La o privire
Cum te miștiTaxi/Uber în oraș, autobuz între orașe
Uber funcționează bine în Ciudad de Panamá, iar autocarele confortabile leagă orașele principale. Pentru Bocas del Toro sau San Blas, ai nevoie și de barcă.
Cum ajungi din România
1 zbor cu escalăDe neratat în Panama
must-see · votează
Ideea unui canal prin Panama circula încă din 1537, dar abia francezii, sub Ferdinand de Lesseps, au încercat serios între 1881 și 1889 - și au eșuat, doborâți de malarie, febră galbenă și un cutremur. Americanii au preluat proiectul în 1904, iar primul transit oficial a avut loc pe 15 august 1914. Din 1999, canalul e administrat integral de Panama. Ecluza Miraflores, cu două trepte, ridică sau coboară vasele 16,5 metri. Centrul pentru vizitatori, construit în 2000, stă chiar deasupra ecluzelor - vezi vapoare uriașe trecând la mai puțin de 50 de metri distanță, ceva ce nu găsești la fel de aproape în nicio altă ecluză a canalului. Prin canal trec anual în jur de 17.500 de vase, iar din 2016 o a doua serie de ecluze, mai mari, permite trecerea navelor Neopanamax, prea late pentru sistemul original din 1914.
Casco Viejo a fost construit după ce piratul Henry Morgan a distrus orașul original, Panamá Viejo, în 1671. Fondarea oficială a noii capitale a avut loc pe 21 ianuarie 1673, pe o peninsulă aleasă special pentru că era mai ușor de apărat și avea acces mai bun la apă dulce și port. Străzile au fost trasate în grilă strictă, orientate pe punctele cardinale, cu centrul în Plaza Mayor de azi (Plaza de la Independencia). Ce-l diferențiază de alte centre coloniale din America Latină e amestecul de stiluri arhitecturale - spaniol, francez și american timpuriu - suprapuse pe parcursul a trei secole diferite, în loc de un singur stil dominant. UNESCO l-a inclus pe listă în 1997, tocmai pentru felul în care arată planificarea urbană spaniolă, schimburile culturale și istoria zbuciumată a zonei, de la descoperirea Pacificului până la epoca pirateriei.
Guna trăiau inițial în zona Golfului Urabá, azi în Columbia, dar violența coloniștilor spanioli i-a împins spre regiunea Darién, în Panama de azi. La mijlocul secolului XIX au început să se mute pe insulele de lângă gurile râurilor - o mutare strategică, departe de bolile, șerpii și țânțarii de pe continent. Pe 25 februarie 1925, Guna s-au răsculat armat împotriva abuzurilor poliției panameze și au proclamat, pentru câteva zile, Republica independentă Tule, până la un tratat de pace prin care statul panamez le-a recunoscut dreptul de a-și păstra obiceiurile. Din 1938 (consolidat printr-o lege din 1998), Guna Yala e un teritoriu autonom, condus de Congresul General Guna și de sailas (căpetenii tradiționale) locale - un nivel de autoguvernare rar întâlnit în regiune. Arhipelagul are 365 de insulițe, dintre care doar 50 sunt locuite, iar transportul e o aventură în sine: nu există bancomate, deci tot ce cumperi acolo se plătește cash.
Orașe
cost · ce vezi
Orașul original, fondat pe 15 august 1519, a fost primul oraș european de pe coasta Pacificului și punctul de plecare pentru cucerirea restului Americii de Sud — ruinele lui, Panamá Viejo, se văd azi la marginea orașului modern. În 1671 piratul Henry Morgan l-a jefuit și ars complet; supraviețuitorii au fondat, doi ani mai târziu, un oraș nou pe o peninsulă mai ușor de apărat și mai aproape de un port bun — asta a devenit Casco Viejo. Poziția geografică care a atras de două ori pirații e exact motivul pentru care există Canalul Panama — istmul cel mai îngust dintre cele două oceane. Azi Panama City e singura capitală din lume cu pădure tropicală în interiorul granițelor orașului (Parcul Natural Metropolitan) și una din puținele capitale latino-americane cu zgârie-nori și metrou la câțiva kilometri de un cartier colonial declarat UNESCO din 2003.
Insulele au fost numite de Columb în 1502, folosite ca refugiu pentru flota lui, dar au rămas nesemnificative până la începutul secolului XX, când United Fruit Company a transformat arhipelagul în centrul comerțului global cu banane — export care a explodat după deschiderea Canalului Panama în 1914. Compania a adus mii de muncitori afro-caraibieni, care s-au stabilit definitiv aici și au adus limba creolă, muzica și bucătăria caraibiană — motiv pentru care Bocas se simte, cultural, mai aproape de Jamaica sau de coasta caraibiană a Costa Ricăi decât de restul Panama vorbitoare de spaniolă. Enclava a funcționat aproape independent de restul țării pentru cea mai mare parte a secolului XX.
Arhipelagul, format din aproximativ 365 de insule, aparține poporului Guna, care s-a retras aici din zona Golfului Urabá (azi Columbia) prin secolul XVII, fugind de spanioli. Nu e teritoriu panamez obișnuit: în 1925 comunitatea s-a răsculat armat împotriva încercărilor guvernului de a le impune forțat cultura hispanică, a declarat scurt o „Republică Tule” independentă, iar medierea SUA a dus la o reunificare cu Panama — dar cu autonomie garantată prin lege. Din acel conflict a rezultat un district indigen autonom, oficializat legal în 1938 și cu granițele fixate în 1953, condus și azi de Congreso Guna, care controlează cine intră, ce se construiește și cum se folosesc resursele — de-aici lipsa hotelurilor mari sau a lanțurilor internaționale, doar cabane administrate de comunități locale. Numele s-a schimbat oficial din San Blas în Guna Yala în 2011, la cererea poporului Guna.
Așezat în munții provinciei Chiriquí, cu un climat răcoros neobișnuit pentru Panama tropicală, Boquete a devenit cunoscut pentru cafea abia din anii 1960, când un fermier local, Don Pachi, a adus din Costa Rica soiul etiopian Geisha. Datorită solului vulcanic și altitudinii, Panama a ajuns practic singurul loc din lume unde acest soi — unul dintre cele mai scumpe la licitațiile internaționale — se cultivă la scară comercială. Un dezvoltator străin a „descoperit” orașul pentru piața americană de retragere acum vreo 25 de ani, iar de atunci Boquete a devenit una dintre primele destinații majore de retragere pentru expați din lume. Din cei circa 25.000 de locuitori de azi, aproximativ 20% sunt expați (mai ales americani și canadieni), atrași și de un cost al vieții cu 30-40% mai mic decât acasă.