La o privire
Cum te miștiUber/taxi în oraș, avion între regiuni
În Lagos și Abuja mergi cu Uber/Bolt, mult mai simplu și mai sigur decât taxiurile de stradă. Între regiuni diferite, zborul intern e clar preferabil condusului pe distanțe lungi, din cauza drumurilor și a riscurilor de securitate.
Cum ajungi din România
1 zbor cu escalăDe neratat în Nigeria
must-see · votează
Carnavalul a fost lansat în 2004 de guvernatorul statului Cross River, Donald Duke, ca proiect deliberat de turism și dezvoltare economică legat de sărbătorile de Crăciun – modelat direct după carnavalul de tip trinidadian, deși Calabar n-avea nicio comunitate caraibiană sau tradiție de carnaval anterioară. E, practic, o tradiție „inventată” cu bună știință, nu una crescută organic din istoria locului. A crescut rapid până a devenit ceea ce se numește azi „cea mai mare petrecere stradală din Africa”: trupe costumate concurează pentru premii, cu care tematice, dans și muzică pe tot centrul orașului. Inițial ținea o lună întreagă, de pe 1 decembrie; un guvernator ulterior a redus-o la circa două săptămâni. Azi practic tot calendarul turistic și hotelier al orașului Calabar e construit în jurul acestor câteva săptămâni din decembrie.
Shrine-ul original a fost deschis de Fela Kuti în 1970, în zona Pepple Street din Lagos, ca sală de concerte și, în același timp, tribună politică împotriva corupției regimurilor militare din Nigeria. A ars în 1977, în timpul unui raid al armatei asupra complexului lui Fela; terenul fusese închiriat doar pe durata vieții lui, așa că familia n-a putut reconstrui pe același loc. New Afrika Shrine s-a deschis abia în 2000, în Ikeja, ridicat de copiii lui – Yeni și Femi Kuti. Diferența față de orice alt „muzeu al muzicii” e că locul ăsta încă funcționează exact cum era gândit: Femi Kuti și trupa lui, Positive Force, cântă live majoritatea joilor și duminicilor, iar fratele lui, Seun, apare cu Egypt 80 în ultima sâmbătă din lună – deci nu e o reconstituire, e continuarea directă a aceleiași scene. Anual găzduiește festivalul Felabration, dedicat memoriei lui Fela.
Construcția zidurilor a început sub regele Gijimasu (1095-1134), al treilea conducător al regatului Kano, și s-a încheiat la mijlocul secolului XIV, în timpul lui Zamnagawa, fiind extinsă din nou în secolul XVI. La origine aveau aproape 19 km lungime, între 9 și 15 metri înălțime și până la 12 metri grosime la bază, cu 15 porți de acces. Călătorii europeni din secolele trecute le-au numit „cel mai impresionant monument din Africa de Vest”, iar zidurile chiar au respins trei atacuri britanice, tocmai datorită scării lor. Azi însă sunt într-o stare fragilă: din cele 15 porți originale, doar trei au fost refăcute în stilul vechi, din laterită, restul fiind din beton modern sau pur și simplu dispărute – poarta Kofar Na'isa a fost demolată în 2010 pentru lărgirea unui drum. Poarta Kofar Mata rămâne cea mai vizitată, nu doar pentru zid, ci pentru gropile de vopsit indigo de lângă ea, folosite neîntrerupt de secole.
Zuma Rock e un monolit vulcanic – gabro și granodiorit – format acum peste 600 de milioane de ani, când magma s-a răcit sub suprafață, iar eroziunea ulterioară a scos la iveală acest dom care ajunge la circa 725 de metri altitudine. Numele vine de la poporul Zuba, care în secolul XV îl numea „zumwa”, ceva de genul „locul bibilicilor”. Poporul Gbagyi îl folosea ca refugiu defensiv în timpul războaielor dintre triburi, ceea ce spune multe despre scara reală a stâncii – nu doar o piatră mare, ci un punct strategic. Ce-l face memorabil azi e chipul: apa de ploaie a lăsat pe suprafața stâncii niște linii care compun, destul de convingător, o față umană – ochi, nas, gură – vizibilă mai ales cu lumină rasantă. Pentru poporul Gwari din zonă, stânca păstrează și acum o încărcătură spirituală, legată de spirite protectoare și ancestrale, iar imaginea ei apare pe bancnota de 100 naira, ca simbol național.
