Vaticanul (Bazilica Sf. Petru, Capela Sixtină și Muzeele Vaticanului)

Construcția a început în anul 72 d.Hr. din ordinul împăratului Vespasian, pe locul unde fusese lacul artificial din grădinile private ale lui Nero — un gest politic calculat, prin care dinastia Flavia dădea înapoi Romei, ca spațiu public, un teren pe care Nero îl rezervase plăcerilor lui personale. Fiul lui Vespasian, Titus, l-a inaugurat în anul 80, cu 100 de zile continue de jocuri în care, potrivit surselor antice, au fost ucise circa 5000 de animale sălbatice; construcția și decorațiile finale au fost completate abia de al treilea Flavian, Domițian. Numele oficial, păstrat pe monede și inscripții din epocă, e Amfiteatrul Flavian — "Colosseum" a apărut mai târziu, legat de statuia colosală de bronz a lui Nero care stătea în apropiere. Ce rămâne uluitor și azi e ingineria: un amfiteatru pentru 50.000-80.000 de spectatori, cu un sistem de intrări numerotate care permitea evacuarea completă în câteva minute, exact ca la un stadion modern. Sub arenă se afla hypogeul, o rețea de tuneluri și lifturi manuale prin care se ridicau animale și decoruri direct în arenă — o parte din el se vede azi, pentru că podeaua originală de lemn nu mai există, dispărută în urma jafurilor și dezastrelor de-a lungul secolelor.

Panteonul actual nu e cel construit inițial de Marcus Agrippa în secolul I î.Hr. — acela a ars, iar clădirea pe care o vezi azi e rezultatul unei reconstrucții radicale comandate de împăratul Hadrian între anii 118 și 125 d.Hr. Hadrian, cunoscut ca mare pasionat de arhitectură, a păstrat cu modestie inscripția originală a lui Agrippa pe frontispiciu, deși clădirea din spatele ei era complet nouă și complet a lui — un gest neobișnuit de umilitate pentru un împărat roman. Ce face din Panteon o minune inginerească e cupola: 43,3 metri în diametru, cea mai mare cupolă de beton neranforsat din lume, și azi. Singura sursă de lumină e oculusul, o deschidere circulară de 9 metri chiar în vârf, prin care intră un fascicul de soare care se plimbă pe pereți de-a lungul zilei — și, când plouă, ploaia cade direct în interior, pe podeaua ușor înclinată special construită cu găuri de scurgere pentru exact acest scenariu. Din 2023, intrarea costă 5 euro (gratuită pentru rezidenții Romei), o schimbare recentă pentru un monument care fusese liber de vizitat secole la rând.

Fântâna de azi a fost proiectată de arhitectul Nicola Salvi începând din 1732, la comanda papei Clement al XII-lea, dar Salvi a murit înainte s-o vadă terminată — lucrarea a fost dusă la capăt de Giuseppe Pannini, care i-a finalizat forma abia în 1762. Numele Trevi vine de la "tre vie", cele trei străzi care se întâlneau chiar în acel punct, un nod stradal important încă din perioada în care fântâna marca și punctul terminus al vechiului apeduct Aqua Virgo, construit de Agrippa în antichitate și încă parțial funcțional. Legenda cu monedele aruncate peste umăr — o monedă pentru a te întoarce la Roma, două pentru dragoste, trei pentru căsătorie — nu e deloc veche cum ai crede, ci a fost popularizată abia în 1954 de filmul american "Three Coins in the Fountain". Cu toate astea, s-a prins atât de bine încât din fântână se scot zilnic mii de euro în monede, colectate oficial de primărie și donate unei organizații de caritate catolice, Caritas Roma, pentru programe sociale — un obicei turistic modern transformat, practic, într-un mic sistem de finanțare comunitară.

Forumul Roman a fost, timp de aproape o mie de ani, centrul civic, religios și comercial al Romei antice — locul unde se țineau alegerile, procesele publice, discursurile politice și ceremoniile religioase majore ale statului. Dealul Palatin de alături e, în legendă, chiar locul unde Romulus ar fi fondat orașul; arheologic, e printre cele mai vechi zone locuite ale Romei, iar în perioada imperială a devenit reședința personală a împăraților — de aici, de la numele dealului (Palatium), vine chiar cuvântul "palat" în majoritatea limbilor europene. Ce vezi azi e un peisaj de ruine suprapuse din epoci diferite — temple republicane, arcuri de triumf imperiale, bazilici, resturile Casei Vestalelor — pentru că fiecare împărat a construit, a demolat sau a modificat ce găsise deja acolo, timp de secole. Contrastul cu Colosseumul de alături e izbitor: dacă amfiteatrul impresionează prin masă și structură intactă, Forumul cere imaginație — coloanele izolate, fundațiile goale și arcurile solitare erau cândva mijlocul pulsatoriu al unui imperiu care controla jumătate din lumea cunoscută.

Trastevere înseamnă literal "dincolo de Tibru", iar cartierul a avut dintotdeauna o identitate separată de restul Romei — în perioada regală aparținea etruscilor, iar Roma l-a cucerit tocmai ca să controleze râul de pe ambele maluri, legat inițial de restul orașului doar printr-un pod de lemn, Pons Sublicius. Zona s-a populat treptat cu marinari, pescari și, mai târziu, cu imigranți din Est — evrei și sirieni printre primii — abia sub Augustus devenind oficial a XIV-a regiune a orașului, regio Transtiberina. În epoca imperială era un cartier muncitoresc dens, cu olari, tăbăcari, morari care foloseau curentul Tibrului și hamali la depozitele de pe mal. Poziția izolată, dincolo de râu, și amestecul etnic vechi au forjat pentru locuitori, "trasteverini", o identitate mândră și distinctă, cu un fel de a fi considerat mai autentic, mai puțin "oficial" decât restul Romei — o reputație care persistă și azi. Rețeaua de străzi înguste și neregulate, formată în Evul Mediu, a rămas practic neschimbată, ceea ce face din Trastevere unul dintre puținele cartiere ale Romei unde nu mergi pe bulevarde ample, ci pe ulițe strâmte, exact ce transformă plimbarea de seară, printre restaurante și baruri mici, într-o experiență diferită de centrul turistic clasic.