La o privire
Cum te miștiTren sau autobuz între orașe
Tren sau autobuz între orașe.
Cum ajungi din România
fără zbor directZborurile directe din România — de completat.
De neratat în Slovacia
must-see · votează
Pe dealul de deasupra Dunării a existat o fortăreață slavă încă din secolul IX, ca punct de sprijin al Marii Moravii, iar prima atestare scrisă a locului datează din 907, în Analele de la Salzburg. Forma pe care o știm azi — un dreptunghi masiv cu câte un turn în fiecare colț — vine din reconstrucțiile renascentiste și baroce din secolele XV-XVII. Porecla locală, "masa răsturnată", vine exact de la cele patru turnuri de colț, care fac din castel unul dintre cele mai ușor de recunoscut profiluri din regiune. Povestea lui are însă o gaură uriașă: în 1811, soldații lui Napoleon l-au incendiat din neglijență și a stat în ruină mai bine de un secol, până când reconstrucția a început în 1953 și s-a încheiat abia în 1968. O renovare și mai amplă, între 2008 și 2013, cu un buget estimat între 1,5 și 2 miliarde de coroane slovace, a adăugat grădinile și terasele de azi — ceea ce înseamnă că interiorul pe care-l vezi acum e, în mare parte, o reconstituire din secolul XX, nu piatră medievală originală.
Construcția a început la începutul secolului XII pe un deal de travertin — prima atestare scrisă e din 1120 — ca fort de graniță nordică al Regatului Ungariei. Până în a doua jumătate a secolului XIII existau deja un palat romanic pe două niveluri și o bazilică romano-gotică cu trei nave, iar castelul s-a tot extins în secolele XIV-XV, dublându-și suprafața. Cu peste 4 hectare, e unul dintre cele mai mari complexe de castel din Europa Centrală — și, fiind parțial în ruină, tocmai amploarea aia e atracția: poți umbla o oră întreagă pe metereze și tot nu ajungi peste tot. A trecut prin mâinile regilor unguri, apoi ale familiilor Zápolya, Thurzó și, timp de trei secole, Csáky, până a intrat în patrimoniul statului în 1945. UNESCO l-a inclus pe listă în 1993 nu singur, ci împreună cu Spišská Kapitula, un orășel ecleziastic întărit din apropiere, și biserica din Žehra — deci practic vizitezi un sit din trei bucăți, nu un singur monument.
Orașul s-a dezvoltat în secolele XIII-XIV de-a lungul rutelor comerciale majore din Europa Centrală, cu o rețea de străzi organizată în jurul unei piețe mari — planul urban original s-a păstrat aproape intact. Casele burgheze din jurul pieței, ridicate în prima jumătate a secolului XV, documentează o cultură urbană bogată pentru o localitate de mărimea asta, iar UNESCO a inclus centrul pe lista patrimoniului mondial în 2000. Ce face din Bardejov un caz aparte e completitudinea: trei laturi ale pieței sunt încă închise de casele gotice originale, iar a patra de bazilica Sf. Egidiu, care păstrează 11 altare gotice târzii — una dintre cele mai mari colecții de acest fel din Europa. În mijlocul pieței stă primăria, o clădire gotico-renascentistă considerată prima construcție civilă renascentistă din Slovacia. Alături, cartierul evreiesc — sinagoga și clădirile anexe — a intrat și el în același sit UNESCO, deși mulți turiști îl ratează pentru că e la câțiva pași în afara pieței principale.
Tatra Înaltă e cel mai mic lanț muntos cu adevărat alpin din Carpați — doar vreo 26 de kilometri lungime — dar concentrează cei mai înalți vârfi din tot lanțul carpatic, cu Gerlachovský štít la 2.655 m. A devenit primul parc național al Slovaciei în 1949, iar din 1993, împreună cu partea poloneză, formează o rezervație a biosferei UNESCO. Stațiunea Štrbské Pleso, la malul unui lac glaciar, atrage drumeți încă din anii 1870, de când s-au deschis primele cabane, iar din 1896 funcționează neîntrerupt o linie ferată cu roți dințate care urcă din Tatranská Štrba direct la lac. Ce impresionează e contrastul — restul Carpaților au vârfuri rotunjite, domoale, dar aici ai creste ascuțite de granit, circuri glaciare și lacuri alpine limpezi, mai aproape ca aspect de Alpi decât de restul lanțului din care fac parte. Lomnický štít, al doilea ca înălțime din Tatra slovacă, se urcă azi cu telecabina, în trei tronsoane succesive.
