La o privire
Cum te miștiAutobuze ieftine, mașină utilă pentru munte
Autobuzele leagă bine orașele de coastă la prețuri mici. Pentru zonele montane din interior (Durmitor, canionul Tara) sau pentru libertate totală, o mașină închiriată ajută mult, dar drumurile sunt înguste și șerpuite.
Cum ajungi din România
1 zbor cu escalăDe neratat în Muntenegru
must-see · votează
Legenda spune că pe 22 iulie 1452, doi frați pescari din Perast, Mrtešić, au găsit pe o stâncă din mare o icoană a Fecioarei cu Pruncul. Icoana tot dispărea și reapărea pe aceeași stâncă, așa că locuitorii au înțeles semnul și au început să arunce piatră după piatră, de fiecare dată când se întorceau dintr-o cursă pe mare, până au construit un ostrov artificial acolo unde înainte era doar un colț de recif. Obiceiul, numit Fašinada, continuă și azi, în fiecare 22 iulie, cu bărci care mai aruncă pietre în semn de tradiție. Biserica de pe insulă, ridicată între 1630 și 1725, ascunde în interior aproape 70 de picturi baroce semnate de Tripo Kokolja, pictor local, plus un mic muzeu cu plăci votive de argint lăsate de marinari care cereau protecție înainte de drum lung.
Kotor a pornit ca așezare romană, Acruvium, a trecut pe rând prin stăpânire bizantină și sârbească medievală, iar apoi Veneția l-a ținut aproape 400 de ani, cu o pauză. Aproape tot ce vezi azi ca fortificație - zidurile de 4,5 km care urcă 260 de metri deasupra orașului până la fortăreața San Giovanni - e construcție venețiană, ridicată exact ca să țină la distanță flota otomană. Cutremurul din 1979 a lovit orașul din plin, atât de tare încât UNESCO l-a trecut temporar pe lista patrimoniului în pericol, până când restaurarea atentă a scos Kotor de pe listă în 2003. Azi urcușul pe ziduri, cu peste o mie de trepte până sus, rămâne cel mai bun mod de-a înțelege de ce venețienii au ales exact acest golf să-l apere cu atâta încăpățânare - vezi tot golful Kotor dintr-o singură privire.
Budva e una dintre cele mai vechi așezări de pe toată coasta Adriaticii - urme illyre datează din secolul V î.Hr., apoi a trecut pe rând prin mâini grecești, romane și, timp de aproape 350 de ani (1443-1797), venețiene. Venețienii sunt cei care au ridicat zidurile și au lăsat în urmă leul înaripat al Sfântului Marcu, vizibil și azi pe porți. Ce puțini turiști știu e că orașul vechi pe care-l vezi azi e reconstruit aproape integral - cutremurul din 1979 a distrus aproape toate clădirile dinăuntrul zidurilor, iar reconstrucția, care a durat opt ani, a urmat cu atenție planul medieval al străzilor și stilul venețian original. Practic te plimbi printr-o replică fidelă, nu prin piatra neatinsă de secole. Plaja Mogren, ajunsă pe o cărare de stâncă de la poarta cu același nume, rămâne cea mai fotogenică bucată de coastă din zonă.
Orașe
cost · ce vezi
Orașul-port cu ziduri, aflat la capătul Golfului Kotor, a fost republică independentă între 1391 și 1420, până când locuitorii s-au predat de bunăvoie Veneției, de frica unei cuceriri otomane. A rămas sub control venețian aproape 370 de ani, cu o scurtă întrerupere, iar cei circa 4,5 km de ziduri, bastioane și porți care înconjoară orașul vechi au fost construite și reconstruite tot în perioada asta, urcând 260 de metri pe munte, până la Fortăreața Sfântul Ioan. Orașul e listat UNESCO de două ori — o dată pentru centrul istoric propriu-zis, apoi din nou în 2017, ca parte a unei liste comune, "Lucrări de apărare venețiene", alături de alte cinci situri de pe Adriatica. Golful pe care stă e uneori promovat drept "cel mai sudic fiord al Europei", deși geologic e de fapt o ria — un canion fluvial inundat de mare — nu un fiord glaciar adevărat.
