Puente de Piedra

Legenda e precisă până la dată: pe 2 ianuarie, anul 40, Fecioara Maria i s-ar fi arătat apostolului Iacob «în carne și oase», lângă Ebro, cerându-i o capelă pe coloana pe care i-o lăsa. Coloana aia — cu o statuetă a Fecioarei de doar 36,5 cm — încă e acolo, în interior, îngropată sub straturile de biserici clădite peste ea de-a lungul secolelor: mozarabă, romanică, mudéjară și, la final, actuala bazilică barocă. Ce o desparte de La Seo, cealaltă catedrală a orașului, e că aici intri gratis. Goya a pictat una dintre fresce chiar aici, la începutul carierei, înainte să fie Goya-cel-din-manuale — iar turnul, 80 de metri urcați mai ales cu liftul, îți dă cupolele bazilicii, Ebro-ul și tot orașul dintr-o privire pe care greu o mai prinzi altundeva în Zaragoza.

Palatul s-a ridicat în a doua jumătate a secolului XI, mai ales între 1065 și 1081, din porunca lui Abu Ja'far Ahmad al-Muqtadir, al doilea conducător din dinastia Banu Hud și emir al taifei de Zaragoza. Îl chema Qasr al-Surur, «Palatul Bucuriei» — o reședință de vară scoasă în afara zidurilor orașului musulman, printre livezi și canale de irigație, gândită ca refugiu pentru o dinastie ajunsă la vârful puterii. E singurul exemplu mare de arhitectură islamică din perioada taifelor rămas aproape întreg în toată Spania — arcadele polilobate din Salonul Dorat n-au pereche nicăieri altundeva. Pe urmă a trecut prin mâinile regilor aragonezi, apoi ale Inchiziției, care l-a folosit drept sediu și temniță, iar azi ține sub acoperiș Cortes de Aragón, parlamentul regional: un palat musulman din secolul XI, sediu literal al unei instituții democratice de azi.

Pe locul catedralei a stat mai întâi una dintre cele mai vechi moschei mari din Al-Andalus, ridicată între 714 și 716 și lărgită apoi în secolele IX și XI. Când Alfonso I a luat Zaragoza, în 1118, moscheea a devenit catedrală dedicată lui San Salvador chiar în acel an, iar din 1140 vechea structură a fost dărâmată bucată cu bucată și înlocuită cu un templu romanic, ridicat între 1166 și 1198 — de data asta orientat nord-sud, nu est-vest ca moscheea de dinainte. În secolul XIV a venit trecerea la gotic, sub arhiepiscopi ieșiți chiar din familia regală de Aragon. Fostele săli capitulare adăpostesc azi Museo de Tapices, una dintre cele mai mari colecții de tapiserii flamande din lume, țesute între secolele XV și XVII în atelierele vestite de la Arras, Tournai și Bruxelles — donate de-a lungul secolelor de arhiepiscopi care voiau să-și îmbrace reședințele cum făcea nobilimea. Muzeul ca atare s-a deschis în 1938, dar din cele 65 de piese numai 23 stau expuse permanent: cele mai bine păstrate și mai valoroase.

Numele vine din anii '30, de la forma străzilor — înguste și lungi cât un tub — într-o zonă prinsă între Plaza de España, Calle Don Jaime, Calle Méndez Núñez și Calle Alfonso I, în cartierul San Gil. Negustorii au ocupat străduțele astea încă din secolul XVIII, iar în secolul XIX tavernele și barurile au transformat locul într-o zonă de ieșit în lume. Perioada lui bună a fost 1930-1960, când a devenit punctul de întâlnire al orașului; pe urmă a decăzut spre finalul secolului XX și l-au readus la viață niște renovări. Azi rămâne cea mai deasă concentrare de baruri de tapas din Zaragoza — genul de loc unde nu alegi un restaurant, ci faci un traseu de trei-patru opriri, câte o tapa și un pahar la fiecare.

Sub nivelul de azi al orașului stă forul roman din secolul I d.Hr., din vremea coloniei Caesaraugusta — rămășițe păstrate in situ, cu straturi de arhitectură și obiecte pe care le vezi exact acolo unde au fost scoase la lumină. E un muzeu construit peste propriul șantier arheologic, care-ți arată orașul cum s-a suprapus peste el însuși: roman, apoi islamic, apoi creștin. Trei lumi una peste alta, la 3 euro biletul. De aici pornește tot ce a devenit Zaragoza pe urmă.

Un palat neoclasic ridicat între 1858 și 1864, cu fațada complet restaurată, care ține și azi spectacole mari — nu o relicvă, o sală vie. Stă în inima unei piețe centrale și e arhitectura de secol XIX a orașului, aia din epoca în care Zaragoza a ieșit din Evul Mediu și a intrat în era industrială. Poți intra cu un tur ghidat sau, mai deștept, cu un bilet la un spectacol — atunci intri gratis și vezi sala cum trebuie văzută, plină.