Monte Urgull & Castillo de la Mota

Golful în formă de scoică, prins între Monte Urgull și Monte Igueldo, cu insula Santa Clara plantată fix în mijloc, a devenit loc select abia după 1845 — când Isabel a II-a a început să-și facă verile aici, tot pe rețeta doctorilor, pentru băile terapeutice de mare. Prezența ei, și mai apoi a reginei María Cristina, a făcut din oraș capitala de vară neoficială a Spaniei, în plină Belle Époque. Balustradele de fontă de pe promenadă, cu felinarele lor în formă de scoică, și clădirile mari — Palatul Miramar, Hotel de Londres — sunt exact din epoca aia regală. Apare constant în topurile mondiale ale plajelor de oraș, și motivul e sec: golful e închis, apa e liniștită, dar rămâne plajă adevărată, nu o piscină cu nisip adus.

Funicularul a fost inaugurat pe 25 august 1912, cu regenta María Cristina de Habsburg de față, construit de firma elvețiană Von Roll pe un traseu de 312 metri. E cel mai vechi funicular din Țara Bascilor și al treilea din Spania, după Tibidabo (1901) și Vallvidrera (1906) din Barcelona — numai că, spre deosebire de ele, a rămas practic neatins de peste un secol. Sus, pe munte, parcul de distracții deschis odată cu el e singurul dintre cele trei parcuri sansebastianeze de la începutul secolului XX — alături de Ulía și Martutene — care încă mai merge, iar Muntele Elvețian, un montagne russe din beton, e cel mai vechi de tipul lui aflat încă în funcțiune din lume. Nostalgia e una, dar adevăratul motiv pentru care urci e altul: de sus vezi toată Concha, golful San Sebastiánului, dintr-un unghi pe care nu-l prinzi de nicăieri altundeva.

Chillida a pornit seria „Peine del Viento” în 1952, dar exemplarul de la San Sebastián — al cincisprezecelea din douăzeci și trei — a apărut abia în 1977, la capătul plajei Ondarreta, acolo unde muntele Igeldo se termină direct în mare. Locul nu a fost ales la întâmplare: sculptorul, născut chiar în oraș, venea aici de tânăr să se uite la valuri. Localnicii strânseseră bani pentru un omagiu încă de la finalul anilor '60, dar au trecut zece ani până ce primăria a nimerit locul potrivit. Cele trei piese de oțel Corten, de peste nouă tone bucata, ancorate direct în stâncă, nu erau planul inițial — Chillida voia una singură, dar a decis că trei fac o compoziție mai echilibrată: primele două, față în față, sunt trecutul; a treia, mai depărtată, se uită spre orizont și viitor. În paralel, arhitectul basc Luis Peña Ganchegui a ridicat amfiteatrul de granit roz care îmbrățișează panta din spate, gândit ca parte din operă, nu ca simplă belvedere.

Parte Vieja e miezul medieval al orașului, la poalele muntelui Urgull, între port și râul Urumea. Orașul a fost aproape ras în timpul asediului din Războiul de Independență spaniol, în 1813, iar din incendiu au scăpat doar câteva clădiri religioase — Bazilica Santa María del Coro, Biserica San Vicente, Mănăstirea San Telmo; reconstrucția a durat peste 30 de ani, și doar strada 31 de Agosto a rămas neatinsă de foc. Azi cartierul ăsta mic e cea mai densă zonă de pintxos din Spania — practic fiecare bar are o tejghea plină de farfurioare. Localnicii îi spun „txikiteo”: mergi din bar în bar, la fiecare ceri un pahar mic de vin — „txikito” — și un singur pintxo, regula fiind un bar, o specialitate, o băutură, și mai departe.

Cel mai important muzeu de etnografie, artă și istorie bască, instalat într-o mănăstire din secolul XVI restaurată, lipită de o aripă modernă. Colecțiile merg de la meșteșuguri tradiționale și moștenire maritimă la limba bască și artiști basci contemporani — nu decor, ci contextul care explică de ce mâncarea și obiceiurile de aici înseamnă ceva. Curtea interioară, fostul claustru, găzduiește expoziții și evenimente gratuite. Dacă vrei să pricepi identitatea bască înainte să te apuci de pintxos, de aici pornești.

Catedrală neogotică din 1897, cea mai înaltă biserică din Țara Bascilor la momentul terminării. Înăuntru, vitralii originale, sculpturi și un altar masiv. Stă la 5 minute de barurile de pintxos din cartierul vechi, un reper al expansiunii orașului din secolul XIX, din aceeași epocă a banilor regali. Intri, te uiți în sus, ai terminat în trei sferturi de oră.