La o privire
Cum te miștiAutobuz confortabil, bine dezvoltat
Rețeaua de autocare interurbane e modernă și punctuală, o opțiune excelentă pentru a explora țara fără mașină.
Cum ajungi din România
1 zbor cu escalăDe neratat în Uruguay
must-see · votează
Portughezii au fondat orașul în 1680, când Manuel Lobo, guvernatorul Rio de Janeiro, a debarcat pe Isla San Gabriel pe 20 ianuarie și a pus piatra de temelie a coloniei opt zile mai târziu. Nu a fost un gest întâmplător: se afla exact peste apă de Buenos Aires, la gura Rio de la Plata, punctul cel mai disputat dintre Portugalia și Spania în America de Sud. Orașul a trecut dintr-o mână în alta mai bine de un secol, până când spaniolii l-au ocupat definitiv în 1777, aproape distrus de lupte. Ce se vede azi e o combinație rară - străzile nu urmează grila spaniolă tipică din restul continentului, ci se curbează după relief și logica defensivă portugheză, așa că e singurul centru istoric din regiune cu un plan urban complet diferit. Calle de los Suspiros ("Strada Suspinelor") rămâne strada-simbol, iar farul ridicat pe ruinele fostei mănăstiri franciscane oferă singura priveliște de sus asupra acoperișurilor de țiglă și a fluviului. UNESCO a inclus zona în patrimoniul mondial în 1995, recunoscând tocmai amestecul de stiluri portughez, spaniol și postcolonial.
Sculptorul chilian Mario Irarrázabal a făcut-o în 1982, când participa la prima ediție a unei întâlniri internaționale de sculptură modernă în aer liber la Punta del Este - era cel mai tânăr dintre cei nouă artiști invitați. Poveste reală, nu legendă: certurile pentru locurile din piața publică unde urmau să lucreze l-au făcut pe Irarrázabal să renunțe și să-și aleagă nisipul de pe Playa Brava drept atelier. A terminat cinci degete uriașe ieșind din nisip în doar șase zile. Numele oficial e „Hombre Emergiendo a la Vida" (Omul care iese la viață), dar nimeni nu-i spune așa - toată lumea zice La Mano sau Los Dedos. Dintre toate sculpturile create la acea întâlnire din 1982, a lui e singura care a rămas exact acolo unde a fost făcută, fără să fie mutată vreodată. Irarrázabal a mai turnat variante ale ei - la Madrid în 1987, Mâna Deșertului din Atacama în 1992, la Veneția în 1995 - dar originalul e tot cel din nisipul de la Punta del Este.
Orașe
cost · ce vezi
Montevideo a fost fondat în 1726 de Bruno Mauricio de Zabala, guvernatorul spaniol al Buenos Airesului, cu un scop pur strategic - să blocheze avansul portughez dinspre Brazilia pe coasta de nord a Río de la Plata. Timp de decenii a fost mai ales o garnizoană militară spaniolă, nu un oraș civil, iar între 1807 și 1830 a fost ocupat pe rând de trupe britanice, spaniole, argentiniene, portugheze și braziliene, într-o perioadă de instabilitate totală înainte să devină, în 1828, capitala noului stat uruguayan. Ciudad Vieja, nucleul colonial de azi, păstrează acel plan urban vechi de trei secole, dar orașul modern s-a construit prin extinderea unor cartiere noi - Pocitos, cartierul de coastă cu cea mai mare priză la turiști azi, era încă puțin populat la mijlocul secolului XIX și a devenit cartier rezidențial de prestigiu abia spre 1900. Diferența dintre cele două zone spune multe despre oraș - Ciudad Vieja păstrează arhitectura colonială și degradarea urbană tipică centrelor istorice sud-americane, în timp ce Pocitos e o plajă urbană modernă, cu clădiri înalte direct pe malul apei.
Punta del Este a fost fondat în 1829 de negustorul spaniol Francisco Aguilar, sub numele inițial de Villa Ituzaingó, pe o peninsulă pustie folosită mai ales pentru vânătoarea de balene și de lei de mare - un loc dur, locuit de muncitori și pescari, nu de turiști. Aguilar a construit chiar el primele fabrici de țiglă și ceramică din zonă, care au atras primii locuitori permanenți; numele actual, care înseamnă literal "Punctul de Est", a fost adoptat oficial abia în 1907, când așezarea a primit statutul de "pueblo". Transformarea în stațiune de lux a venit abia la începutul secolului XX, odată cu primii turiști din Montevideo și Argentina, sosiți cu vaporul "Golondrina" - familii precum Pitarmillo și Risso au deschis primele pensiuni, printre care celebrul Hotel Biarritz. Ce se știe mai puțin: iarna (iunie-septembrie), orașul se golește aproape complet de turiști și multe restaurante se închid, dar chiar atunci apar balenele australe de-a lungul coastei, vizibile de pe faleză din iunie până toamna târziu - un moment complet diferit de imaginea de stațiune de vară aglomerată din sezonul estival.
Colonia del Sacramento a fost fondat în ianuarie 1680 de portughezi, sub comanda lui Manuel Lobo, care a debarcat cu 5 corăbii și circa 400 de soldați și meșteșugari pe un teritoriu care aparținea tehnic Spaniei - profitând de ambiguitățile Tratatului de la Tordesillas (1494) ca să-și extindă pe furiș teritoriile din America de Sud. Scopul real al coloniei nu era populare, ci contrabandă - bunuri portugheze (bumbac, tutun, zahăr) intrau prin Colonia spre Buenos Aires, la doar câteva zeci de kilometri peste apă, iar argint peruan ieșea în sens invers, ocolind taxele vamale spaniole. Poziția asta strategică a costat scump orașul - a schimbat stăpânire între portughezi și spanioli de cel puțin zece ori între 1680 și 1828, când regiunea s-a desprins de Brazilia și a format Uruguay. Urma acestor schimbări se vede și azi în plan - centrul istoric, azi patrimoniu UNESCO, păstrează străzile înguste și neregulate trasate de portughezi, care se opresc brusc acolo unde începe grila dreaptă, tipic spaniolă, a extinderii ulterioare a orașului.