Orașe
cost · ce vezi
Când otomanii au cucerit Ungaria și au ocupat Székesfehérvár, orașul unde se încoronau tradițional regii maghiari, coroana s-a mutat la Bratislava, pe atunci Pressburg. Din 1536 a devenit capitala regatului Ungariei, iar din 1563 până în 1830 aici s-au încoronat zece regi și șapte regine consorte, în Catedrala Sf. Martin. Castelul de deasupra Dunării nu era doar decor: controla trecerea peste fluviu și rutele comerciale dintre Carpați și Alpi. Sub Maria Tereza, castelul a ajuns la apogeul baroc, apoi a stat în ruină aproape două secole până la reconstrucția din anii 1950-2000. Azi Bratislava e cea mai mică și mai puțin cunoscută dintre capitalele central-europene, strivită între Viena și Budapesta pe hartă, dar tocmai de-asta centrul istoric, aproape complet pietonal, se vede confortabil într-o zi, fără graba specifică marilor capitale.
Košice a apărut prima dată în documente în 1230, iar în anii 1240 colonizarea germană i-a adus statutul de patroană pe Sfânta Elisabeta, nume păstrat de catedrala gotică din centru, cea mai mare biserică din Slovacia, construită în etape din 1378 până în 1508, aproape un secol și jumătate de șantier continuu. E și cea mai estică catedrală gotică din Europa, ridicată la marginea lumii latine dinspre răsărit. Hlavná ulica, strada principală, se întinde 1,2 km complet pietonal prin centru, unul din cele mai lungi bulevarde pietonale din Europa, cu clădiri gotice, renascentiste, baroce și Art Nouveau înșirate pe rând. Košice a fost Capitală Europeană a Culturii în 2013 și rămâne orașul cu cel mai puternic puls cultural din estul Slovaciei, deși ca populație e doar al doilea din țară, mult în urma Bratislavei.
Sub stânca pe care stă azi castelul, legionarii romani au avut o tabără numită Laugaricio, iar dovada stă chiar sculptată în piatră: o inscripție din anul 179, din timpul Războaielor Marcomanice ale lui Marc Aureliu, care pomenește victoria celei de-a doua legiuni auxiliare și e cel mai nordic semn confirmat al prezenței militare romane în Europa Centrală la acea vreme. Castelul propriu-zis a apărut probabil în epoca Marii Moravii, iar din 1017 a intrat sub coroana maghiară, unde a rămas până în 1918. Ce impresionează azi e disproporția: un oraș mic, cu un centru istoric restrâns, dominat de un castel uriaș cocoțat pe stâncă, vizibil de la kilometri distanță pe autostrada D1 dintre Bratislava și Žilina. E genul de loc pe care mulți îl văd doar din mașină, în trecere, deși castelul singur merită o oprire de câteva ore.
Bardejov s-a dezvoltat datorită poziției pe un drum comercial vechi care lega Marea Baltică de Marea Neagră, peste Carpați, spre Polonia. Prima atestare vine din anii 1240, orașul a primit privilegii regale în 1320 și statut de oraș liber regal în 1376, iar secolul XV a fost epoca de aur, când Bardejov era considerat unul din cele mai importante orașe din regatul Ungariei. Ce s-a păstrat e ceea ce alte orașe medievale au pierdut: cel mai bine conservat sistem de fortificații medievale din Slovacia și o piață centrală înconjurată pe trei laturi de case de negustori din prima jumătate a secolului XV, aproape neschimbate. Pe a patra latură stă biserica gotică Sf. Egidiu, cu 11 altare gotice târzii originale, iar lângă centru se păstrează un mic cartier evreiesc, cu o sinagogă din secolul XVIII.
Cel mai vechi oraș minier din Slovacia, atestat din secolul XIII, deși urme de minerit datează încă din epoca bronzului. În Evul Mediu târziu, Banská Štiavnica era principalul producător de argint și aur al regatului Ungariei, doar între 1790 și 1863, minele din jur au scos 490 de tone de argint și 11 tone de aur. Orașul e construit literalmente în craterul unui vulcan stins, ceea ce explică străzile abrupte și înguste care se văd și azi. În 1762, sub Maria Tereza, aici s-a înființat prima Academie de Minerit din lume, transformând orașul în cel mai mare centru de exploatare a metalelor prețioase din tot Imperiul Habsburgic. Minerii au săpat și o rețea de lacuri artificiale, numite tajchy, ca să alimenteze cu apă instalațiile miniere, lacuri care azi sunt pur și simplu locuri de scăldat vara.
Basilica Sf. Iacob din Levoča adăpostește cel mai înalt altar din lemn din lume, 18,62 metri, lucrat de Maestrul Paul din Levoča între 1507 și 1517. Ironia e că despre autor se știe foarte puțin, arhivele orașului au ars într-un incendiu în 1559, iar singura dovadă contemporană că el a făcut altarul e un epitaf al nepoatei sale. În jurul bisericii s-a păstrat un centru istoric întreg, cu case burgheze renascentiste și ziduri vechi aproape intacte, parte din același sit UNESCO care include și Cetatea Spiš, la 15-20 de minute de mers cu mașina. E o combinație rară: o biserică cu o capodoperă de artă gotică într-un oraș mic, la umbra unei cetăți uriașe la orizont.