.jpg)
Are cam 2.500 de ani, printre cele mai vechi așezări de pe Adriatica — a început ca sit ilir, a devenit apoi post comercial grec (emporium) între secolele VI-IV î.Hr., iar mai târziu municipiu roman. O necropolă chiar în afara zidurilor vechi are morminte care acoperă neîntrerupt perioada din secolul IV î.Hr. până în secolul V d.Hr. Aproape tot ce se vede azi mergând pe zidurile orașului vechi datează însă din perioada venețiană, 1420-1797, când Budva era un post minor al Veneției, nu unul dintre orașele ei de vitrină, cum era Kotor. Un cutremur din 1979 a avariat serios orașul vechi, iar cea mai mare parte din ce stă în picioare azi e o reconstrucție postbelică atentă, nu material original neatins — parte din motivul pentru care Budva se simte mai mult "stațiune" și mai puțin "muzeu" decât Kotor.
Orășel baroc pe Golful Kotor care și-a făcut numele și banii din căpitani de vapoare — descris istoric drept "orașul căpitanilor de mare", suficient de respectați încât se spune că Veneția își trimitea proprii ofițeri de marină imperială să se antreneze aici. Banii câștigați pe mare au finanțat cele aproximativ 16 palate baroce care încă mărginesc singura stradă principală a orașului, ridicate de familii îmbogățite din navigație, nu din titluri nobiliare sau monopoluri comerciale. Chiar în larg se află Gospa od Škrpjela (Fecioara de pe Stânci), o insuliță complet artificială, construită de marinarii din Perast de-a lungul secolelor, pornind, spune legenda, de la un naufragiu din 1452 în care o icoană a Maicii Domnului a fost găsită pe o stâncă din mare. Tradiția — încă respectată în fiecare 22 iulie, la sărbătoarea Fašinada — cere ca fiecare echipaj local să vâslească până acolo și să arunce o piatră în golf; strat cu strat, așa a apărut insula pe care stă azi biserica, un monument pe care, practic, tot orașul l-a construit aruncând pietre în mare timp de peste 500 de ani.
Orașul s-a dezvoltat în jurul a ceea ce a fost Arsenalul, o bază navală și șantier naval austro-ungar, apoi iugoslav, lăsat în paragină după destrămarea Iugoslaviei și declinul marinei iugoslave în anii '90. În 2007, un grup de investitori condus de miliardarul canadian Peter Munk a cumpărat terenul și, din 2009, l-a reconstruit ca Porto Montenegro — prima marină mare pentru superyacht-uri de pe Adriatica. Marina are azi peste 450 de locuri de acostare, pentru vase de până la 250 de metri, chiar lângă un muzeu de istorie navală care expune, pe același doc unde erau reparate cândva, două submarine reale, foste iugoslave. Practic, vechiul front industrial-militar și cel nou, de lux, stau aproape suprapuse, nu unul înlocuind pe celălalt, ci construit direct peste.
Fondat în 1482, când Ivan Crnojević și-a mutat capitala din Žabljak/Obod într-o vale mai ușor de apărat, la poalele muntelui Lovćen. A devenit sediul prinților-episcopi (vladika) care au condus Muntenegru ca teocrație din 1516 până în 1851, iar mănăstirea de aici a găzduit prima carte tipărită vreodată în limbile sud-slave, în 1493. A fost capitala oficială a Muntenegrului independent din 1878 (recunoscută la Congresul de la Berlin) până în 1946, când guvernul comunist a mutat sediul la Podgorica — dar Cetinje n-a pierdut niciodată cu adevărat statutul simbolic: reședința oficială a președintelui (Palatul Albastru) și clădirile istorice ale majorității ambasadelor străine sunt tot aici, așa că funcționează și azi aproape ca o capitală "spirituală" a țării, deși administrativ a rămas doar oraș de provincie de 80 de ani încoace.