La o privire
Cum te miștiMașină închiriată, insulă mică
Mașină închiriată sau taxi — insula e mică și ușor de parcurs în câteva ore.
Cum ajungi din România
1 zbor cu escalăDe neratat în Mauritius
must-see · votează
Muntele e un monolit bazaltic de 556 de metri, botezat după corabia olandeză Brabant, eșuată la poalele lui în 1783. Între secolul XVIII și începutul secolului XIX, sclavii evadați de pe plantațiile din jur - maronii - s-au refugiat pe stâncile aproape inaccesibile ale muntelui, unde au format mici așezări ascunse în peșteri și pe platoul din vârf, protejate natural de dificultatea accesului. Există o poveste, rămasă puternic în memoria colectivă a insulei chiar dacă istoricii nu au reușit s-o confirme documentar, cum că un grup de maroni s-ar fi aruncat de pe stânci în mare la vederea unei corăbii care se apropia, crezând că vin să-i recaptureze - de fapt, corabia aducea vestea abolției sclaviei. La apogeu, până la 10% din populația de sclavi a insulei era formată din maroni, iar UNESCO a înscris peisajul cultural al muntelui pe lista patrimoniului mondial în 2008; potecile de acces publicului s-au deschis abia în 2016.
Muzeul s-a deschis în noiembrie 2001 la Caudan Waterfront, iar piesa centrală a colecției e perechea de timbre "Post Office" din 1847 - unul roșu de un penny, unul albastru de două pence. Emise pe 21 septembrie 1847, ele au făcut din Mauritius prima colonie britanică (și a cincea țară din lume) care și-a emis propriile timbre poștale. Timbrele au fost readuse pe insulă în 1993, cumpărate cu 2 milioane de dolari de un consorțiu condus de Mauritius Commercial Bank, după aproape 150 de ani petrecuți în afara țării. Ca să nu li se degradeze culoarea la lumină, sunt iluminate doar 10 minute pe oră, la minutul 20. Dincolo de timbre, muzeul acoperă și restul istoriei insulei - explorare, colonizare, chiar și legenda literară Paul et Virginie.
Culorile vin dintr-un proces geologic care a început acum milioane de ani, când vulcanii submarini care au format Mauritius au erupt, iar lava bazaltică s-a răcit și, sub clima tropicală, s-a descompus chimic în argilă. Fierul și aluminiul din roca vulcanică s-au oxidat diferit în funcție de condițiile locale de temperatură și pH, dând naștere nuanțelor de roșu, maro, violet, albastru și galben vizibile azi în dune. Ce impresionează cel mai mult nu e doar paleta de culori, ci faptul că straturile nu se amestecă - chiar dacă răscolești nisipul cu mâna, culorile se separă din nou singure în timp, ceea ce a transformat locul într-una din atracțiile insulei încă din anii 1960. Biletul de intrare include și cascada Chamarel din apropiere, care coboară peste 100 de metri într-un canion învăluit în vegetație deasă.
Orașe
cost · ce vezi
Port Louis e capitala Mauritiusului din 1736, de când guvernatorul francez Mahé de La Bourdonnais l-a transformat în principalul port de reaprovizionare pentru navele franceze care făceau naveta între Europa și Asia - numele vine chiar de la regele Ludovic al XV-lea. Înainte de francezi, olandezii foloseau deja golful ca adăpost natural încă din 1606. Piața Centrală rămâne inima orașului așa cum a fost mereu - mauritanii vin aici la cumpărături, nu turiștii. Chinatown-ul e la fel de vechi: primii imigranți chinezi s-au stabilit aici din secolul XVIII, aducând meserii de fierari, tâmplari și croitori, iar fațadele de lemn vopsite în roșu-alb-albastru de pe străzile lui datează de la mijlocul anilor 1800 - una dintre puținele Chinatown-uri adevărate din Africa. Caudan Waterfront de lângă port e partea nouă, un doc vechi reamenajat modern, cu magazine și restaurante.
