Georgia

Tbilisi există pentru că cineva a găsit apă caldă. Legenda spune că regele Vakhtang Gorgasali vâna prin pădurile din centrul Georgiei de azi când șoimul lui a prins un fazan, iar cei doi au căzut împreună într-un izvor termal sulfuros și au murit opăriți — regele a fost atât de impresionat de apa fierbinte încât a decis să construiască un oraș în jurul ei. Numele vine chiar de la asta: tbili înseamnă „cald” în georgiană veche. În secolul VI, fiul lui, regele Dachi, a mutat capitala aici, la o răscruce de drumuri ușor de apărat, în chinga râului Mtkvari. Băile de sulf din Abanotubani, cartierul vechi construit direct peste izvoare, funcționează neîntrerupt de peste șapte secole — până la finalul secolului XIII orașul avea deja 65 de băi înregistrate. Nu erau doar pentru spălat: aici se negociau afaceri, se rezolvau certuri și se cereau fete de nevastă, cu toată lumea goală și aburită. Azi poți încă închiria o cameră privată într-una din băile boltite, semi-îngropate în pământ, cu lumină naturală care cade prin cupole. Orașul vechi rezumă practic istoria Georgiei într-un singur cartier: o moschee otomană, o biserică armeană, o sinagogă și o catedrală ortodoxă stau la câteva minute de mers una de alta — urmă directă a secolelor în care Tbilisi a fost condus pe rând de perși, otomani, ruși și, în cele din urmă, de georgieni.

Batumi a pornit ca o colonie greacă în regatul Colchis, numită Bathys — „port adânc” — cu urme de locuire încă din mileniul I î.Hr. Romanii au transformat-o într-un port fortificat sub Hadrian, iar în Evul Mediu otomanii au anexat regiunea Ajaria pentru aproape trei secole, convertind-o masiv la islam — motiv pentru care Ajaria rămâne și azi diferită religios de restul Georgiei ortodoxe. Rusia a preluat orașul de la Turcia abia în 1878. Azi Batumi trăiește dintr-un contrast pe care nu-l ascunde nimeni: e supranumit „Las Vegas-ul Mării Negre” pentru cazinourile care atrag în special turiști din Turcia, unde jocurile de noroc sunt ilegale. Skyline-ul de zgârie-nori construiți în boom-ul de după 2010 stă la câțiva pași de o piață austro-ungară din secolul XIX, iar la 9 km nord se întinde Grădina Botanică — 108 hectare puse pe picioare din 1880 de botanistul rus Andrei Krasnov, una dintre cele mai mari din fosta URSS.

Kutaisi e printre cele mai vechi orașe locuite continuu din lume — peste 3000 de ani de istorie neîntreruptă. A fost capitala Colchidei în secolele VI-V î.Hr., regatul grec asociat cu mitul Lânii de Aur din Argonautica, unde regele Aeetes — tatăl vrăjitoarei Medeea — și-ar fi avut reședința chiar aici. Mai târziu a fost capitala regatului georgian unificat, iar Catedrala Bagrati de pe deal a fost ridicată în 1003, sub regele Bagrat III. Din 2016, Kutaisi e practic poarta low-cost a Georgiei: Wizzair a făcut din aeroportul local un hub, cu peste 20 de rute spre Europa, așa că mulți turiști ajung aici înainte să vadă Tbilisi. Chiar lângă oraș e Peștera lui Prometeu, unde legenda locală spune că a fost înlănțuit titanul pedepsit de zei — un sistem uriaș de galerii carstice, stalactite și râuri subterane, deschis vizitatorilor. Puțin știut: între 2012 și 2018, Parlamentul Georgiei a funcționat efectiv la Kutaisi, mutat aici ca gest simbolic de descentralizare, înainte să revină la Tbilisi.

Numele oficial e Stepantsminda din 2006, dar aproape toată lumea îi spune tot Kazbegi. Orașul stă chiar pe Drumul Militar Georgian, ruta istorică ce leagă Georgia de Rusia peste Caucaz, la poalele muntelui Kazbek (5047 m). Deasupra lui, pe o terasă stâncoasă, Biserica Treimii din Gergeti a fost ridicată în secolul XIV — cea mai veche construcție cu cupolă în cruce din regiunea Khevi. Sectorul de drum dintre Gudauri și Kazbegi e expus la avalanșe iarna și la alunecări de teren primăvara, iar închiderile — uneori de câteva ore, alteori de zile întregi — sunt imprevizibile. Un detaliu care spune multe despre relația locală cu locul: în 1988 s-a construit un telecabin până la biserică, dar sătenii l-au distrus, considerând că profanează lăcașul. Așa că singurul acces rămâne pe jos sau cu 4x4.

Mtskheta a fost capitala Regatului Kartli (Iberia) din secolul III î.Hr. până în secolul V d.Hr., așezată exact la confluența râurilor Mtkvari și Aragvi. Aici, în anul 337, creștinismul a fost declarat religie de stat în Georgia, iar Catedrala Svetitskhoveli — al cărei nume înseamnă „stâlpul dătător de viață” — a fost ridicată pe locul primei biserici din lemn a regelui Mirian III. Conform legendei locale, catedrala ar adăposti mantia lui Hristos, îngropată sub un stâlp construit chiar pe locul unde ar fi fost găsită. E unul dintre cele mai venerate locuri din Georgia ortodoxă, dar orașul din jur rămâne mic și ușor de parcurs pe jos — se vede confortabil într-o jumătate de zi, nu o zi întreagă cum sugerează multe tururi organizate.

Mestia e centrul regiunii Svaneti, cu cea mai mare concentrare de turnuri svane de apărare din Georgia — din cele aproximativ 3500 existente, cele mai multe sunt aici și în satul Ushguli, ceva mai departe. Construite între secolele IX și XII, în Epoca de Aur georgiană, turnurile serveau deopotrivă ca locuințe și ca refugii în fața invaziilor persane, mongole și turcești. Sistemul de apărare era practic o rețea de semnalizare: la apropierea inamicilor se aprindea un foc în vârful turnului principal, semnalul trecea din turn în turn, iar în câteva minute toată valea era pregătită să reziste. Izolarea geografică reală — nu doar una turistică — a păstrat până azi limba și obiceiurile svane distincte de restul Georgiei, inclusiv o istorie documentată de vendete de sânge între familii. Zona a intrat pe lista UNESCO în 1996.