La o privire
Cum te miștiTaxi ieftin sau marshrutka
Taxiurile sunt ieftine și convenabile în Erevan; pentru deplasări între orașe, marshrutka (microbuze partajate) e opțiunea locală standard.
Cum ajungi din România
1 zbor directDe neratat în Armenia
must-see · votează
Ideea unei scări monumentale care să lege centrul Erevanului de cartierele nordice apare încă din planul urbanistic sovietic al lui Alexander Tamanyan din 1924. Arhitecții Jim Torosyan, Sargis Gurzadyan și Aslan Mkhitaryan au conceput designul actual la începutul anilor '70, gândit nu ca infrastructură simplă, ci ca spațiu public cu săli de expoziție, scări rulante ascunse și o grădină de sculpturi, construit pe cinci terase uriașe. Construcția a început în 1980. Lucrările s-au oprit după cutremurul din 1988, destrămarea URSS și războiul din Nagorno-Karabah, iar complexul a rămas neterminat mai bine de un deceniu. Guvernul armean a reluat construcția în 2002, iar omul de afaceri american de origine armeană Gerard Cafesjian a donat 128 de milioane de dolari pentru finalizare și pentru muzeul de artă din interior, deschis în 2009 ca Cafesjian Center for the Arts. Azi are 302 de metri lungime și peste 550 de trepte, presărate cu sculpturi contemporane - pisica lui Botero e cel mai fotografiat punct - și urcă spre un belvedere cu vedere spre oraș și, pe zile senine, spre muntele Ararat. Funcționează la fel de mult ca sală de concerte și expoziții în aer liber cât și ca scară publică folosită zilnic de localnici.
Cel mai mare lac al Armeniei, la aproape 1.900 m altitudine. Mănăstirea Sevanavank, de pe ceea ce azi e o peninsulă, a fost ridicată în 874, pe locul unor biserici mai vechi legate de Grigore Iluminatorul, din jurul anului 301 - pe atunci era o insulă adevărată, înconjurată complet de apă. Începând din anii '30, sub Stalin, planificatorii sovietici au drenat lacul pentru irigații și hidroenergie, coborând nivelul apei cu aproape 20 de metri și reducând volumul cu peste 40% - motiv pentru care „insula" mănăstirii a devenit peninsula de azi. Mănăstirea a rămas închisă și neîngrijită toată perioada sovietică și a fost restaurată abia în anii '90. Azi Sevan e practic „marea" armenilor - localnicii vin din Erevan în weekend la scăldat și la păstrăv sevani (ishkhan) în restaurantele de pe mal, un rol care contează la fel de mult în identitatea locului cât mănăstirea medievală de pe malul lui.
A fost fondată în secolul IV de Grigore Iluminatorul, în jurul unui izvor considerat sacru dintr-o peșteră, sub numele inițial de Ayrivank („mănăstirea peșterii"). Arabii au distrus primele construcții în 923, iar locul a mai fost lovit ulterior de mongoli, de timurizi și de cutremurele din 1127, 1679 și 1840. Ce se vede azi, inclusiv paraclisul principal, a fost reconstruit în secolul XIII, în mare parte sub frații Zakare și Ivane Zakarian - mai multe biserici sunt săpate direct în stâncă, nu construite deasupra ei. Numele Geghard („suliță") vine de la lancea cu care, spune tradiția, a fost rănit Iisus pe cruce - adusă în Armenia de apostolul Tadeu și păstrată aici timp de 500 de ani (acum e în tezaurul de la Etchmiadzin, nu mai e la fața locului). Camerele săpate în stâncă au o acustică neobișnuit de precisă, folosită și azi pentru concerte de muzică a cappella. UNESCO a inclus mănăstirea împreună cu valea Azat din jur în patrimoniul mondial în 2000.
Mănăstirea Tatev datează din secolul IX și a fost unul dintre marile centre medievale de învățătură din Armenia, dar ceea ce o face accesibilă azi e telecabina - construită în 2010 ca parte a proiectului „Tatev Revival", inițiat de omul de afaceri Ruben Vardanyan și Veronika Zonabend tocmai ca să dea mănăstirii izolate un venit sustenabil și să o poată restaura și vizita fără drumul greu, ocolind toată valea Vorotan. Construită de firma austro-elvețiană Doppelmayr Garaventa în doar 10 luni, linia de 5.752 m a stabilit recordul Guinness pentru cea mai lungă telecabină dus-întors fără oprire, în octombrie 2010. Traversarea durează aproximativ 12 minute și urcă până la 320 de metri deasupra canionului, la punctul cel mai înalt - față de circa 40 de minute pe vechiul drum șerpuit.