Orașe
cost · ce vezi
Insula Lagos a fost așezare yoruba awori din secolul XV (numită Oko), cucerită și integrată de regatul Benin în secolul XVI, când a devenit port sub numele Eko. În 1730, Oba din Lagos a invitat negustori portughezi de sclavi pe insulă, iar comerțul — inclusiv cel cu ființe umane — a înflorit rapid. Marina britanică a anexat orașul prin forță în 1861 (comandantul Beddingfield, de pe HMS Prometheus), după ce Oba Dosunmu a rezistat 11 zile sub amenințarea violenței; colonia a fost declarată oficial în 1862. Până în 1872, Lagos era deja un port cosmopolit de peste 60.000 de locuitori, cu o arhitectură care amesteca stilul victorian britanic cu cel adus de foștii sclavi întorși din Brazilia. Moștenirea aceea de port comercial e literal vizibilă azi: orașul gestionează circa 88% din exporturile Nigeriei prin cele trei porturi ale sale.
Orașul a fost planificat de la zero ca și capitală „neutră," pentru a dezamorsa fracturile etnice și religioase ale Nigeriei — Lagos era prea asociat cu sud-vestul yoruba. Decretul guvernului militar din februarie 1976 a inițiat mutarea; un consorțiu american, International Planning Associates, a câștigat concursul pentru planul general al orașului, într-o logică similară cu cea a Braziliei când și-a construit Brasília. Construcția a început în 1979, dar statutul oficial de capitală a venit abia în decembrie 1991. Orașul a crescut atât de repede după 2000 (139,7% între 2000 și 2010) încât a fost, pentru scurt timp, orașul cu cea mai rapidă creștere din lume — un contrast total cu extinderea organică, haotică a Lagosului. Bulevardele largi și cartierele bine delimitate precum Maitama și Asokoro au fost gândite în jurul ambasadelor și instituțiilor statului, motiv pentru care orașul se simte construit pentru funcționari, nu pentru viață de stradă.
Așezat din secolul XVII de comunitatea efik (ramură a poporului ibibio), Calabar a devenit un important punct de export pentru comerțul transatlantic cu sclavi — peste 200.000 de oameni au fost exportați de aici între 1662 și abolirea comerțului în 1807, mulți dintre ei capturați din regiunea Igbo, Ibibio și bazinul Cross River. Șefii efik au acceptat oficial încetarea comerțului în 1841, sub presiune britanică, iar misionarii scoțieni au construit apoi o bază locală, promovând comerțul „legitim" cu ulei de palmier în locul celui cu oameni. După 1884, Old Calabar a devenit capitala Protectoratului Râurilor cu Ulei, apoi al Nigeriei de Sud, rămânând port pentru fildeș, lemn și produse din palmier; Muzeul Istoriei Sclaviei de pe Marina Beach stă chiar pe locul unui depozit de sclavi din secolul XV — geografia comerțului se poate încă parcurge pe jos. Orașul modern s-a reinventat ca orașul carnavalului Nigeriei, cu un festival de o lună în decembrie devenit motor real de turism cultural pentru stat.
Orașul a apărut ca stat-cetate hausa în secolele X-XI în jurul dealului Dala; conform Cronicii din Kano, fondarea e atribuită legendarului Bagauda (domnie c. 999-1063). Zidul cetății, început în secolul XII sub emirul Gijimasu, avea odinioară circa 19 km circumferință, construit din lut și noroi, cu porți (Kofar Mata, Kofar Nasarawa) care serveau și ca puncte de control pentru comerț. Kano se afla la capătul sudic al rutelor comerciale trans-sahariene, prin care circulau aur, piele, fildeș și, istoric, sclavi, între nordul Africii și Hausaland — secole de comerț au făcut din el unul dintre cele mai studiate orașe istorice din Africa de Vest pentru erudiție islamică și meșteșuguri (pielărie, vopsitorie — piața Kurmi și gropile de vopsit vechi de secole încă funcționează). Zidurile au fost declarate monument național în 1959 și sunt pe lista tentativă UNESCO.