La o privire
Cum te miștiTaxi sau șofer privat în orașe mari
În Brazzaville și Pointe-Noire, cel mai practic e un taxi sau o mașină cu șofer angajat pentru toată ziua. Drumurile dintre orașe sunt adesea proaste, deci zborurile interne sau șoferii cu experiență contează mult.
Cum ajungi din România
1 zbor cu escalăDe neratat în Republica Congo
must-see · votează
Mausoleul a fost construit în 2005-2006, cu piatra de temelie pusă chiar de trei șefi de stat – Denis Sassou Nguesso, Omar Bongo și Jacques Chirac. În octombrie 2006, rămășițele lui Pierre Savorgnan de Brazza, exploratorul franco-italian care a fondat orașul Brazzaville în 1880, împreună cu soția și cei patru copii ai lui, au fost exhumate din Alger și reînhumate aici, într-un mausoleu de marmură ridicat cu un cost estimat la 10 milioane de dolari. Clădirea circulară, proiectată de arhitectul congolez Eugène Emmanuel Okoko, combină marmură și sticlă colorată, cu o cupolă de 12 metri și o frescă interioară de 15 metri care ilustrează traseul lui Brazza pe fluviul Congo. Construcția a stârnit controverse de la bun început – mulți au criticat suma cheltuită pentru a onora o figură colonială, iar în tradiția locală, unde magia și religia se împletesc firesc, unii văd în el mai degrabă un templu masonic decât un simplu memorial, semn al modului contradictoriu în care Congo își asumă (sau nu) trecutul colonial.
Odzala-Kokoua a fost înființat în 1935, sub administrația colonială franceză, ceea ce îl face unul dintre cele mai vechi parcuri naționale din Africa – inițial pe doar 126.000 hectare, extins mult ulterior. A primit statut de rezervație a biosferei UNESCO în 1977, iar din 2010 e administrat printr-un acord pe 25 de ani cu African Parks, întărit și extins în 2020, când a preluat și Sanctuarul Lossi pentru gorile. Parcul avea cândva aproape 20.000 de gorile de câmpie vestice, dar epidemiile de Ebola din 2002-2005 au ucis 70-95% din populație – doar într-o singură zonă de 2.700 km² au murit atunci circa 5.000 de gorile. Populația își revine încet de atunci. Spre deosebire de gorilele de munte din Rwanda sau Uganda, astea sunt gorile de câmpie, în pădure mlăștinoasă și densă – tracking-ul e mult mai noroios, mai umed și, pentru că permisele sunt limitate la câțiva pe zi, mult mai puțin aglomerat decât la vecinii din est.
Capul de coastă a fost cartografiat de navigatori portughezi încă din 1484, sub numele „Ponta Negra”. Un post militar francez a fost ridicat aici în 1883 chiar de expediția lui Pierre Savorgnan de Brazza, peste satul de pescari Ndjindji, al populației Vili. Orașul a fost întemeiat oficial printr-un decret colonial în mai 1922, iar în 1923 a fost ales drept terminus atlantic al Căii Ferate Congo-Ocean (construită între 1921 și 1934, în condiții dure, cu multe victime în rândul muncii forțate), pentru că repezișurile fluviului Congo blocau accesul pe apă al Brazzavilleului la mare. Azi Pointe-Noire e capitala petrolului din Congo, cu rafinării și tancuri petroliere la orizont – iar Côte Sauvage, chiar la marginea orașului, e exact opusul: coastă atlantică sălbatică, nedezvoltată, cu valuri puternice și dune deschise, la doar câțiva kilometri de zona industrială.
Orașe
cost · ce vezi
Orașul a fost fondat pe 10 septembrie 1880 pe locul satului bateke Nkuna, de exploratorul Pierre Savorgnan de Brazza, după tratatul lui cu regele tio Iloo I. A devenit „Congo de Mijloc" și apoi, din 1908, capitala federală a Africii Ecuatoriale Franceze, care includea și Gabon, Ciad și Oubangui-Chari. Calea ferată Congo-Ocean (1921-1934), care leagă orașul de portul Pointe-Noire, a costat între 15.000 și 20.000 de vieți de muncitori africani forțați — unul dintre cele mai mortale proiecte de infrastructură din epoca colonială și, în continuare, principala legătură dintre capitală și coastă. Brazzaville stă chiar pe malul fluviului Congo, față în față cu Kinshasa (RD Congo) — cea mai apropiată pereche de capitale din lume, ceea ce modelează comerțul și viața zilnică de-a lungul fluviului.
Numele, „Punctul Negru," vine de la navigatorii portughezi care au văzut în 1484 stânca neagră de pe promontoriu. Francezii au dobândit teritoriul printr-un tratat din 1883 cu regele din Loango și au fondat orașul în același an — dar portul propriu-zis nu s-a finalizat decât în 1939, deci orașul a existat „pe hârtie" ca oraș-port peste cinci decenii înainte să funcționeze efectiv ca unul. Abia calea ferată Congo-Ocean, terminată în 1934, l-a transformat în adevărata poartă atlantică a țării, ocolind cataractele nenavigabile de pe cursul inferior al fluviului Congo; descoperirea petrolului offshore în jurul anului 1980 l-a remodelat din nou, aducând Elf-Aquitaine și făcând din petrol principalul export al țării. Practic orașul a fost reconstruit de două ori de forțe economice externe — mai întâi ca terminus feroviar colonial, apoi ca oraș al boom-ului petrolier.