La o privire
Cum te miștiAutobuze; fără tren, se ajunge din Elveția/Austria
Liechtenstein nu are stație de tren proprie, doar autobuze locale care leagă Vaduz de restul țării. De obicei ajungi cu trenul până în Elveția sau Austria, apoi continui cu autobuzul pentru ultimii kilometri.
Cum ajungi din România
1 zbor directDe neratat în Liechtenstein
must-see · votează
Castelul a fost ridicat probabil de conții de Werdenberg-Sargans, cu turnul-donjon din secolul XII ca parte cea mai veche, și e menționat documentar prima dată în 1322. A trecut apoi pe la conții de Werdenberg din 1342 și baronii de Brandis între 1416 și 1507, a fost incendiat de confederația elvețiană în timpul Războiului Suabiei din 1499, iar în 1712 a intrat în posesia familiei de Liechtenstein, care i-a dat și numele actual al orașului de sub el. Diferența față de alte castele medievale din regiune e simplă: aici încă locuiește cineva. După o restaurare majoră între 1905 și 1912 sub prințul Johann II, din 1938 castelul e reședința oficială a familiei princiare - și rămâne așa azi, ceea ce înseamnă că nu se vizitează pe interior, doar se admiră de afară sau din cărare, la fel ca oricine altcineva. E una dintre puținele situații din Europa unde o monarhie chiar mică, cu un singur oraș-capitală la poalele dealului, are un monarh domnitor care locuiește efectiv într-un castel medieval, nu într-un palat construit ulterior.
Totul a pornit în 1967, când statul Liechtenstein a primit în dar zece tablouri - gest care a dus la înființarea, un an mai târziu, a Colecției de Artă de Stat. Clădirea actuală, semnată de arhitecții elvețieni Morger, Degelo și Kerez, a fost oferită principatului ca dar de mileniu și s-a deschis oficial pe 12 noiembrie 2000. Ce iese din tipar e chiar clădirea: o cutie neagră din beton colorat și bazalt negru, cu pietre de râu presate în fațadă, complet închisă spre exterior, dar cu interior alb, minimalist, gândit pe două scări opuse care lasă priviri în diagonală prin toată clădirea. Colecția se concentrează pe artă modernă și contemporană, cu accent pe Arte Povera și postminimalism - nu genul de muzeu la care te-ai aștepta într-o țară cu mai puțini locuitori decât un cartier obișnuit. În 2015 i s-a adăugat clădirea Hilti Art Foundation, din beton alb lustruit, legată de muzeul original printr-o scară comună, așa că azi formează un ansamblu alb-negru destul de neobișnuit pentru centrul micuț al orașului Vaduz.
Orașe
cost · ce vezi
Vaduz a crescut la poalele unui castel ridicat din secolul XII, punct de control pentru trecerea spre pasurile alpine; orașul îi poartă chiar numele. Castelul a fost incendiat de confederația elvețiană în 1499 și a intrat abia în 1712 în posesia familiei princiare de Liechtenstein, care îl deține neîntrerupt de atunci. Ce e neobișnuit azi: castelul se vede de peste tot din oraș, dar nu se vizitează – e reședința reală a prințului, locuită din 1939, de când Franz Josef al II-lea l-a renovat și l-a făcut, în sfârșit, locuibil după secole de paragină. Practic, capitala unei țări întregi stă la umbra unui castel privat, nu a unui muzeu deschis publicului.
.jpg)
Malbun e singura stațiune de schi din Liechtenstein, într-o vale la 1600 m altitudine, la capătul unui drum cu serpentine strânse pornit din Vaduz. Valea a fost dată ca fief perpetuu comunei Schaan-Vaduz încă din 1351, dar a rămas multă vreme doar pășune de munte, până când imigranți din Valais au preluat-o ca fief ereditar în 1652. Schiul de aici a pornit practic de la un singur om: Josef Negele, pădurarul-șef al prințului, e considerat primul schior din Malbun, cu un singur băț și săpun drept ceară de schiuri. Primul teleschi a apărut abia în 1962. Azi e singura zonă cu infrastructură de schi din toată țara – dacă vrei iarnă la munte în Liechtenstein, nu prea ai de unde alege.