Tadjikistan

Dushanbe e un oraș construit aproape de la zero de sovietici, pe locul a trei sate mici, cel mai mare numindu-se Dyushambe – "luni" în tadjică, ziua de bazar a satului. A devenit capitala Republicii Sovietice Autonome Tadjikistan în 1924-1925, apoi între 1929 și 1961 s-a numit Stalinabad, până când Hrușciov l-a redenumit înapoi Dushanbe, în plin proces de destalinizare. Arhitecți ruși și ucraineni au proiectat orașul de la 1926 încolo, gândit ca oraș-model comunist, cu bumbac și mătase ca motor economic și mii de oameni aduși din toată URSS să-l populeze. Ce-l diferențiază azi e tocmai tensiunea dintre trecutul sovietic și dorința recentă de identitate tadjică – bulevardul Rudaki a fost redecorat masiv pentru summitul OCS găzduit aici, cu un parc nou, o statuie uriașă a poetului Rudaki și destule fântâni cât să sece orașul (mergi seara, sunt luminate). Dushanbe a avut ani buni cel mai înalt catarg de steag din lume, ridicat în 2011 în Piața Steagului – nu mai e recordul azi, dar tot domină centrul.

Khorog s-a născut ca post de frontieră rusesc, înființat în 1895 după ce Marele Joc dintre Rusia și Marea Britanie a fixat granița Afganistanului pe râul Panj, chiar lângă oraș. A devenit capitala regiunii autonome Gorno-Badahșan în 1925, sub sovietici. Populația e majoritar pamiri, nu tadjică propriu-zisă – vorbesc limbi est-iraniene ca shughni și wakhi și sunt ismaili șiiți, sub autoritatea spirituală a Aga Khan-ului, nu sunniți ca restul țării. Diferența față de restul Tadjikistanului se vede peste tot: fundația Aga Khan a intervenit direct în 1993-94, în plin război civil, ca regiunea izolată să nu se prăbușească umanitar după colapsul sovietic, iar în 2000 aici s-a deschis un campus al University of Central Asia, finanțat de trei guverne plus Aga Khan – o universitate internațională serioasă într-un oraș de munte de 30.000 de oameni. Deasupra orașului e grădina botanică de la 2320 m, a doua ca altitudine din lume după cea din Nepal, plantată de sovietici cu peste 2000 de specii; de sus vezi direct peste Panj, în Afganistan.

Khujand e unul dintre cele mai vechi orașe din Asia Centrală, cu vreo 2500 de ani în spate, apărut ca oraș de graniță al perșilor ahemenizi la gura Văii Ferganei. Alexandru cel Mare l-a cucerit în 329 î.Hr. și l-a redenumit Alexandria Eschate - "Alexandria cea mai îndepărtată", ultima lui garnizoană spre est. Poziția pe Syr Darya, exact acolo unde valea Ferganei se deschide spre restul Asiei Centrale, l-a făcut punct obligatoriu de trecere pe Drumul Mătăsii timp de secole. Spre deosebire de Dushanbe, Khujand a fost mereu orașul negustorilor, nu al birocraților, iar asta se simte azi în identitatea locului - mai apropiată cultural de Valea Ferganei uzbecă decât de Tadjikistanul muntos din sud, cu tadjica locală plină de împrumuturi uzbece. Bazarul Panjshanbe ("joi", ziua veche de târg) e o clădire roz, neoclasică, din 1964, cu cupolă verde și statui de muncitori pe fațadă - unul dintre cele mai fotogenice bazaruri din regiune. Deasupra orașului stă cetatea din secolul IX, martoră la toate stăpânirile care s-au perindat pe-aici.

Murghab e cel mai înalt oraș din Asia Centrală, la 3600 m pe platoul estic al Pamirului, înființat ca avanpost militar rusesc în 1892, în plin Joc cel Mare pentru controlul regiunii. A rămas apoi post sovietic de frontieră și centru de explorare geologică, iar azi are vreo 6000 de locuitori, un amestec de kirghizi nomazi și pamiri. Ce-l face diferit de orice alt oraș din țară e bazarul - un șir de containere maritime reciclate, fiecare transformat de proprietar în prăvălie cu fațadă proprie, pentru că la altitudinea asta lemnul și cărămida trebuiau aduse cu camionul de foarte departe, iar containerele erau deja acolo. E și cel mai rece loc locuit din Tadjikistan, cu ierni de -50°C, și unul din puținele orașe unde kirghiza, nu tadjica, e limba de zi cu zi pentru mulți localnici.