La o privire
Cum te miștiDoar tur organizat cu escortă
Doar prin tur organizat cu vehicul și escortă de securitate.
Cum ajungi din România
1 zbor cu escalăDe neratat în Libia
must-see · votează
Orașul a fost fondat în a doua jumătate a secolului VII î.Hr. de coloniști fenicieni din Tyr, la gura râului Wadi Lebda, și a crescut ca punct comercial major între Mediterana și rutele trans-sahariene. A atins apogeul sub împăratul roman Septimius Severus, care se născuse chiar acolo și a turnat resurse enorme în oraș — un forum nou, o bazilică uriașă, un port refăcut — transformându-l temporar în al treilea cel mai mare port din Mediterana. Ce-l face special azi e chiar soarta lui de după: după cucerirea arabă din 642, orașul a fost abandonat și îngropat treptat în nisip, ceea ce, paradoxal, l-a conservat aproape intact până la redescoperirea și excavarea lui în secolul XX. De-asta arcurile, forumul, teatrul, amfiteatrul și băile de aici sunt neobișnuit de complete pentru un oraș roman. E monument UNESCO din 1982, deși figurează pe lista siturilor în pericol din cauza instabilității din Libia.
Așezarea berberă de aici datează din secolul IV î.Hr., la o răscruce de rute caravaniere trans-sahariene. Mai târziu a fost avanpost roman (Cydamus) și reședință episcopală bizantină — coloanele vechii biserici creștine se văd și azi în moscheea Sidi Badri. Orașul vechi de mud-brick pe care îl vezi azi datează mai ales din perioada de glorie a comerțului trans-saharan, secolele XIII-XVI. Arhitectura urmează o împărțire verticală strictă: parterul pentru depozitare, etajul pentru familie, iar terasele de sus, conectate între ele prin pasarele, erau rezervate exclusiv femeilor, care puteau circula prin tot orașul fără să coboare vreodată în stradă. Aleile acoperite creează practic o rețea de pasaje răcoroase, gândită anume pentru căldura saharei. E monument UNESCO din 1986 și are în jur de 10.000 de locuitori, majoritatea berberi.
Sabratha a început ca punct comercial fenician, a trecut apoi printr-o scurtă perioadă sub regatul numidian al lui Massinissa, înainte de a fi rezidită de romani în secolele II-III d.Hr. Teatrul propriu-zis a fost construit sub împăratul Commodus, cu loc pentru aproximativ 5.000 de spectatori și un decor de scenă (frons scenae) pe trei niveluri de coloane. Ce-l diferențiază e cât de mult din decorul acela original ai șansa să-l vezi întreg: după excavare și restaurare între 1927 și 1937, colonada zidului de scenă a fost aproape complet reconstruită prin anastiloză, făcând din el cel mai mare teatru roman din Africa și cel mai cunoscut monument din tot situl de pe malul mării. La fel ca restul orașelor antice din Libia, e pe lista UNESCO a siturilor în pericol din 2016-2017, din cauza eroziunii și riscurilor legate de conflict.
Orașe
cost · ce vezi
Tripoli a fost întemeiat de fenicieni în secolul VII î.Hr. sub numele libico-berber de Oyat, apoi a trecut prin mâini grecești, romane, vandale și bizantine. Numele actual vine din greacă și înseamnă „trei orașe” - Tripoli era, de fapt, cel mai neînsemnat dintre cele trei orașe antice ale regiunii (alături de Sabratha și Leptis Magna), dar a crescut tocmai pentru că celelalte două au fost distruse de vandali. A căzut sub arabi în 645, cu o scurtă întrerupere normandă în secolul XII, apoi a fost cucerit de spanioli în 1510 și de otomani în 1551, devenind capitală provincială otomană. Orașul vechi (Medina) și-a luat forma actuală mai ales în perioada otomană târzie, sub dinastia Karamanli. De la independența din 1951, Tripoli a rămas capitala Libiei, întâi prin regimul monarhic, apoi prin cel al lui Gaddafi (1969-2011), iar din 2011 orașul trăiește sub umbra instabilității politice și a ciocnirilor sporadice între grupări armate rivale - Piața Martirilor, fostul centru colonial italian al orașului, rămâne punctul de reper central, deși parțial în renovare în ultima vreme.
Sabratha a fost întemeiată ca punct comercial fenician în jurul anului 500 î.Hr., sub numele de Tsabratan, servind drept ieșire la mare pentru produsele venite din interiorul african. După Războaiele Punice a intrat scurt în regatul numid al lui Massinissa, apoi a fost anexată de Republica Romană, iar în secolele II-III d.Hr. a fost complet romanizată și reconstruită, ajungând să-și dubleze aproape suprafața sub dinastia Severilor - Septimius Severus, împăratul care a turnat bani în regiune, s-a născut chiar la Leptis Magna, orașul vecin. Amfiteatrul de lângă zidurile cetății, construit probabil sub Commodus (secolul II d.Hr.) și cu o capacitate de 5.000 de locuri, e mai puțin păstrat decât teatrul roman din centrul sitului, dar face parte din același complex declarat de UNESCO patrimoniu mondial în 1982 - unul dintre cele mai bine conservate situri romane de pe coasta mediteraneană, cu mozaicuri și coloane care încă stau în picioare fără reconstrucție modernă.
Al-Khums s-a dezvoltat pe locul anticului Leptis Magna, așezare punică datând de dinainte de 500 î.Hr., care a devenit unul dintre cele mai importante orașe ale Africii romane sub Septimius Severus, împăratul născut chiar aici, care a turnat atâta bunăstare și construcții în oraș încât Leptis Magna a ajuns să rivalizeze, ca importanță, cu Cartagina și Alexandria. Până la cucerirea arabă din 645, orașul antic era deja aproape abandonat, cu doar o garnizoană bizantină și sub 1.000 de locuitori, iar până în secolul X așezarea modernă Al-Khums l-a absorbit complet. Orașul de azi a fost fondat de turci și a căpătat importanță după 1870 prin exportul de alfa (iarbă esparto, folosită pentru frânghii, hârtie și încălțăminte), iar în prezent funcționează ca oraș portuar obișnuit, cu un port pentru nave de containere și mărfuri în vrac - contrastul dintre ruinele monumentale de lângă mare și viața de zi cu zi a orașului industrial modern e imediat vizibil pentru orice vizitator.
Ghadames, „perla deșertului”, e una dintre cele mai vechi așezări pre-sahariene locuite continuu, cu origini berbere care urcă până în secolul IV î.Hr.; în secolul I î.Hr. a fost așezare romană sub numele de Cydamus. A ajuns la apogeu ca stație caravanieră după cucerirea islamică, punct obligatoriu de tranzit pentru rutele comerciale care traversau Sahara. Arhitectura orașului vechi e organizată vertical, unic în regiune: parterul stochează proviziile, primul etaj adăpostește familia sub pasaje acoperite care formează practic o rețea subterană de alei, iar terasele deschise de deasupra erau rezervate exclusiv femeilor. UNESCO a inclus orașul vechi pe lista patrimoniului mondial în 1986, dar populația originală a fost mutată treptat în afara zidurilor în anii ’90, iar clădirile rămase nelocuite riscă să se degradeze din lipsă de întreținere - din 2016 situl e pe lista patrimoniului mondial în pericol, din cauza daunelor provocate de războiul civil libian.