Coasta de Fildeș

Abidjan era un sat în 1898, oraș din 1903 și, din 1904, deja principalul motor economic al coloniei, preluând rolul pe care îl avusese până atunci Grand-Bassam. A devenit a treia capitală administrativă a coloniei Coasta de Fildeș printr-un decret din 1934, iar cartierele Plateau (administrativ, european) și Treichville (african, numit după primul administrator colonial, Treich-Laplène) au fost legate printr-un pod plutitor din 1931, cam pe unde stă azi Podul Houphouët-Boigny. Deși capitala oficială a țării e Yamoussoukro din 1983, Abidjan rămâne capitala reală în practică – președinția și Adunarea Națională au rămas tot în Plateau. Cu 5,6 milioane de locuitori, e cel mai populat oraș din țară și unul dintre cele mai mari din Africa de Vest, cu un centru financiar de zgârie-nori care i-a adus porecla de „Manhattan-ul Africii de Vest".

Yamoussoukro e satul natal al lui Félix Houphouët-Boigny, șef tradițional născut aici în 1905 – la 1950 avea încă doar 500 de locuitori. Președintele l-a făcut capitală politică și administrativă a țării printr-un decret din 1983, păstrând Abidjanul drept capitală economică, și tot el a ridicat aici Bazilica Notre-Dame de la Paix (1985-1990), construită deliberat cu o cruce mai înaltă decât cupola Bazilicii Sfântul Petru din Roma, deși suprafața rămâne comparabilă – sfințită chiar de Papa Ioan Paul al II-lea în 1990. Ce simți azi pe teren: un oraș construit pentru o populație care nu a venit niciodată cu adevărat – bulevarde late de 240 de metri, ministere cu holuri goale, un hotel de cinci stele al cărui bar se închide la ora 21. Lacul de lângă palatul prezidențial adăpostește circa 200 de crocodili de Nil sacri, hrăniți zilnic de un îngrijitor pe la ora 17, într-un ritual care atrage mai multă lume decât restul orașului la un loc.

Grand-Bassam a fost prima capitală colonială a Coastei de Fildeș, între 1893 și 1900 – cel mai important port, centru economic și judiciar al teritoriului, care atrăsese populații din toată Africa, Europa și Levantul mediteranean. A pierdut acest statut după un focar devastator de febră galbenă în 1900, care a împins administrația să se mute la Bingerville. UNESCO a inclus centrul istoric pe lista Patrimoniului Mondial în 2012 tocmai pentru contrastul care se vede și azi: cartierul colonial francez, cu galerii și verande, stă direct lângă satul tradițional de pescari n'zima, fără nicio separare estetizată între ele – orașul arată, practic neretușat, ambele fețe ale proiectului colonial, nu doar partea frumoasă.

San-Pédro era, la mijlocul anilor '60, un sat de pescari cu sub 100 de locuitori. După independență, guvernul a ales exact locul ăsta pentru un nou port de mare adâncime, construit din 1968 și inaugurat în 1972, menit să scoată la export lemnul și produsele agricole din sud-vestul țării – un oraș literalmente inginerit dintr-o decizie administrativă, nu unul crescut organic. Azi e cel mai mare port de export de boabe de cacao din lume, prin care trece peste jumătate din recolta ivoriană (circa 1,8 milioane de tone), și devine tot mai important și pentru procesarea caju-ului – Coasta de Fildeș fiind deja primul producător mondial de cacao și al doilea de caju. E un oraș portuar funcțional, nu unul construit pentru turiști.

Korhogo a fost întemeiat, după tradiția locală, de Nangui, un patriarh senufo din secolul XIV venit din Kong. E un oraș agricol de savană – bumbac, orez, mei, igname – și capitala regională a poporului senufo, a cărui viață socială e reglată de Poro, o societate secretă trans-etnică cu un ciclu de inițiere de șapte ani pentru tinerii bărbați. Orașul e sursa „pânzei Korhogo" – un tip de pictură pe bumbac vopsit cu noroi fermentat, care pare o tradiție ancestrală dar de fapt datează abia din anii '60-'70. Producția e comunală: bărbații și femeile cultivă bumbacul împreună, femeile torc și pregătesc vopseaua, bărbații țes și desenează motivele. Satul din apropiere, Fakaha, e cunoscut pentru pictorii lui, ale căror lucrări l-au atras, se spune, pe Picasso în vizite repetate în anii '30.

Man e cunoscut ca „orașul celor 18 munți" și e vatra poporului dan (yacouba), recunoscut pentru măștile lor sculptate în lemn, folosite în ritualuri animiste legate de spiritele strămoșilor – unele măști, precum gaynone, sunt purtate exclusiv de bărbați, în zile de dans și sacrificii pentru o recoltă bună. Orașul stă în vestul țării, aproape de granițele cu Liberia și Guineea. Ce iese din tipar față de restul Coastei de Fildeș: zona din jurul orașului Man are un relief pe care nu-l găsești în alte părți ale țării – cascadele Man, Muntele Tonkoui (1.189 m, cel mai înalt vârf accesibil din zonă) și Dintele lui Man (Dent de Man, 881 m), stânca ascuțită care a devenit simbolul orașului și a cărei ascensiune finală se face cu cățărare și scări. Orașul găzduiește și un festival anual al măștilor, una dintre puținele ocazii publice de a vedea tradiția dan direct.