Grand Baie a fost descoperit de olandezi în secolul XVII, care l-au numit „golful fără sfârșit”; numele francez actual vine din perioada colonială franceză (1715-1810) și descrie exact ce e - un golf mare, protejat. A fost multă vreme un sat de pescari creoli și plantatori indieni, care a crescut ca port comercial minor sub francezi, dar și-a pierdut importanța când Port Louis a devenit portul principal al insulei. Azi e poreclit „Saint-Tropez-ul Mauritiusului”, pentru că e principalul port de iahturi din nordul insulei și centrul vieții de noapte - baruri, cluburi și seri de sega, mai ales vineri și sâmbătă. Recif-ul care închide golful ține apa calmă și transparentă, foarte diferită de restul coastei expuse, iar dezvoltarea turistică n-a șters de tot arhitectura creolă și templele hinduse risipite prin sat.
Numele vine probabil dintr-o expresie olandeză veche, „Fried Landt Flaak”, adică pământ plat și liber, din perioada primei ocupații olandeze a insulei în secolul XVII. Mult timp a fost o zonă izolată și mlăștinoasă, folosită mai ales ca loc de cimitir și pentru vânătoare de rațe sălbatice - un sat de pescari mic, prins între mare și mlaștini, unde mauritanii veneau doar duminica, până prin anii '60. Fiind pe coasta de vest, apa e mai caldă și mai calmă decât pe est, ferită de alizeele dominante, iar plaja publică e una dintre cele mai lungi de pe insulă. Laguna e puțin adâncă și protejată de recif, deci e printre cele mai sigure locuri din Mauritius pentru începători la snorkeling - vezi papagali-de-mare, țipari-morei, fluturi-de-mare -, deși coralul chiar de lângă plajă e destul de degradat față de cel de la vreo 200 m mai în larg.
Belle Mare e pe coasta de est, una dintre cele mai lungi plaje ale insulei, care se întinde practic neîntrerupt până la Trou d'Eau Douce. Zona e legată de trecutul zahărului: o moară construită în 1822 și închisă în 1875 și-a lăsat ruinele - plus un cuptor de var - ca monument istoric protejat, din vremea când trestia de zahăr era toată economia Mauritiusului. Azi e exact pe dos - una dintre cele mai dens ocupate zone de resorturi de pe insulă -, dar alizeele mai puternice de pe coasta de est, care odată o făceau incomodă pentru transportul zahărului, sunt acum motivul pentru care Belle Mare e coasta de kitesurf a Mauritiusului. Sezonul de vânt e scurt, de regulă iulie-septembrie, spre deosebire de restul insulei unde vântul bun ține mai mult, dar laguna închisă rămâne plată și liniștită tot restul anului.
Satul poartă numele lui Charles Antoine de Chazal de Chamarel, un francez care deținea toată zona pe la 1800 și care l-a găzduit chiar pe exploratorul Matthew Flinders, capturat pe insulă în timpul războaielor napoleoniene. Azi Chamarel e cunoscut pentru Pământurile cu Șapte Culori - dune de argilă roșie, maro, violet și albastră, rezultate din lavă bazaltică răcită și descompusă chimic acum 1,7-3 milioane de ani, observate ca fenomen abia prin anii '60. Culorile sunt chimie minerală reală - straturi de oxizi de fier și aluminiu -, nu vreun efect optic, iar particularitatea mai puțin știută e că straturile colorate nu se amestecă între ele nici după eroziune sau amestecare mecanică, ceea ce a intrigat geologi de zeci de ani. Același mic geoparc are și cea mai înaltă cascadă din Mauritius, de aproape 100 m, care cade într-o crăpătură împădurită.
Mahébourg poartă numele guvernatorului Bertrand-François Mahé de La Bourdonnais, deși așezarea inițială a fost trasată de olandezi, iar dezvoltarea serioasă a venit abia din 1806, sub francezi. Aici s-a dat, în 1810, Bătălia de la Grand Port - singura victorie navală franceză asupra britanicilor din tot Războiul Napoleonian, comemorată chiar și pe Arcul de Triumf din Paris; căpitanii răniți în luptă au fost tratați într-o casă care azi e Muzeul Național de Istorie. Motivul real pentru care oamenii mai vin azi e piața de luni - o variantă mult mai mare a pieței zilnice de pe faleză, cu pescari care vând peștele prins chiar în acea dimineață și gustări de stradă (gâteaux piments, dhal puri) vândute direct de pe motociclete. E una dintre puținele zone ale insulei unde se mai simte atmosfera de oraș de pescari, nu de stațiune.