Barrio de La Latina

Juan de Villanueva a desenat clădirea în 1785, la comanda lui Carol al III-lea, ca să adăpostească un Cabinet de Istorie Naturală — nu un muzeu de artă. Rostul i s-a schimbat abia sub nepotul lui, Fernando VII, împins de la spate de nevastă-sa, regina María Isabel de Braganza; s-a deschis publicului în noiembrie 1819, cu un prim catalog de 311 tablouri, scoase din colecțiile regale strânse de monarhia spaniolă în secolele XVI-XVIII. Asta îl deosebește de celelalte muzee mari: nu e o colecție adunată de curatori în timp, ci gustul personal al regilor Spaniei, secol după secol — de-aia ai și Velázquez cu „Las Meninas”, și „picturile negre” ale lui Goya, și „Grădina Deliciilor” a lui Bosch, toate strânse de aceeași familie. Un jurnal vizual al monarhiei, la propriu.

Palatul de azi există dintr-un incendiu. În noaptea de Crăciun a lui 1734, o sobă lăsată nesupravegheată în apartamentele pictorului de curte Jean Ranc a mistuit aproape tot vechiul Alcázar maur-medieval, fortăreața care fusese reședința regilor Spaniei vreme de secole — iar Filip V, primul Bourbon pe tronul spaniol, a prins ocazia să ridice un palat pe măsura ambițiilor lui: l-a chemat pe italianul Filippo Juvara, iar după moartea acestuia a dus lucrarea mai departe discipolul lui, Juan Bautista Sacchetti, care a proiectat clădirea pătrată, din piatră, fără lemn la vedere, ca să nu se mai repete 1734. E cel mai mare palat regal încă în uz din Europa de Vest, peste 3.400 de camere, deși familia regală nu mai locuiește aici — stă la Palacio de la Zarzuela, la marginea orașului, iar Palacio Real e lăsat ceremoniilor de stat și turiștilor. Sala Tronului, Armeria Reală cu armuri autentice de secol XVI și biblioteca ce ține cea mai mare colecție intactă de instrumente Stradivarius sunt motivele pentru care merită mai mult decât o oră în fugă.

Grădinile au apărut în 1629, când Conde-Duque de Olivares l-a convins pe Filip al IV-lea să întindă reședința regală de lângă mănăstirea Jerónimos într-un complex palatial de recreere — botezat oficial „Real Sitio del Buen Retiro” printr-un decret din 1633. Vechiul palat baroc, cu lacuri, canale, o menajerie și șase capele, a fost aproape ras în timpul Războiului de Independență împotriva lui Napoleon; din el mai stau în picioare doar câteva clădiri, ca Casón del Buen Retiro. Parcul a ajuns al orașului abia în 1868, după revoluția care a alungat-o pe Isabela a II-a, când coroana l-a dat Madridului. Palacio de Cristal, structura de fier și sticlă de lângă lac pe care o pozează toată lumea azi, n-a fost gândit ca operă de artă, ci ca seră uriașă pentru o expoziție din 1887 cu plante exotice aduse din Filipine — coloniile spaniole scoase la înaintare ca atracție pentru madrileni.

Ridicată între 1913 și 1916 sub arhitectul Alfonso Dubé y Díez, după modelul piețelor europene de fier gen Les Halles din Paris, s-a inaugurat pe 13 mai 1916 — singura structură de fier de acest tip păstrată în Madrid, azi declarată Bun de Interes Cultural. Fierul și sticla lasă lumina naturală să cadă pe cei aproape 2000 de metri pătrați ai halei, iar vara merge un sistem de răcire cu aspersoare de apă sub presiune. A trecut de la piață de cartier la una dintre cele mai vizitate atracții gastronomice din Madrid: azi mai toate tarabele vând tapas și vin la pahar, nu legume, așa că vii mai mult pentru experiență decât pentru cumpărături.

Un templu egiptean autentic din secolul II î.Hr., mutat la marginea Madridului. Egiptul l-a dăruit Spaniei prin UNESCO în 1968 — e singurul templu egiptean adevărat din afara Egiptului care nu stă între pereții unui muzeu. Vino la apus: e cel mai bun loc din oraș de unde prinzi soarele coborând. Din 2008 e restaurat, iar în jur e un parc public în care poți sta pe iarbă.

Piața centrală a Madridului, ridicată în 1619, cu 237 de balcoane înșirate pe tot perimetrul cu arcade — una dintre cele mai mari și mai recunoscute piețe din Europa. Peste 400 de ani a fost inima civică și piața de mărfuri a orașului: aici s-au ținut și execuții publice, și fastul regal, cot la cot. Azi e cercuită de restaurante, cafenele și prăvălii, cu muzicanți stradali și lume la orice oră. Un sfat: bea-ți cafeaua în picioare, la un bar din jur, nu la o masă din piață, dacă nu vrei să plătești priveliștea de trei ori.