La o privire
Cum te miștiMetrou eficient în orașe mari
Metrou eficient în orașe mari.
Cum ajungi din România
1 zbor cu escalăDe neratat în Rusia
must-see · votează
Prima fortăreață de lemn de pe locul actual a fost ridicată în 1156; zidurile din piatră albă au apărut abia în a doua jumătate a secolului XIV, sub Dmitri Donskoi, construite în doar un an. Forma pe care o vedem azi — zidurile și turnurile din cărămidă roșie — datează de la sfârșitul secolului XV, când Ivan al III-lea a adus arhitecți din nordul Italiei să reconstruiască fortăreața, proiect început în 1485. Catedrala Sfântul Vasile, cu cupolele ei colorate în formă de ceapă, a fost ridicată la poalele zidurilor, pe Piața Roșie, de Ivan cel Groaznic, ca să marcheze victoria asupra hanatelor tătare. Kremlinul nu e un singur monument, ci un complex întreg, legat de aproape fiecare eveniment politic important din istoria Rusiei din secolul XIII încoace — a fost reședința marilor cnezi, apoi a țarilor, și rămâne azi sediul oficial al președinției ruse, ceea ce înseamnă că unele zone se închid publicului fără preaviz. Piața Roșie din fața lui, deschisă non-stop și de obicei liberă, s-a folosit istoric pentru piețe, execuții publice și, mai recent, paradele militare.
Pe dealul unde stă azi Kremlinul a existat o fortăreață încă din secolul X, ridicată de bulgarii de pe Volga; forma actuală datează din ordinul lui Ivan cel Groaznic, dat imediat după cucerirea Kazanului în 1552, când a adus meșteri din Pskov care au ridicat 1.800 de metri de ziduri și 13 turnuri. Cucerirea a însemnat și distrugerea moscheii principale a orașului, Kul Șarif, arsă odată cu celelalte clădiri musulmane din fortăreață. Ce face din Kremlinul de la Kazan un loc aparte e reconstrucția moscheii, terminată abia în 2005, la timp pentru sărbătorirea a 1000 de ani de la întemeierea orașului — azi Kul Șarif e una dintre cele mai mari moschei din Europa și stă la câteva sute de metri de o catedrală ortodoxă, în același complex fortificat. E singura fortăreață tătară supraviețuitoare din regiune și rămâne pe lista UNESCO din 2000 tocmai pentru combinația asta de straturi rusesc și tătar, creștin și musulman, pe același teren.
Palatul de Iarnă, clădirea principală a muzeului de azi, a fost construit între 1754 și 1762 pentru împărăteasa Elisabeta, fiica lui Petru cel Mare — ea a murit înainte să se mute, așa că primii ocupanți reali au fost Ecaterina cea Mare și urmașii ei. Ecaterina a fondat muzeul propriu-zis în 1764, când a cumpărat de la Berlin o colecție de 255 de tablouri; de acolo a continuat să cumpere aproape orice colecție importantă scoasă la vânzare în Europa — 600 de tablouri de la moștenitorii lui Heinrich von Brühl în 1769, colecția lui Pierre Crozat din Franța trei ani mai târziu, cu ajutorul lui Diderot. Până la moartea ei, adunase peste 4.000 de tablouri. Muzeul, așa cum se vede azi, ocupă cinci clădiri legate între ele — Palatul de Iarnă plus Ermitajul Mic, Vechi și Nou — și s-a deschis publicului abia în 1852, sub Nicolae I, după o reconstrucție amplă. Colecțiile imperiale au devenit proprietate publică după Revoluția din 1917, iar în anii 1920 muzeul s-a extins masiv cu opere confiscate din colecții private — o schimbare bruscă de statut care spune mult despre cum a supraviețuit patrimoniul țarist perioadei sovietice.
Orașe
cost · ce vezi
Moscova apare prima dată în documente în 1147, an legat de numele cneazului Iuri Dolgoruki, și a crescut în jurul Kremlinului - o fortăreață de lemn, apoi de piatră, ridicată acolo unde râul oferea o poziție de apărare naturală. Până la sfârșitul secolului XIII devenise deja capitala unui cnezat propriu, iar de-atunci practic n-a mai încetat să fie centrul puterii politice rusești. Metroul din Moscova, deschis în 1935, e mai mult decât transport public - stațiile sunt construite ca săli de palat, cu marmură, mozaicuri și candelabre, motiv pentru care e numit adesea cea mai mare galerie de artă subterană din lume. Sub Kremlin există un labirint de pasaje secrete construite de-a lungul secolelor, iar faimoasa bibliotecă a lui Ivan cel Groaznic, căutată de generații de istorici, încă n-a fost găsită.
Sankt Petersburg a fost întemeiat pe 16 mai 1703, când Petru cel Mare a pus prima piatră a Fortăreței Petru și Pavel pe o mlaștină cucerită de la suedezi - visul lui era o „fereastră spre Europa”, un port propriu la mare. Ca să ridice repede noua capitală, țarul a interzis construcțiile din piatră în tot restul Rusiei, obligând practic toți pietrarii țării să vină să lucreze aici. Centrul istoric, construit aproape de la zero de ingineri și arhitecți vest-europeni aduși special de Petru, a fost primul sit rusesc înscris pe lista UNESCO. Vara, în perioada Nopților Albe (mai-iulie), amurgul durează practic toată noaptea - orașul se află aproape de aceeași latitudine cu Helsinki sau Stockholm.
Kazanul a pornit ca așezare comercială și militară bulgară, între secolele X și XIII, și a devenit în secolul XV capitala Hanatului de Kazan - până când Ivan cel Groaznic a cucerit orașul în 1552, arzând atunci și moscheea din interiorul cetății. Kremlinul din Kazan, cu zidurile lui de calcar alb, rămâne singurul kremlin tătăresc păstrat până azi. Ce-l face aparte e amestecul religios din interiorul acelorași ziduri: moscheea Kul Sharif, reconstruită între 1996 și 2005 după modelul celei distruse în 1552, stă la câțiva metri de Catedrala Bunei Vestiri, ridicată în 1561-1562, cea mai veche clădire din Kremlin. Aproape jumătate din populația Tatarstanului e musulmană, cealaltă jumătate ortodoxă, cu multe familii mixte - de-aici porecla orașului, „Istanbulul de pe Volga”.
Sochi a devenit stațiune balneară căutată încă de la sfârșitul secolului XIX, datorită izvoarelor minerale de la Matsesta și climatului subtropical - singurul de acest fel din toată Rusia. Stalin și-a construit aici, în 1937, o reședință de vară ascunsă în pădurea de conifere de la poalele Caucazului, azi transformată în muzeu. În perioada sovietică orașul a devenit stațiunea muncitorului model, cu sanatorii de stat de-a lungul coastei, iar în 2014 a găzduit Jocurile Olimpice de Iarnă - un paradox logistic, pentru că zăpada a trebuit adusă și depozitată artificial într-un oraș subtropical. Sochi se întinde pe aproape 145 de kilometri de-a lungul mării, unul dintre cele mai lungi orașe din Europa ca formă.