La o privire
Cum te miștiTaxi turistic sau bush taxi
Taxi-urile verzi (turistice, tarif fix) și cele galbene partajate acoperă coasta, iar „bush taxi”-urile duc spre interior pe drumuri adesea proaste.
Cum ajungi din România
1 zbor cu escalăDe neratat în Gambia
must-see · votează
Zona a fost pusă sub protecție în 1952, dar a rămas multă vreme doar o pădure împrejmuită, fără nimic altceva decât linii tăiate împotriva incendiilor pe margini. Abia în 1991, printr-un proiect silvic germano-gambian, s-a deschis o potecă naturalistă pentru public — așa a apărut, practic, "Monkey Park"-ul pe care îl vizitează azi turiștii din stațiunile de pe coastă. Pe 51 de hectare trăiesc patru specii de maimuțe — printre ele colobul roșu al lui Temminck, o specie amenințată, mult mai timidă decât gălăgioasele maimuțe verzi vervet care se apropie fără ezitare de vizitatori. În 2018 parcul a pierdut o parte din suprafață pentru construcția unui centru de conferințe, iar comunitatea locală a strâns bani de atunci încolo ca să planteze zeci de mahon, baobabi și arbori de mătase, ca să refacă terenul pierdut.
Povestea locului merge până în secolul XVI, când familia Bojang — proprietarii de azi ai terenului — administra singura sursă de apă dulce a orașului Bakau. Legenda spune că doi frați Bojang scoteau vin de palmier lângă baltă când a apărut un jinn sub formă de femeie; aplecându-se să ia apă, copilul purtat în spate i-a căzut în baltă. Frații s-au aruncat după el și l-au găsit teafăr, așezat pe o piatră mare din apă. De atunci bazinul e considerat sacru, iar femeile din Gambia care nu reușesc să rămână însărcinate vin și azi să facă baie ritualică aici; dacă urmează o sarcină, tradiția cere ca micuțul să primească numele "Kachikally". În baltă trăiesc peste o sută de crocodili de Nil, iar cel mai cunoscut dintre ei e un exemplar alb, poreclit Charlie — motiv pentru care localnicii insistă că sunt inofensivi, deși tot rămân crocodili adevărați.
Primul contact european documentat aici a fost în mai 1456, când o expediție portugheză condusă de Alvise Cadamosto și Antoniotto Usodimare a ancorat lângă insulă. Fortul propriu-zis a apărut abia în 1651, ridicat de coloniștii ducelui Jacob Kettler al Curlandei (azi Letonia) sub numele de Fort Jakob — da, o mică putere baltică a avut, pentru câțiva ani, o colonie pe fluviul Gambia. Olandezii l-au ocupat scurt în 1659, apoi englezii l-au luat în 1661 și l-au redenumit Fort James, după Iacob, Duce de York. De aici a plecat, timp de generații, unul dintre punctele active de îmbarcare pentru comerțul cu sclavi de pe coasta de vest a Africii — motiv pentru care, la gura fluviului Gambia, britanicii au ridicat ulterior Fort Bullen și Six-Gun Battery (1816, 1826), special ca să intercepteze corăbiile de sclavi după ce comerțul devenise ilegal în imperiul britanic. Insula a fost redenumită Kunta Kinteh abia în 2011, la cererea unui artist american, în onoarea personajului din romanul "Roots" al lui Alex Haley — povestea care a făcut din Juffureh un loc de pelerinaj pentru diaspora afro-americană. Azi insula e doar o fracțiune din mărimea ei istorică; eroziunea a mâncat-o constant, iar la maree mare valurile lovesc direct ruinele zidurilor.
Parcul a fost înființat în 1978 în jurul arhipelagului Baboon Islands, dar povestea lui reală începe mai devreme, în 1969, când Eddie Brewer — pe atunci directorul serviciului silvic și de faună al Gambiei — și fiica lui Stella au început să adune pui de cimpanzeu confiscați de la traficanți. După o încercare eșuată de eliberare în Senegal, în 1979 au mutat cimpanzeii supraviețuitori, printre care Lucy, un exemplar crescut ca un om, pe insulele izolate de pe fluviu. Din 1979 funcționează aici Chimpanzee Rehabilitation Project, condus azi de Stella Marsden, fiica lui Eddie Brewer, iar insulele găzduiesc acum aproape 100 de cimpanzei împărțiți în patru grupuri. Regula e simplă și strictă: nimeni nu pune piciorul pe insule — orice contact uman ar compromite reintroducerea lor în sălbăticie —, deci tot ce vezi e de la distanță, din barcă, pe fluviu.
