Prima piatră s-a pus pe 9 august 1173, arhitect Bonanno Pisano, gândit ca o clopotniță de sine stătătoare pentru catedrala de alături. S-a înclinat aproape imediat — pământul moale și nisipos de dedesubt n-a putut duce uniform greutatea. Construcția s-a oprit de mai multe ori, uneori decenii întregi, din cauza războaielor orașului; paradoxul e că tocmai pauzele astea au lăsat solul să se taseze parțial și au salvat turnul de la o prăbușire mai rapidă. A durat aproape două secole până s-a terminat, prin secolul XIV. Până în anii '90, înclinarea ajunsese la aproape 5,5 grade, cu vârful deplasat peste 4,4 metri față de verticală, și turnul chiar risca să cadă. Un comitet internațional condus de inginerul Michele Jamiolkowski l-a prins în tiranți de oțel și, esențial, a sub-excavat controlat pe partea nordică, coborând înclinarea la cât se estimează că era acum vreo 200 de ani. S-a redeschis publicului pe 15 decembrie 2001 — stabilizat, dar păstrându-și intenționat strâmbătura care l-a făcut celebru.
- ·Urcarea pe turn se face cu bilet cu oră fixă, rezervat online — locurile disponibile pe zi sunt limitate din motive de siguranță structurală
- ·Nu se admit rucsacuri sau genți mari pe scări, există dulapuri de depozitare la intrare
- ·Cele 251 de trepte în spirală, ușor înclinate din cauza pendinței, dau o senzație stranie de dezechilibru la urcare
- ·Poza clasică "împing turnul" se face cel mai bine de pe iarba din partea nord-vestică a pieței, dimineața devreme fără aglomerație
Preț bilet și cât durează vizita la Turnul înclinat din Pisa
Intrarea la Turnul înclinat din Pisa costă 18 € de persoană. Ca reper: cam cât 0,5 mese în Pisa (o masă e ~25 €).
Rezervă-ți 1 oră pentru vizită.
Bugetul complet pentru Pisa: ~70 €/zi →
Cum ajungi la Turnul înclinat din Pisa din România?
Turnul înclinat din Pisa e în Pisa.
Zbori direct din București la PSA de la 39 €, apoi PisaMover — 5 €, 8 min până în centru.
Ce mai vezi în Pisa?
Pe aceeași pajiște verde stau, unul lângă altul, catedrala, baptisteriul, turnul înclinat și cimitirul monumental (Camposanto), toate ridicate între secolele XI și XIV, la vârful Republicii Maritime Pisane, când orașul se lupta cu Genova și Veneția pentru comerțul mediteranean. Catedrala, începută în 1063 din prada de război adusă de flota pisană după o victorie navală împotriva sarazinilor, a fixat un stil — romanicul pisan, cu dungi de marmură alb-verde și arcade suprapuse — care s-a răspândit apoi în toată Toscana, până la Domul din Siena. Numele „Piazza dei Miracoli” (Piața Miracolelor) e relativ recent: i l-a dat scriitorul Gabriele D'Annunzio la începutul secolului XX, uluit de câtă arhitectură albă strălucitoare stă pe iarba verde, ca un decor prea frumos ca să fie real. Baptisteriul, cel mai mare din Italia, are o acustică de care nu scapi — pune un ghid sau un cântăreț să demonstreze ecoul înăuntru și înțelegi de ce clădirea rotundă amplifică și prelungește sunetul cum nicio biserică dreptunghiulară nu poate.
Fondat în 1278, la marginea nordică a pieței: un dreptunghi lung de arcade care închide curtea pe toate cele patru laturi. Pe pereți, fresce renascentiste semnate Benozzo Gozzoli și Ghirlandaio — ăsta e motivul real să intri, nu doar bifa de lângă turn. Face parte din același ansamblu ca și catedrala, așa că oricum ești la doi pași.
Aici scapi de mulțime. O clădire din secolul XII, ridicată chiar pe malul Arno, ține o colecție de artă medievală și renascentistă din toată Toscana — Donatello, Simone Martini, Ghirlandaio, nume grele fără coada de la turn. E depozitarul adevărat al moștenirii artistice pisane, pe care majoritatea turiștilor îl ratează complet.
În aceeași piață, exact în fața catedralei. Peste 2000 de artefacte — statui, reliefuri și tapiserii — scoase din catedrală și adunate aici, plus sculpturile originale din campanilă. E completarea firească a plimbării prin Piazza dei Miracoli: aici vezi de aproape, la adăpost, piesele adevărate care afară stau sus, în bătaia vântului.