La o privire
Cum te miștiTaxi sau car rapide în oraș
În Dakar, taxiurile (negociază prețul înainte) și "car rapide"-urile colorate sunt normale pentru deplasări scurte. Între orașe, autobuzul sau o mașină închiriată cu șofer e varianta mai sigură.
Cum ajungi din România
1 zbor cu escalăDe neratat în Senegal
must-see · votează
Fondat în 1659 de negustori francezi, Saint-Louis e cel mai vechi oraș colonial de pe coasta atlantică a Africii de Vest și a fost capitala Senegalului din 1673 până în 1902, apoi a întregii Africi Occidentale Franceze până când capitala s-a mutat la Dakar. Podul Faidherbe, care leagă insula de continent, a fost construit cu implicarea companiei lui Gustave Eiffel - da, cel de la turnul din Paris. UNESCO a inclus insula pe lista patrimoniului mondial în 2000, pentru grila stradală regulată și arhitectura colonială păstrată aproape intactă, dar în 2016 a avertizat că orașul risca să ajungă pe lista patrimoniului în pericol din cauza stării proaste de conservare - un semnal care a pornit programe locale de restaurare încă în desfășurare. În fiecare mai, Festivalul de Jazz transformă orașul liniștit într-o scenă internațională timp de o săptămână, cu concerte și jam session-uri până noaptea târziu pe faleză.
Statuia de bronz, înaltă de 50 de metri, a fost ridicată la ideea președintelui Abdoulaye Wade, cu design semnat de arhitectul senegalez Pierre Goudiaby Atepa, dar construită efectiv de firma nord-coreeană Mansudae Overseas Projects - aceeași care ridică majoritatea monumentelor gigantice comandate de regimuri din toată lumea. A fost inaugurată pe 3 aprilie 2010, în fața a 19 șefi de stat africani, și a costat peste 27 de milioane de dolari, într-un moment de criză economică pentru Senegal. Controversele n-au lipsit: Wade a cerut 35% din veniturile generate de statuie, invocând drepturi asupra ideii, iar imami locali au protestat față de figurile semi-goale considerate imorale și idolatre - au fost și proteste de stradă, cu poliție anti-revoltă. Azi poți urca cu liftul din interiorul statuii direct în capul bărbatului, la peste 150 de metri înălțime, pentru o priveliște de 360° peste Dakar și peninsula Cap-Vert.
Casa Sclavilor (Maison des Esclaves), clădirea din care faimoasa Poartă fără întoarcere se deschide direct spre mare, a fost construită pe la 1776 de Nicolas Pépin, fratele influentei signare Anne Pépin. La parter, bărbații, femeile și copiii erau ținuți separat, în celule de câțiva metri pătrați, câte 30 de oameni înghesuiți laolaltă, cu o singură fantă îngustă de lumină. Clădirea a fost transformată în muzeu în 1962, mai ales prin munca lui Boubacar Joseph Ndiaye, și primește azi vreo 200.000 de vizitatori pe an, printre care papi și președinți americani. Istoricii au însă rezerve serioase: se pare că relativ puțini sclavi au trecut chiar prin această poartă anume, iar Gorée a fost un punct marginal în comerțul transatlantic cu sclavi față de alte porturi de pe coasta de vest a Africii - ceea ce nu schimbă însă greutatea simbolică pe care locul o are azi.
Orașe
cost · ce vezi
Dakar a crescut din satele lebu de pescari — Yoff, Ngor, Ouakam, Hann — de pe vârful peninsulei Capul Verde, cel mai vestic punct al Africii continentale. Orașul propriu-zis a fost fondat abia în 1857 de comandantul francez Pinet-Laprade, ca punct strategic al Africii Occidentale Franceze, iar portul și căile ferate construite atunci au făcut din el placa turnantă comercială a regiunii. Azi e un oraș din bucăți foarte diferite: Plateau e centrul de afaceri cu clădiri coloniale și viață de noapte, Medina e cartierul muncitoresc cu picturi murale și ateliere de artizani, iar Ngor și Ouakam păstrează identitatea de sat lebu, cu piețe de pește proaspăt și moscheea Divinité. Tot aici, la Yoff, a fost fondată în 1883 frăția sufi Layene, cu propriul mausoleu, unul dintre reperele religioase ale orașului.
Insula Gorée, la 20-30 de minute cu feribotul din portul Dakar, a fost timp de patru secole (XV-XIX) unul dintre centrele de comerț cu sclavi de pe coasta vest-africană, controlată succesiv de portughezi, olandezi, englezi și francezi. Maison des Esclaves, construită în 1786, e cea mai vizitată clădire din Senegal, cu celebra „Ușă fără întoarcere” spre ocean. Istoricii dezbat azi cât de mare a fost cu adevărat traficul care a trecut prin această clădire anume — cifrele reale par mult mai mici decât spune mitul popular — dar rolul simbolic al insulei ca loc de memorie a rămas intact: Gorée a fost declarată Patrimoniu UNESCO încă din 1978, printre primele situri africane incluse pe listă. Dincolo de istoria grea, insula fără mașini, cu clădiri coloniale vopsite în ocru și roz, a devenit și un refugiu de artiști și ateliere mici.
Fondat de coloniști francezi în 1638 pe o insulă îngustă la gura fluviului Senegal, orașul a fost botezat Saint-Louis în 1659 și a fost, timp de peste 200 de ani (1673-1902), capitala coloniei franceze Senegal, apoi și a întregii Africii Occidentale Franceze; între 1920 și 1957 a fost și capitala Mauritaniei vecine. Structura urbană — insula cu clădiri coloniale, sistemul de cheiuri și podul Faidherbe din fier care leagă insula de continent — i-a adus statutul de Patrimoniu UNESCO în 2000. Diferența e că Saint-Louis n-a fost niciodată doar decor colonial: a rămas un centru real de pescuit senegalez, iar cartierul Guet Ndar, de pe limba îngustă de nisip Langue de Barbarie, e unul dintre cele mai dens populate din Africa de Vest.
Saly a fost inițial post comercial portughez numit Porto de Ale, apoi Portudal, folosit și de negustori olandezi încă din secolul XVI; înainte de boom-ul turistic era un sat liniștit sereer, cu viață organizată în jurul pescuitului și agriculturii. Stațiunea propriu-zisă a fost creată artificial pe un teren gol în februarie 1984, exact când turismul senegalez a început să crească, țintînd mai ales vizitatori francezi și belgieni care fugeau de iarna europeană. În patru decenii, Saly a devenit cea mai vizitată destinație din Africa de Vest, cu peste un milion de vizitatori anual, dar diferența majoră față de Dakar sau Saint-Louis e că aici aproape toată economia locală trăiește din turism. Eroziunea plajei a fost o problemă serioasă în ultimul deceniu, rezolvată parțial printr-un proiect mare de refacere a coastei, finanțat cu Banca Mondială, care a salvat aproximativ 15.000 de locuri de muncă legate de turism și pescuit.