Catedrala asta a durat mai mult să se construiască decât a ținut bogăția care a plătit-o. Lucrările au pornit în 1722, în plină perioadă de aur adusă de monopolul american, dar Torre de Poniente — partea pe care o urci azi — s-a terminat abia în 1862, după ce episcopul Arbolí a strâns bani în plus și a adus piatră dintr-o carieră din Medina ca să închidă ce stătuse neterminat decenii la rând.
De-aici i se mai zice Torre del Reloj: ceasul monumental montat la mijlocul secolului XIX de meșterul José Miguel de Zugasti e printre cele mai vechi din Spania care încă merg. Urci nu pe scări, ci pe rampe circulare — 187 de trepte scurte până la 40 de metri — și de sus prinzi ce nu vezi de nicăieri altundeva în oraș: Cádiz-ul vechi înfășurat de mare pe trei laturi, o limbă de piatră împinsă în Atlantic.
- ·Biletul de catedrală (temple + criptă + turn cu audioghid) e diferit de cel doar pentru turn, mai ieftin dacă vrei doar priveliștea
- ·Clopotele bat la fiecare sfert de oră, iar mulți vizitatori așteaptă special sus ca să prindă momentul
- ·Vara orarul se prelungește până seara târziu, spre deosebire de restul anului
Preț bilet și cât durează vizita la Catedral de Cádiz + urcarea în turn
Intrarea la Catedral de Cádiz + urcarea în turn costă 12 € de persoană.
Rezervă-ți 1 – 1.5h pentru vizită.
Cum ajungi la Catedral de Cádiz + urcarea în turn din România?
Catedral de Cádiz + urcarea în turn e în Cádiz.
Ce mai vezi în Cádiz?
Ca să pricepi turnul ăsta, numără: în boom-ul comerțului cu America, Cádiz a avut la un moment dat vreo 160 de turnuri de veghe, ridicate de negustori pe propriile conace ca să-și zărească primii corăbiile cu marfă intrând în port. Tavira, cu cei 33 de metri ai lui deasupra solului, făcea parte din palatul marchizilor de Recaño din secolul XVIII și a fost declarat oficial turnul-far al portului în 1778, fix pentru că era cel mai înalt — poartă numele primului veghetor, locotenentul de marină Antonio Tavira. Bomba vine în 1994: în vârf s-a deschis prima cameră obscură din Spania, o încăpere complet întunecată unde un joc de oglinzi și lentile îți proiectează orașul viu, în mișcare, pe un ecran alb concav — vezi Cádiz-ul mișcându-se în timp real fără să te miști tu. Din sutele de turnuri ridicate atunci, Tavira e printre puținele în care chiar poți urca.
Castelul de la capătul golfului s-a născut dintr-o rușine militară: în 1596, o flotă anglo-olandeză condusă de contele de Essex a jefuit și a ars Cádiz-ul, iar Filip II a hotărât că apărarea de până atunci era o glumă. Inginerul Cristóbal de Rojas a desenat un fort cu plan stelat, în stil italian, ridicat între 1598 și 1621. Ironia e că fortăreața a petrecut mai mult timp ca pușcărie decât ca apărare — din 1769 a devenit închisoare militară pentru conspiratori și prizonieri politici, rol pe care l-a dus până în 1991. Iar plaja de dedesubt, La Caleta, strânsă între Santa Catalina și castelul San Sebastián, a jucat-o pe Havana în „Die Another Day”, filmul cu James Bond, fiindcă echipa nu putea filma în Cuba adevărată — detaliu pe care gaditanii ți-l spun mereu, jumătate mândri, jumătate amuzați. Vino spre apus: aici se termină ziua în Cádiz.
Aici a început totul: Pópulo e considerat cel mai vechi cartier locuit fără întrerupere din Europa, ridicat exact peste locul unde fenicienii au fondat Gadir pe la 1100 î.Hr. Forma de azi — cu cele trei arcuri medievale, Arco de la Rosa, Arco de los Blanco și Arco del Pópulo, ultimul de origine islamică — vine din secolul XIII, când Alfonso X el Sabio a pus ziduri creștine peste fortificațiile arabe. Numele? De la un tablou al Fecioarei prins pe o poartă în secolul XVI, cu inscripția „Ora pro populo” — roagă-te pentru popor. La câțiva pași, Mercado Central, ridicat din 1837 de arhitectul neoclasic Torcuato Benjumeda pe o fostă grădină a franciscanilor desculți, e una dintre cele mai vechi piețe acoperite din Spania. Asta e imaginea întreagă a Cádiz-ului: trei mii de ani de istorie trăiți nu ca muzeu, ci ca un cartier obișnuit unde lumea își face cumpărăturile de prânz.