Bologna, Italia

Ridicată din secolul XIII, e o basilică gotică trecută prin Renaștere. Capela Bentivoglio ține picturile lui Lorenzo Costa — unul dintre cei mai importanți pictori renascentiști ai Bolognei — făcute între 1488 și 1490. E mult mai goală decât piețele mari din centru — vii aici pentru pictură, nu pentru înghesuială.

Două turnuri, ridicate la începutul secolului XII de familii nobile care se dușmăneau între ele. Asinelli, între 1109 și 1119, urcă la 97,2 metri; Garisenda, cam din aceeași perioadă, e mult mai scundă — azi 47 de metri. În Evul Mediu, Bologna avea zeci, poate peste o sută de asemenea turnuri-locuință, ridicate nu pentru apărare, ci ca să arate cine e mai tare — pură paradă de familie. Din tot peisajul ăla au rămas în picioare doar astea două. Garisenda s-a înclinat de la început, din teren tasat și fundație prea slabă — atât de tare încât o pomenește Dante în Infern, iar în 1360 i-au demolat din prudență o parte din vârful instabil. Din toamna lui 2023 e în pericol real de prăbușire: zona din jur e închisă cu containere de protecție, iar consolidarea, anunțată pe vreo zece ani, e încă în lucru. Pe Asinelli, în schimb, tot te poți urca — 498 de trepte de lemn până la priveliștea peste acoperișurile roșii ale orașului.

Ridicat în 1562, a fost sediul universității din Bologna timp de 241 de ani. Aici e Teatro Anatomico, amenajat în 1637 — unul dintre cele mai vechi teatre de anatomie din Europa, sala de lemn în care se diseca în fața studenților. În curte atârnă peste 500 de blazoane ale familiilor nobile care au trecut pe-aici. Șase euro, și vezi locul unde s-a inventat, practic, învățământul medical modern.

Construcția a început în 1390, cu Antonio di Vincenzo la plan — și cu ambiții de nerușinat: după proiectul din 1514 al lui Arduino degli Arriguzzi, biserica ar fi întrecut în mărime Sfântul Petru din Roma. Legenda zice că papa Pius al IV-lea a oprit lucrarea tocmai de-aia și a mutat banii spre Archiginnasio; istoricii bănuiesc altceva, mai prozaic — orașul plătea singur, fără Roma, și pur și simplu a rămas fără bani. Așa a rămas și fațada: jos placată în marmură, sus cărămidă crudă, un monument neterminat pe care nimeni nu se chinuie să-l ascundă. Și tot așa, pe jumătate, San Petronio e a patra biserică din Italia ca mărime și cea mai mare biserică gotică din lume făcută integral din cărămidă. Înăuntru, pe podea, e trasată cea mai lungă linie meridiană interioară din lume — a pus-o în 1655 astronomul Gian Domenico Cassini, iar apoi a fost folosită secole la rând pentru calcule astronomice de precizie, printr-o gaură minusculă din tavan.

Nu o biserică, ci șapte, legate una de alta și construite între secolele V și XIII — un ghem de arhitectură pe care puține locuri din Europa îl mai au întreg. I se spune și „Ierusalimul Bolognei”, fiindcă a fost gândit să reproducă locurile sfinte de acolo. În biserica Santi Vitale e Agricola se păstrează mozaicuri din secolul VI. Intri pe gratis, deci n-ai nicio scuză să-l ocolești.

Quadrilatero e piața medievală a Bolognei, prinsă între via Rizzoli, via Archiginnasio, via Farini și via Castiglione. Aici s-au înghesuit din Evul Mediu măcelari, pescari și băcani, iar numele străzilor încă spun cine ce vindea — Via Pescherie Vecchie, Via Orefici. Cât despre tortellini: rețeta oficială a fost depusă la notar în 1974, la Camera de Comerț din Bologna, în Palazzo della Mercanzia, tocmai ca să se termine certurile despre cum se fac cu adevărat — porc, mortadella, prosciutto și parmezan, strânse în forma aia mică, răsucită. O legendă pusă pe versuri de poetul Alessandro Tassoni în secolul XVII spune că forma vine de la buricul Venerei, zărit de un hangiu prin gaura cheii; crede ce vrei din ea. Cert e că în Quadrilatero încă lucrează prăvălii ca Paolo Atti e Figli, care fac paste proaspete de generații, și Osteria del Sole, cea mai veche cârciumă a orașului, din 1465, unde regula n-a picat niciodată: ei dau vinul, tu aduci mâncarea de afară.