioasă: mausoleul Chashma Ayub, cu o cupolă conică rară pentru regiune, ridicat pe locul unde, spune legenda, profetul Iov a lovit pământul și a țâșnit un izvor cu apă vindecătoare — localnicii încă îl cred așa.
Itchan Kala, orașul-cetate din interiorul zidurilor Khivei, a fost fondat acum vreo 2.500 de ani și a fost prima capitală comercială și politică a regiunii Khorezm sub hanii uzbeci Shaybanizi, rămânând centrul semi-independent al Hanatului Khiva din secolul XVI până la cucerirea rusă din 1873 — moment în care palatul hanului a devenit sediu administrativ rus, iar sclavia, practicată activ în piețele orașului, a fost oficial desființată. Aici s-a născut, în secolul IX, Al-Khwarizmi, matematicianul de la care vine chiar cuvântul "algoritm" și considerat părintele algebrei. Ce face Khiva diferită de Samarkand sau Bukhara e compactitatea și autenticitatea texturii urbane: în interiorul zidurilor înalte de 8-10 metri stau peste 50 de moschei, madrasale și mausolee amestecate cu 250 de case rezidențiale, pe un plan stradal care nu s-a schimbat esențial din secolul XVII — a fost primul sit din Uzbekistan declarat Patrimoniu UNESCO, în 1990. Moscheea Juma, cu acoperișul susținut de 213 coloane de ulm, fiecare sculptată de un meșter diferit, e genul de detaliu pe care-l ratezi dacă treci în grabă.
Shakhrisabz — cunoscut în antichitate ca Kesh, capitala unui vechi stat sogdian și centru de negoț pe Drumul Mătăsii cu peste 2.700 de ani de istorie — e locul de naștere al lui Timur (Tamerlan), în 1336, la marginea orașului de azi. Deși capitala lui a fost Samarkand, Timur a păstrat Shakhrisabz ca reședință personală și a ridicat aici Ak-Saray, "Palatul Alb", o structură atât de monumentală încât până azi doar poarta de intrare, acoperită în mozaic, a rămas în picioare din tot complexul. Spre deosebire de Samarkand, care a devenit polul turistic al regiunii, Shakhrisabz a rămas mult mai puțin vizitat, deși e la doar 90 km și centrul lui istoric e Patrimoniu UNESCO din 2000 — bazarul Chorsu, vechi de secole, e încă locul central al vieții cotidiene, nu o reconstrucție pentru turiști, iar meșterii locali încă lucrează suzani, tricotaje kashtachilik și covoare după tehnici transmise din generație în generație.