Orașe
cost · ce vezi
Fondat în 1816 de căpitanul britanic Alexander Grant, ca post militar pentru a suprima comerțul cu sclavi și a servi drept ieșire comercială pentru negustorii expulzați din Senegal. Britanicii l-au numit Bathurst, după contele Bathurst, secretar de stat pentru război și colonii, cu străzi trasate în grilă și numite după generalii aliați de la Waterloo. A devenit capitala protectoratului Gambia în 1889 și capitala națională la independență, în 1965, dar și-a recăpătat numele african, Banjul, abia în 1973. E capitala celei mai mici țări continentale din Africa, dar paradoxal nici măcar cel mai mare oraș al ei - Serekunda, la câțiva kilometri, are de câteva ori mai mulți locuitori.
Nu e capitala oficială, dar e de departe cel mai mare oraș al Gambiei - la 13 km sud-vest de Banjul, cu o populație estimată între 340.000 și 400.000 de locuitori, aproape jumătate din populația întregii țări trăind în zona metropolitană Kombo pe care Serekunda o ancorează. Centrul lui economic e piața Serekunda, numită și Sandika, cea mai mare piață din țară, unde negustorii vând de la începutul secolului XIX - o aglomerație densă de tarabe cu textile, mirodenii, pește uscat și produse agricole aduse chiar de fermieri, nu doar de intermediari.
E stațiunea turistică principală a Gambiei, pe coasta atlantică lângă Serekunda, dezvoltată în jurul faimosului "Senegambia Strip" - un kilometru de baruri, restaurante, piețe de artizanat și intrări spre cluburi de plajă care formează practic coloana vertebrală socială a coastei turistice a țării. Zona a crescut special pentru vizitatori vest-europeni - britanici, belgieni, germani, olandezi în principal - și rămâne infrastructura turistică cea mai densă din Gambia, cu plaje late de nisip și pietriș bune pentru zile întregi la plajă.
Bazinul sacru cu crocodili Kachikally e motivul pentru care majoritatea vizitatorilor ajung aici - o poveste locală spune că a fost descoperit acum peste 520 de ani de sora unui conducător local, care a cerut ajutorul familiei Bojang pentru a-i salva copilul căzut într-o fântână; drept mulțumire, frații au eliberat acolo primele două crocodile, strămoșii coloniei de azi. Familia Bojang încă deține și administrează situl, folosit de secole ca sursă unică de apă dulce a orașului și, în paralel, ca loc de ritualuri de fertilitate - femeile care nu reușesc să rămână însărcinate vin și azi să se scalde simbolic în apa bazinului. Muzeul deschis în 2004 lângă bazin completează povestea cu context istoric și cultural despre tradiție.
Fondat în 1823 pe insula Janjanbureh, numită atunci MacCarthy Island după guvernatorul britanic Charles MacCarthy, cumpărată de căpitanul Alexander Grant de la regele local al provinciei Lower Niani, contra unor plăți anuale - gândit ca așezare pentru sclavi eliberați, la 16 ani după interzicerea sclaviei de către Imperiul Britanic. Orașul s-a numit Georgetown până în 1995, când a revenit la numele local. Legătura lui cu comerțul de sclavi e mai complicată decât sugerează reputația locului - orașul de azi datează de fapt din 1823, ca proiect anti-sclavie, deși zona mai largă a Gambiei fluviale a jucat un rol real ca zonă de tranzit înainte de aceea, din cauza poziției strategice pe fluviu.
Cele două sate stau față în față cu insula Kunta Kinteh (fosta James Island), la mai puțin de 3,2 km una de alta pe malul nordic al fluviului Gambia - împreună formează un ansamblu UNESCO din șapte situri legate de comerțul cu sclavi: insula însăși, rămășițele unei capele portugheze și ale unui depozit colonial în Albreda, clădirea Maurel Frères din Juffureh, plus alte fortificații din apropiere. Juffureh a devenit cunoscut mondial datorită romanului "Roots" al lui Alex Haley, care îl identifică drept satul natal al lui Kunta Kinte, bărbatul mandinka capturat în 1727 și dus ca sclav peste Atlantic - de atunci, satul găzduiește periodic un pelerinaj din diaspora africană, în cadrul festivalului "International Roots Homecoming", inițiat în 1996. Insula Kunta Kinteh se erodează accelerat - a ajuns la aproximativ o șesime din suprafața pe care o avea când fortul era activ, din cauza curenților puternici ai fluviului, agravați de schimbările climatice, iar ruinele riscă să dispară complet într-un orizont de timp incert.