Orașe
cost · ce vezi
Yerevan a fost fondat în 782 î.Hr. de regele Argishti I — cu 29 de ani înaintea Romei — și e unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu din lume. A trecut prin valuri succesive de asirieni, romani, persani, arabi, mongoli și otomani, iar în 1604-05 aproape s-a golit de armeni, deportați forțat în Persia de șahul safavid Abbas I. Orașul de azi a luat naștere practic din nou după 1828, sub stăpânire rusă, și mai ales după 1918, când a devenit capitala primei republici armene și a primit valuri de supraviețuitori ai genocidului armean. I se spune „orașul roz” pentru tuful vulcanic roz-portocaliu din care sunt construite majoritatea clădirilor centrale, ridicate după planul urbanistic al lui Alexander Tamanyan din 1924 — culoarea se schimbă vizibil cu lumina zilei. Muntele Ararat, simbolul național al Armeniei, se vede din aproape orice punct al orașului, deși stă azi pe teritoriul Turciei, dincolo de o graniță închisă — un memento vizual permanent al istoriei complicate a țării. Matenadaran-ul, biblioteca de manuscrise vechi armene, adăpostește peste 17.000 de volume salvate peste secole de invazii și deportări.
Al doilea oraș ca mărime din Armenia, cunoscut succesiv ca Alexandropol (sub ruși) și Leninakan (în perioada sovietică), înainte să revină la numele Gyumri după independența din 1992. A crescut ca oraș de garnizoană și comerț aproape de granița cu Turcia. I se spune „orașul de tuf negru” — în contrast cu Yerevanul roz — pentru arhitectura construită din piatră vulcanică închisă la culoare. Cutremurul din Spitak, în 1988 (magnitudine 6.8), a distrus circa 80% din clădirile orașului și a ucis peste 25.000 de oameni în toată regiunea, dar cartierul istoric Kumayri, cu clădiri din secolul XIX, a supraviețuit în mare parte și rămâne una dintre puținele zone din lume cu arhitectură urbană armeană autentică, intactă. În 2013, Gyumri a primit titlul de Capitală Culturală a CSI.
Așezări în zonă datează din epoca bronzului (2000 î.Hr.), iar prima mențiune scrisă a orașului vine din memoriile călătorului francez Jean Chardin, care a trecut prin Transcaucazia în anii 1660. În Evul Mediu, zona era loc de vară pentru familia regală armeană, iar mai târziu nobilimea și intelectualitatea rusă au venit aici în vizită, ridicând casele de lemn și sanatoriile care i-au adus porecla de „Elveția Armeniei”. În perioada sovietică, orașul a devenit o stațiune de recreere cu sanatorii construite de stat, unde artiști, muzicieni și scriitori se retrăgeau pentru liniște — un fel de refugiu creativ oficial. Strada Sharambeyan din Old Dilijan păstrează exact acea atmosferă: case de lemn din secolul XIX cu verande sculptate, azi ateliere deschise de olărit, țesut și sculptură în lemn, nu magazine de suvenire.
Orașul stă pe malul de nord-vest al lacului Sevan, cel mai mare corp de apă din Armenia și una dintre trăsăturile care definesc geografia țării. A fost fondat în 1842 ca așezare rusească, numită Yelenovka după fiica țarului Pavel I, și a primit numele actual abia în 1935. Mănăstirea Sevanavank, de pe peninsula alăturată, a fost fondată în 874 de prințesa Mariam și stătea pe o insulă adevărată până când, sub Stalin, nivelul lacului a fost coborât artificial cu aproape 20 de metri, transformând insula în peninsulă — o schimbare de peisaj provocată direct de politica sovietică. Lacul furnizează azi circa 90% din peștele proaspăt consumat în Armenia, în special ishkhan, păstrăvul endemic de Sevan.
Zona e locuită din epoca pietrei, iar în epoca urarteană regele Rusa I menționa „Goristsa” printre teritoriile cucerite. Orașul modern a fost fondat abia în 1870 și a fost, scurt, capitala Republicii Muntenilor Armeni în 1920-1921, un stat efemer care a existat câteva luni înainte de sovietizare. „Old Goris” (Goris Rock Forest) e un cartier de locuințe medievale sculptate direct în formațiuni stâncoase din secolul XIII, numite local Krataker — mai puțin cunoscut decât alte situri armenii, dar la fel de vechi. Azi Goris funcționează mai ales ca punct de plecare spre mănăstirea Tatev (secolul IX), accesibilă cu Wings of Tatev, cel mai lung teleferic non-stop cu dublu cablu din lume, întins peste canionul Vorotan.