Catedrala din Palermo

Valea a pornit ca oraș grec: Akragas a fost întemeiat în 580 î.Hr. de coloniști veniți din Gela și a ajuns unul dintre cele mai bogate orașe din lumea greacă. Șirul de temple dorice de pe creasta de azi — Hercule, Concordia, Hera Lacinia, Zeus Olimpianul — a fost ridicat mai ales în secolul V î.Hr., unele cu statui-coloană de peste 7 metri la Templul lui Zeus, cel mai mare proiect dintre toate și, culmea, niciodată terminat. Templul Concordiei stă în picioare de aproape 2.500 de ani, ceea ce nu e întâmplător: în 597 d.Hr. episcopul Grigore al Agrigentului l-a transformat în bazilică creștină, iar zidurile adăugate atunci l-au ținut întreg peste secole de cutremure — abia în 1748 au fost scoase, ca să iasă din nou la iveală forma doriană originală. Chiar în mijlocul parcului se ascunde Grădina Kolymbethra, un fost bazin antic transformat de-a lungul secolelor în livadă de citrice și migdali, restaurată de fundația FAI — o oază verde complet diferită de restul văii, arsă de soare.

Capela a fost ridicată începând din 1129 din ordinul regelui Ruggero al II-lea al Siciliei, în interiorul Palazzo dei Normanni, și consacrată în 1140 — construită deliberat ca o declarație vizuală a felului în care regele normand voia să conducă un regat multietnic: meșteri locali siculo-latini au ridicat zidurile, artizani veniți probabil din Bizanț au lucrat mozaicurile, iar meșteri arabi au construit tavanul de lemn, cu tehnici tipice arhitecturii islamice de tip "muqarnas". Rezultatul e o clădire unde trei tradiții religioase și artistice diferite coexistă în același spațiu, nu una lângă alta, ci literalmente suprapuse. Cupola, transeptul și absidele sunt acoperite integral, în partea superioară, de mozaicuri bizantine în aur, printre cele mai importante din toată Sicilia, cu scene biblice și un Hristos Pantocrator uriaș care domină spațiul de sus. Împreună cu catedralele din Cefalù și Monreale, Cappella Palatina face parte din așa-numitul itinerar arabo-normand, recunoscut de UNESCO drept exemplu excepțional de coexistență și interacțiune culturală reușită între contexte religioase și geografice foarte diferite, într-o perioadă în care restul Europei trăia adesea conflicte religioase mult mai dure.

Ballarò e cea mai veche piață populară a Siciliei, cu rădăcini care urcă până în secolul X, în perioada dominației arabe asupra Palermo-ului (cucerit de arabi în 831, când orașul a devenit capitala emiratului și a primit numele Balarm). Numele Ballarò ar veni de la "Balhara", un sat arab lângă Monreale de unde negustorii de produse agricole veneau zilnic să vândă marfă în piața din Palermo. Mercato del Capo, piața vecină, s-a dezvoltat în paralel, în partea de sus a cartierului Seralcadi, de-a lungul vechiului râu Papireto, azi complet acoperit de oraș. Cele două piețe, împreună cu Vucciria și Borgo Vecchio, formau sistemul tradițional de aprovizionare al Palermo-ului, fiecare cartier organizat în jurul propriei piețe — un model urban arab care a supraviețuit practic neschimbat sub normanzi, spanioli și italieni deopotrivă. Astăzi Ballarò rămâne una dintre puținele piețe din Europa unde poți simți direct acest strat istoric arab: vânzătorii strigă prețurile într-un ritm aproape muzical, iar amestecul de mirosuri, culori și limbi din piață reflectă și valurile mai recente de imigrație care s-au așezat în cartier.